Biografie Violeta Zamfirescu
În mijlocul verii, la 21 iulie 1920, în familia ofițerului Sterian Lăzăroiu, venea pe lume viitoarea poetă și prozatoare Violeta Zamfirescu. Se școlește în orașul natal, Craiova, apoi urmează studii de drept la Universitatea din București, dar nu reușește să le finalizeze.
Își câștigă existența lucrând în mass-media: redactor la Gazeta literară (1954-1976), la Radio, ca redactor pentru emisiunile literare (1953-1959), la revista Luceafărul, redactor șef al redacției de poezie la Editura „Eminescu” (1969-1971).
Începe să scrie versuri în Viața Românească, iar editorial iese pe piață în 1955, cu volumul „Inima omului”, în care abundă portretul, descrierea și comentariul liric.
Violeta Zamfirescu este un poet prolific, versurile sale fiind reunite în numeroase volume precum: „Rodul pământului” (1957); „Ceasul de slavă” (1960); „Frumusețe continuă” (1964); „La gură de rai” (1965); „Dragoste” (1968); „Colind de primăvară” (1969); „Poezii” (1972); „Simfonie” (1975); „În aerul vibrând” (1977); „Lacrima pietrei” (1981); „Incandescența miezului” (1981); „Zobor de cântec peste mări” (1985) etc. La acestea trebuie să adăugăm volumul de „poeme dramatice” intitulat „La poarta celor care dorm”; romanele: „Îndrăgostiții triști” și „Surâsul iubirii”, versurile dedicate copiilor și publicistica pe teme turistice.
Comentatorii creației lirice a Violetei Zamfirescu așează primele volume sub semnul mișcării sămănătoriste. Poeta se destăinuie în mod direct cu „sinceritate gânguritoare”, evocând clipe plăcute, ori formulând reproșuri la adresa comportamentului ingrat al iubitului. Cu timpul, versurile cunosc o evoluție vizibilă, sunt mai cizelate, dar și dublate de gingășie de natură decorativă.
Poeta valorifică sensibilitatea nativă dar ori de câte ori încearcă să se desprindă de sentimentalism, cedează tentației retorice și sfârșește în prozaism.
Criticii literari au descoperit și poezii de ținută onorabilă, în care asistăm la o intelectualizare a expresiei. Se citează, în acest sens, poezii precum: „Alfabet de prigorie”; „Zare marină”; „Dans euforic”, „Strigăt de piatră”, „Elegie”, „Semne pe mare” și altele. Redăm și câteva versuri ilustrative din „Appassionata”: „Game de galben, acorduri de roșu/Toamna repetă appassionata/Și metronoame de fructe-n cădere/Îi sună trecutul, fixându-i durata”.
Începând cu volumul „Colind de primăvară”, poeta își îmbogățește registrul tematic prin explorarea mitologicului de sorginte folclorică. Versurile spun altceva și cu alte mijloace de expresie. Descoperim în creația poetei piese lirice care comunică impresii de călătorie, dar și poezia „de cugetare”.
În postura de prozatoare, autoarea a oferit publicului cititor impresii de călătorie din țări situate pe continentul european, mai aproape sau mai departe geografic de patria natală. Astfel, ea ne plimbă prin fosta Uniune Sovietică, prin Ungaria vecină, prin Austria, Belgia, Italia, Iugoslavia și Bulgaria. Întoarsă acasă își amintește de coloana lui Brâncuși, de malurile Jiului, ori ale Oltului, Mureșului, Izei, de pământul românesc „mereu născător de balade”, de cetatea medievală de la Alba-Iulia, cu biblioteca ei documentară care reunește valori bibliofile cu care oricând am putea ieși în lume. În final, evocă iubirea de țară pe care românul o simte oriunde s-ar afla.
Cea mai cunoscută carte a ei este antologia ”Incandescențe”, publicată în colecția BPT în 1986, stârnind indignarea lui George Pruteanu, care expedia într-o cronică ciuntită de cenzură „simplitate pre-bolintineană” a poetei și care se întreba de ce nu sunt prezente în BPT nume ca Leonid Dimov, C. Noica sau Al. Paleologu...
Poeta a murit pe data de 4 octombrie 2006, la vârsta de 86 de ani.
|