Unii oameni care nu sunt pasionati de sport ridica obiectii impotriva practicarii sportului, in general, de natura: sportivii sunt prosti sau spectatorii sunt huligani. Aceste doua obiectii pot fi cu succes combatute, daca analizam fenomenul sportiv prin prisma consumerismului contemporan.
Facand paralelism cu artele, in special muzica, sporturile de genul jocurilor devin o manifestare de distractie ieftina si vulgara. Asta explica partial popularitatea lor deosebita in tari in care performanta lipseste cu desavarsire, cazul Romaniei.
In alta ordine de idei, exista sporturi care sunt, de fapt, anti-sporturi. Ma refer aici la "sporturile extreme", care sunt, prin definitie, distractii de doi bani: alpinism, surfing, scufundari, snowboarding, skateboarding, bungee-jumping, parapanta...si, ultracontemporan si cuting-edge: jocurile electronice (chiar nu cred ca trebuie luate in considerare si sporturile care implica violenta, automobilismul, golful etc). De ce aceste sporturi nu existau in Grecia antica? Pentru ca acestea sunt expresia hedonista a societatii contemporane lipsite de valori morale, care a dus la coruperea idealurilor sportive clasice.
Desigur, in ceea ce le priveste, aceste activitati nu au nicio legatura cu ceea ce defineste sportul: spiritul de sportivitate, fair-play, competitia, caracterul pro-social, opus individualismului,
Oamenii care iubesc pericolul ar trebui tratati ca devianti, nu elogiati ca sportivi. Aparitia acestor activitati profund anti-sportive au condus la declinul calitativ al unor sporturi clasice, de genul fotbalului. Daca, in ceea ce priveste spoturile, se poate vorbi de personalitati multivalente, de genul unor persoane obisnuite care practica doua sau mai multe sporturi "de placere" sau al atletilor de performanta, care fac si fitness, spre exemplu, pentru sporirea conditiei fizice si a performantelor; in cazul sporturilor extreme, acel practicant al lor isi dedica intreaga pasiune acelei activitati, cu siguranta nu mai e loc de alt sport, pentru ca persoana respectiva dezvolta automat aroganta specifica celui care practica un sport "elitist", pe cand cei care practica alte sporturi sunt net inferiori.
Cei care sunt "innebuniti dupa adrenalina" cu adevarat nu stiu despre ce vorbesc: in primul rand, adrenalina este un hormon catabolic, care creaza stres in organism si in creier, avand astfel efect opus starii de sanatate induse de activitatile anabolice reprezentate de sporturile clasice. Pe de alta parte, au dreptate sa asocieze starea de nebunie cu senzatia obtinuta prin aceste activitati, deoarece adrenalina are asupra creierului un efect analog dementei. Sunt
binecunoscute efectele negative asupra sistemului imunitar, culminand cu instalarea depresiei.
In ceea ce priveste nutritia, in cazul sportivilor extremi, aceasta se axeaza, de obicei, pe coca-cola, tutun, alcool, droguri, substante menite sporirii senzatiilor extreme experimentate, o astfel de alimentatie neavand nimic in comun cu performanta sportiva si sanatatea.
Daca "fanii" ar putea argumenta ca si alpinistii, spre exemplu, sunt in forma, in ceea ce priveste talia, forta etc., trebuie observat ca aceste trasaturi accidentale nu sunt, de obicei, rod al practicarii respectivului sport extrem, ci se datoresc pur si simplu factorilor genetici. Apoi, cine si-ar putea imagina un supraponderal practicand alpinism? Desigur, cel mai sanatos pentru acesta ar fi sa practice fitness. De ce nu sunt sporturile extreme accesibile oricui? Pentru ca au cerinte ridicol de costisitoare: iti trebuie atata echipament ca sa te cateri pe stanci, cand ai putea pur si simplu sa faci turism normal, chiar si camping; iti trebuie un vapor sa faci ski nautic sau scufundari, un avion ca sa faci parasutism!
ca si in cazul altor teribilisme, acesti fan sunt inselati ca practicantii sporturilor extreme sunt un fel de supraoameni, ca pot desfasura activitati pe care altii nu le pot si ca calitatiile (sic!) lor fizice sunt de invidiat si dezirabile. Astfel s-a nascut o manie periculoasa intre fanele romance, de a prefera barbatii slabanogi, chiar in pragul rahitismului, inselandu-si astfel simtul estetic, care impune anumite proportii, cunoscute din operele filosofilor greci, precum si inselandu-si instinctul de conservare, confundand o asemenea silueta cu starea de sanatate.
Sporturile extreme nu au nicio legatura cu ideea de perfectionare, conditie sine-qua-non a performantei sportive, nu includ antrenament, nu necesita un stil de viata anume, o anumita atitudine fata de activitatea sportiva, desigur, nu se supun niciunei reguli, nu urmaresc coeziunea unei comunitati sportive, nu reprezinta un fenomen social pozitiv, cu atat mai putin o sursa de educatie.
Sustinatorii mai luminati ai acestor sporturi, care probabil nu sunt si practicanti, altfel ar fi fost dificil de crezut ca ar fi putut fi luminati, ar putea argumenta caracterul "modern" al sporturilor extreme. Daca nu ar exista obiectia ca sporturile extreme sunt anti-sport, atunci s-ar putea incadra cu succes. Sportul modern are avantajul major ca stabileste o legatura directa intre timpul si efortul alocate si beneficiile asupra sanatatii, aspectului fizic si starii psihice. Cine devine mai frumos sau mai sanatos de la sporturi extreme?
Avand in centrul lor preocuparea pentru om, sporturile moderne sunt, dpdv spiritual, cu un cap peste sporturile extreme. Activitatile specifice sporturilor moderne implica concentrare si putere psihica, spre deosebire de sporturile extreme, care sunt bazate pe deconectarea trupului de gandire.
Sporturile moderne sunt concepute tinand cont de un obiectiv foarte important: siguranta. Sporturile extreme au caracteristica definitorie faptul ca iti poti pierde viata practicandu-le. Corectitudinea miscarilor, programarea antrenamentelor, controlul, dozarea efortului sunt elemente esentiale ale sporturilor moderne. Pot fi folosite chiar pentru recuperearea dupa accidentari cauzate de alte sporturi. Practicantii amatori de sporturi extreme sfarsesc de cele mai multe ori cu accidentari de diverse tipuri, de la intinderi si luxatii pana la fracturi sau afectiuni cronice. Selectia sportivilor de performanta lasa de asemenea in urma un sir lung de copii si tineri cu sanatatea afectata de incercarea de a-si depasi limitele. In aceste ultime paragrafe am citat selectiv din ideile exprimate de Cristian Margarit, care, insusi, fost practicant de snowboarding, in prezent culturist, sufera consecintele devastatoare ale unei astfel de activitati inconstiente.
Sunt convins ca se pot produce studii care sa demonstreze ca practicarea de catre adolescenti a sporturilor extreme interfereaza nefast cu procesele specifice de crestere.