– Se poate spune că v-ați dedicat viața dansului, aparițiile dumneavoastră fiind o explozie a pasiunii pentru dans, exteriorizată în mod extraordinar datorită calităților native, dar și printr-un efort permanent de a atinge virtuozitatea.
– Marea Ulanova spunea că pentru reușita unui balerin este nevoie de numai 10% talent, dar de 90% muncă tenace. Am trăit din plin voluptatea dansului ca scop al însăși existenței mele. Am interpretat în special roluri dinamice, de forță, care îmi ofereau prilejul să exprim fericirea de a putea exterioriza preaplinul interior, ca de exemplu rolurile principale din Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Carmen, Don Quijote, Ucenicul vrăjitor, Fântâna din Bacciserai, Floarea de piatră, dar și roluri principale cum sunt cele din Giselle și Chopiniana.
– Ați abordat și roluri din baletul românesc?
– Da, „Iancu Jianu“ de Mircea Chiriac, „Haiducii“ de Hilda Jerea,„Intoarcerea din adâncuri“ de Mihail Jora, „Nastasia“ de Cornel Trăilescu.
– De–a lungul strălucitei dumneavoastre cariere,ați efectuat turnee internaționale care v-au adus consacrarea.
– Da, în Europa, Asia, Africa, America, am avut ocazii memorabile să particip la multe festivaluri de balet: Paris (Festival du Ballet des Champs Élysées) 1965, Atena –1969, Ljubljana-1968, Coreea de Sud -1975, Wienner Festwochen, Bordeaux – Franța, Spania -1969, Cuba -1966 și 1973. La Termele din Caracala – (Roma-Italia) cu „Don Quijote“ și Arenele din Verona cu „Aida“ -1980.
– Ați primit multe distincții naționale și internaționale.
– Am titlul de Artist Emerit, am primit Diploma de Excelență la 50 de ani de la inaugurarea actualului edificiu
al Operei „pentru creație și dăruire artistică“, Diploma de Temerar „Samuel Damian“ în 1995 ca mare doamnă a baletului românesc, în 2001 Ordinul Național „Serviciul Credincios în Grad de Cavaler“, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București. În cadrul concursului Festivalului Internațional „G.B. Viotti“ de la Vercelli - Italia, din anul 1969, mi s-a acordat Premiul I.
– În spectacolul omagial din anul 1984 de la Opera
Națională din București, la împlinirea a 30 de ani de carieră artistică, ați evoluat împreună cu colegii?
– Spectacolul a constat dintr-un potpuriu alcătuit din fragmente ale baletelor „Lacul lebedelor“ (Ceaikovski), „Carmen“ (Bizet-Șcedrin), „Don Quijote“ (Minkus), „Copellia“ (Delibes); am dansat împreună cu Ștefan Bănică, Ion Tugearu, Ion Sabău, din păcate partenerul meu alături de care am dansat multe stagiuni de succes (fiind invitați să dansăm rolurile principale din „Lacul lebedelor“ cu prestigioasa companie a Teatrului Mare din Moscova), Marinel Ștefănescu, care mi-a fost și foarte apropiat, nu a putut participa, fiind stabilit în Italia.
– În acest an, 2007, Opera Națională din București v‑a dedicat un spectacol aniversar pentru întreaga dumneavoastră carieră de prim-solistă și profesoară. Ce balet putea să vă facă mai multă plăcere decât „Lacul lebedelor“?
– Am dansat de peste 400 de ori în acest balet pe scene din țară și străinătate. Versiunea care a fost prezentată în acest spectacol a fost în coregrafia lui Oleg Danovski.
– Cum ați descoperit calea pe care aveați să o urmați, o cale de dăruire totală și necondiționată?
– Mama mea dorise să devină balerină, dar părinții s-au opus, considerând-o o profesie mai puțin serioasă. Această dorință neîndeplinită mi-a transmis-o mie și consider că succesele mele le-am datorat ei, ca o răsplată a tenacității cu care m-a susținut în toată cariera mea, fiind alături de mine și asistând la toate spectacolele mele, atât în țară cât și în străinătate.
– Ce studii ați urmat?
– Am făcut parte din prima promoție a Școlii de Coregrafie de Stat din București, însă am luat lecții particulare cu Anton Romanovski, cel care a făcut parte din trupa legendarului Diaghilev, coleg cu Nijinski.
– Cu ce maeștri coregrafi ați mai lucrat?
– Cu Oleg Danovski, Tilde Urseanu,Vasile Marcu.
– Care a fost prima apariție solistică pe scenă?
– Debutul solistic l-am făcut cu personajul Regina
balului din „Călărețul de aramă“ de R.M.Glier.
– În prezent sunteți coregraf?
– Lucrez în țările și teatrele care mă invită, de exemplu, sunt 7 ani de când evoluez cu baletul și orchestra Operei Naționale din Cluj în Franța, cu două serate: „Strauss“ și „Valsuri celebre“, ambele în coregrafia mea.
– De ce este nevoie ca o balerină să devină o divă adulată de spectatori, așa cum ați fost dumneavoastră?
– Este nevoie să depășești rampa, să intri în sufletul spectatorului, să fii aproape de el, să te simtă alături; asta se poate întâmpla numai dacă vibrația ta este atât de intensă încât să ajungă până la public, să te confunzi cu personajul pe care îl interpretezi.
– Vă mulțumesc, nu am putut să cuprind toate lucrurile minunate care vi s-au întâmplat; poate vă veți hotărî să așterneți pe hârtie amintirile dumneavoastră.
– Intenționez acest lucru.