A sosit vremea sa smulg demonii din intunericul fara mila. Si fara demoni cred ca vor continua sa straluceasca atat luna cat si steaua cazatoare. Ma intunec in suspendarea vremii si dau sa usc ranile universului (ce au nevoie de caldura), insa soarele e plin de pete si se arata rece la ideea mea. In loc sa ma sporeasca, parca si soarele e putin demonic!
Este momentul sa aleg intre tacere si pacat. Mesajele curg greoaie, nu le inteleg, insa trec pe acel canal al liberului arbitru si cred ca sunt in stare sa imi decid soarta mea in vasta lume. Nu e un drum pornit iresponsabil, dar nu am cum sa ating gandul lui Dumnezeu cu privire la ingeri si la demoni. Cand Dumnezeu a facut din inger demon, putem vorbi de o genialitate nebuna sau de o nebunie geniala?
Parca traim in infernul altei planete si haituim din cand in cand universul prea modest pentru moartea orizontala. Nu e suficient sa faci binele, scapand de diavol, ci acel ceva trebuie sa il faci si bine. Cine munceste, cine gandeste pozitiv isi extinde limita. Sunt inundat de lumina, roua isi deschide ochii in livada mea, si fug ca pasarea din colivia de cartilagii. Cu inima la varste viitoare,la viata fara demoni, raman sentimentaloid.
As inceta sa caut demonii inainte de a le descoperi hotarele, de teama ca moartea nu mai are sens. Dar ce vor zice aceia care mor de flacara din ei, de flacara pura venita din lumina? Ei au avut loc pe aceeasi carare cu diavolul, l-au eradicat, si au absorbit apusul cu nesatul. Cand le vine invierea, nu le va mai fi dat sa inteleaga nimic, fara lumea opusului, a demonilor. Si cu toate astea, nu se vor plafona sufletele de atata rai!
Daca s-ar frange, osia mea ar zbura spre alte infinituri si va fi calea prin care imi vor piere ingerii din minte si imi vor reveni in inima ! Si aragazul meu va arde doar cu petale albastre. De la incoronati la rastigniti, toti au trupuri dezghiocate din taina. Numai aceasta taina ma mai tine sa am o unda logodita sub cer si voi fi bun materiei inca o vreme. Ce nevoie am de privirile de diavoli cand sunt un contemporan cu vesnicia?
Pana nu rezolv problema diavolilor, in regiunea fiintei mele ma dor toate oasele, organele. Mana doare cel mai tare, ca o ghiara. Adormind acum, sangele mi s-ar trage din vene, un vals de bine. Nu-mi pasa daca mi se sfarseaste valsul, important e sa nu am parteneri incornorati.
Fara demon as creste continuu, dincolo de copilarie, si as deveni nemuritor. Si nu vor mai veni la iertare muntii si ghetarii de pacate!... Umbra lumii imi va trece peste suflet si imi va multumi ca a scapat. Cu cercul dilatat de bucurie, imi semnez tabloul meu din care au fugit toti demonii. E un tablou abstract, cred ca ma inteleg ingerii cu aripi sparte, si Dali, poate chiar si Dumnezeu.