agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2785 .



Instabilis tellus, innabilis unda
eseu [ ]
=Unde pamantul este nestatornic valurile nu permit sa se navigheze

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MaH666 ]

2009-09-15  |     | 



De precizat ca acest text e rescrierea unui tratat de-al meu din clasa a XII-a care porneste de la urmatorul citat:

"Instabilis tellus, innabilis unda"

Scriu aceste randuri in incercarea stabilirii unei relatii dintre intelegerea naturii umane, ceea ce e aparent o imposibilitate, si sensul vietii. Initial pare ceva foarte general, o tema lipsita de concluzii si abordari serioase. Eu personal daca as vedea acest tratat pe undeva nu l-as citi. Mi s-ar parea o prostie sa-l citesc. In schimb, sa-l scriu chiar eu mi se pare o idee foarte tare.
Pentru abordarea acestei probleme, e nevoie mai intai sa cunoastem pe cale rationala ce presupun aceste doua concepte.
Un asa zis "sens al vietii" a pus probleme filozofilor dintotdeauna. Au aparut intrebari, dintre care cateva au primit raspunsuri, dintre care cateva au ridicat alte intrebari. Geneza intregii vorbarii ce tine de problemele acestea "inabordabile" recurge la gasirea unui sens al omului in lume, al lumii in cosmos, al cosmosului in om. Sa ne referim mai intai la aceasta existenta, din perspectiva rationala, prin atribute fizice.
Plecam de la experienta originara si ne intrebam ce semnificatie are afirmatia "un lucru este". Prima data cand desemnez "a fi" ma gandesc la caracterul utilitarist al lucrurilor. Este tot ceea ce vad si simt la atingere, tot ceea ce sta la dispozitia mea, tot ceea ce pot manipula si tot ceea ce pot folosi pentru a-mi atinge scopurile. Da, e egoist, da... sunt egoist si in acelasi timp sunt general si obiectiv in gandire. In al doilea rand, tot cand zic "a fi" privesc aceleasi atribute ale lucrului in cauza definite pentru cel de langa mine. Ma gandesc la felul cum el gandeste la fel cum m-am gandit eu, in raport cu lucrul care ne sta amandurora la dispozitie. Generalizand, presupunem ca toti indivizii speciei umane sunt inzestrati cu aceasta atitudine. Suntem o rasa de egoisti.
In concluzie, obiectul exista prin tot ceea ce punem noi in el - camp al posibilitatilor noastre. Aceasta este lumea empirica, iar noi avem certitudinea ca ea se rezuma, exclusiv pentru noi, la tot ce vedem si ne referim zilnic. La tot ceea ce schimbam noi astazi, ne vom referi maine ca fiind tot ce schimbaseram ieri, ramanand schimbat pana cand intervenim cu o alta schimbare probabil maine. E cam ignorant, ce-i drept. Suntem o rasa de ignoranti.
Percepem sensul care ne inconjoara prin cunoasterea noastra atat de limitata, ca fiind doar o simpla intersectie la nivel spatio-temporal a tuturor experientelor dependente exclusiv de mine, caci LUMEA INCEPE SI SE TERMINA CU MINE. Lumea exista doar pentru mine, eu sunt lumea iar lumea sunt eu, lumea neputand lua alta forma independenta de MINE decat dupa ce eu nu mai sunt. Dar odata cu moartea mea, moare si lumea. De mii de ani am ignorat acest fapt: se intampla cate o apocalispa de fiecare data cand moare un om. Se intampla cate un big bang de fiecare data cand se naste un om. Suntem niste Adami si Eve ignoranti la faptul ca traim in cea mai interesanta si fascinanta perioada in care am fi putut vreodata sa ne imaginam ca am putea trai. Suntem orbi, surzi si muti la miracolul vietii - nu realizam cat de mare e minunea de "a fi", pierzandu-ne timpul intrebandu-ne de ce suntem. De ce pierdem vremea, suntem plictisiti de viata si murim repede? Suntem o rasa care nu se doreste pe sine.
Ignoram caracterul intalnirii noastre originare cu lumea, intretinem doar afaceri la nivel ontologic cu ea, experienta noastra in aceasta lume fiind imposibil de conceput pentru noi a priori.
(Aici urmeaza partea aia din tratat in care incep sa aburesc dand definitii sensului, dand ipoteze concluziei nasterii unui om. Nu voi reproduce si aceasta parte)
Blaise Pascal a scris odata o lucrare despre spiritul in geometrie. Nu am citit-o, dar suna interesant. Adica... nu asta caut de ani de zile chinuindu-ma cu matematica si filozofie, logica si probabilitati, literatura si droguri halucinogene?? De ce a scris Pascal o asemenea lucrare? Ce stia el in plus fata de noi? De unde a avut timp sa afle anumite lucruri pe care dupa ce le-a publicat l-au facut celebru, cand eu si o alta mare de oameni ne chinuim o viata intreaga sa gasim ceva relevant si dam doar de banalitati si adevaruri demonstrate de altii inaintea noastra. Omul, in general, ignora aceste probleme. Suntem o rasa de miserupisti.
Adevarul este un apel catre fiinta, si nu fiinta este un apel catre adevar. Deci adevarul ne gaseste pe noi si nu invers. Dar asta presupune anumite conditii - sa acceptam ca tot din jurul nostru exista, ceea ce nu e greu, dar urmeaza sa fim atenti la tot ce e in jurul nostru ca fiind ceva relevant de care ne putem folosi. Abosult tot. Orice. Oriunde punem mana ar trebui sa putem sa gasim ceva ce sa ne foloseasca pe viitor. Si acum un exemplu la care presupun ca se gandesc toti care au ajuns cu lectura pana aici si sunt plictisiti de moarte de balivernele mele - daca iti bagi mana in cacat, iti poate folosi pe viitor? DA! Cine stie cum iti poate schimba cursul restului vietii? Dupa ce ai scos mana din cacat, primul gest ar fi sa o mirosi. Eu asa as face. Urmeaza sa iti fie scarba. Depinde de ce fetish are fiecare. Apoi un om normal s-ar duce sa se spele pe acea mana. De aici o serie intreaga de evenimente posibile. Din aceasta aparent simpla succesiune de actiuni, orice poate interveni schimbandu-ti viata. In fond, si simplul fapt care te-a determinat de la bun inceput sa iti bagi mana in acel cacat te-a redirectionat de la a nu o face si a face altceva in schimb la a o face totusi, ca doar ce... nu e voie?
Da, aici de obicei se rade. De mine si de prostia mea.
Apoi urmeaza partea in care va spun ca suntem permanent inconjurati de librarii si biblioteci pline de sensuri si non-sensuri care asteapta sa fie intelese... pentru ca acel orice care poate fi gasit in mediul inconjurator ne poate indrepta catre a descoperi ceea ce cautam de la inceput - adevarul, sensul vietii, numele lui Dumnezeu, Sfantul Graal si tot ce omenirea cauta cu atata disperare de secole intregi, de parca ar fi ceva ce a avut odata si acum a pierdut. Sau poate ca asa a fost - lumea avea odata tot ce se cauta azi, doar ca... le-a pus undeva si a uitat unde. De-asta le cautam acum.
Nimeni nu o sa stie niciodata nimic despre nimic la fel cum cineva o sa stie intotdeauna totul despre tot. E ca si cum ai spune: exista Dumnezeu la fel cum nu exista Dumnezeu.
Cunoasterea si intelegerea naturii umane se refera la tot ceea ce omul cunoaste si tot ceea ce omul e pe cale sa afle, dar in niciun caz la de ceea ce se indoieste omul. Facand suma tuturor certitudinilor umane nu obtinem nici a miliarda parte din cunoasterea pe care omul e pe cale sa o afle, iar calculand suma tuturor tendintelor umane de a cunoaste nu obtinem decat a miliarda parte din ceea ce omul nu stie inca deloc.
Incheierea din tratatul meu a fost penibila si seaca - dupa atatea pagini de abureli in care incerc disperat sa demonstrez ceva si sa dau sensuri non-sensurilor, concluzionez ca nu se poate determina ce am incercat initial sa aflu si ca asta e. Doamne! Se vede ca pe vremea aia inca nu facusem cunostinta cu cititorii mei.
In orice caz, niciodata o incheiere nu poate fi pusa la indoiala altcandva decat in momentul scrierii textului.
Si vorbind de incheiere, iata aici se finalizeaza, spre bucuria cititorilor care au ajuns pana aici fara sa adoarma, capitolul vietii lor in care si-au ocupat o parte a timpului citindu-mi gandurile. Sa nu mai cititi nimic astazi. Cititul apare ca o nevoie de a gasi un adevar, dar se finalizeaza cu dezamagirea ca acel adevar nu a fost gasit. Asadar, cititi doar din nevoie si nu din necesitatea de a va ocupa timpul. Bucurati-va de viata, cititi-va viata voastra si cititi tot ce va inconjoara - profitati din plin de existenta voastra, caci, dupa cum am mai tot spus, aceasta este cea mai incitanta perioada in care am fi putut spera vreodata sa fim in viata. Si lucrurile abia acum incep.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!