– Sunteți un sculptor care se exprimă prin intermediul materialelor rezistente și luminoase: marmura de Carrara, bronzul, piatra, alabastrul, aragonitul roz de California.
– Cea mai mare bucurie a mea este să lucrez în atelier, unde mă simt în siguranță și ocrotită. Întotdeauna m-au fascinat chipurile – trăsăturile, expresiile, candoarea, seninătatea, trăirile –, care au rămas în mine și în dialogul meu cu materialul folosit. Am întâlnit chipuri pe care le‑am iubit și care mi-au adus lumină în suflet, așa după cum și „Cuplurile“ au apărut în creația mea izvorâte din iubirea pentru viață, în care descopăr mereu alte și alte fațete. În gestul artistic am vrut să dezvălui clipa și veșnicia.
– Din copilărie v-ați ales singură calea pe care doreați să o urmați.
– Am obținut prin concurs un loc la Liceul „Gheorghe Lazăr“ și după încheierea clasei a IX-a, profesoara de desen, descoperindu-mi talentul, mi-a îndrumat pașii spre artele plastice. Susținând o diferență, am devenit, fără știrea părinților, eleva Liceului „Nicolae Tonitza“. La absolvire, ca șefă de promoție, au aflat și părinții marele meu secret și s-au bucurat. Am urmat apoi Institutul Pedagogic – Facultatea de Arte Plastice București și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“. După absolvire, am fost profesor de desen la Liceul și Școala Generală din Titu și timp de 25 de ani la Școala Generală „Vasile Alecsandri“ și Școala de Arte nr. 1 din București. După 1989, prin concurs, am devenit inspector general de specialitate în Ministerul Educației Naționale; au fost ani plini de muncă, elan, speranțe și dăruire, activitatea didactică fiind o mare pasiune a mea.
– În această calitate, v-ați opus tendințelor de marginalizare a disciplinelor artistice din școală, din convingerea că dezumanizarea este una dintre marile amenințări ale lumii moderne. Ați organizat programe didactice de educație prin artă.
– Da, în 1996, la Timișoara, prima Olimpiadă Internațională
de Artă Plastică, precum și alte manifestări de artă, naționale și internaționale: Concursul Internațional de Artă Plastică având tema „Icoana din sufletul copiilor“ (cinci ediții), opt ediții ale Olimpiadei Naționale, desfășurate pentru elevii din cele 35 de licee de artă din țară.
– De fapt, în acești ani ați reușit să elaborați o concepție modernă privind conținutul educației artistice realizate în școli.
–Am urmărit ca personalitatea în formare a fiecărui elev să cuprindă și calitatea de consumator avizat de artă sau de specialist permanent în acest domeniu. Activitatea mea de îndrumare și control a cuprins un vast domeniu, vizând școala de cultură generală și pe cea de artă cu program suplimentar sau integrat, perfecționarea cadrelor didactice, precum și organizarea concursurilor de artă pentru elevi. Îmi pare rău că multe dintre concursuri s-au pierdut, iar concepția despre un curriculum profesional sărăcește treptat.
– Când ați început să expuneți sculpturile dumneavoastră?
– Din 1972, în expoziții de grup regionale, republicane și municipale, organizate de Ministerul Culturii, Uniunea Artiștilor Plastici și Municipiul București; la Muzeul Colecțiilor de Artă, Târgul Internațional de Arte Vizuale; în țară, Salonul de Toamnă, Arad (1996); peste hotare, Austria – Kunstgalerie, Kloplinersee (1973), Coreea de Sud – Seul, Galeria Artbeam (1992), Italia – Biella (1993).
– Și personale?
– Am să citez câteva, începând cu anul 1973: Galeriile Galateea, World Trade Center, Palatul Parlamentului – sala „Constantin Brâncuși“, „U“ Art Gallery, Casa Americii Latine; în țară, Galeriile „Top Art“ și „UAP“ – Piatra-Neamț; peste hotare, Centrul Cultural Român – New York, SUA (1989, 1990, 1996), Lefkada – Grecia (1993), la Centrele Culturale Române din Budapesta (1997) și Paris (1998), la Centrul Cultural Francez Sana – Yemen, Fundația Culturală Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite (2001), la Centrul Internațional pentru Cooperare Culturală, Cairo – Egipt (2002), Madrid, Alicante, Castellon – Spania (2003), Lisabona – Portugalia.
– Sunteți și autoare de plăci comemorative și busturi.
– Într-adevăr, am realizat asemenea plăci comemorative pentru artista Elena Teodorini, în str. Dionisie Lupu nr. 70, și la Cimitirul Sfânta Vineri din București, precum și la Paris, Rue de Toqueville 25. Tot la Paris, pentru Aristizza Romanescu și Grigore Manolescu. Am realizat și diverse busturi: ale lui Nicolae Grigorescu, la Liceul Teoretic din Titu, Ludwig van Beethoven, la Școala de Artă „V. Karpiș“ din Giurgiu, prof. Savin Popescu, la Liceul „Ion Maiorescu“ din Giurgiu, Leopoldina Bălănuță, la Teatrul Mic din București.
– Sculpturile pe care le-ați executat sunt structurate în cicluri purtând nume semnificative, toate sub semnul iubirii.
– Pot să exemplific prin „Imagini de iubire“, care cuprind „Zburătăciți“, „Cupluri“, „Ferestre“, „Cupola lumii“, „Gândul-clipă“.
– Ați avut ca profesori, maeștri de la care ați primit o solidă cultură de formație clasică, însă lucrările dumneavoastră au o mare expresivitate și modernism.
– De-a lungul existenței mele am avut mulți „zei“, personalități care mă fascinau și pe care le privesc și acum cu venerație: Corneliu Baba, Corneliu Medrea, Constantin Baraschi, Eugen Schileru, pe care îi ascultam cu respirația tăiată. Cu alții, venerația și adorația s-au transformat în timp în prietenie, în comunicare: Adriana Crainic-Botez, Maria (Ginta) Capoianu, Tiberiu Nicorescu, Marcel Chirnoagă.
Cariera mea artistică a fost marcată de întâlnirea cu George Apostu, care a oferit celor din jur căldură și cunoaștere profesională. Nu voi uita niciodată serile de crochiuri din atelierul lui din bulevardul Ana Ipătescu, apoi din Băneasa; de la el am primit în dar prima daltă și prima bucată de alabastru, care au însemnat începutul unui drum pe care încerc, cu dragoste, sinceritate și devotament să-l parcurg.
– Ați trăit intens și bucuria de a voiaja.
– Minunile văzute în cărți au devenit imagini care se derulau fascinant în fața ochilor: Europa (Italia, Franța, Grecia, Olanda), Asia (China, Coreea – Seul), Africa (Egipt), America (Washington, New York). Lumi, civilizații, concepții, aproape sau departe de noi, toate fascinante. Fiecare nouă descoperire te copleșește și, pe măsură ce trece timpul, constați și descoperi noi și noi minuni. Cât de mic te simți în liniștea unei catedrale, în fața operelor de artă! Aproape nu poți înțelege cum poate exista atâta perfecțiune, atâta grandoare, atâta nesfârșită măiestrie… Nu pot să înțeleg cum unii colindă lumea fără a o cunoaște, fără a o vedea, fără a se bucura de minunile artistice create peste timp!
– Sunteți o persoană activă, care îmbină pasiunea pentru creație cu participarea la alte activități.
– Sunt membră a UAP, secția sculptură, a Societății Internaționale a Profesorilor de Educație Plastică INSEA – UNESCO.
– De curând, ați fost cu o expoziție personală în India, timp de două luni, la New Delhi și Kolkata (Calcutta).
– India, o lume fascinantă, pe care nici o viață nu ți-ar ajunge să o cunoști, să o înțelegi, să o vezi. A fost o experiență extraordinară!
– Vă doresc în continuare să vă păstrați tonusul de
optimism, entuziasm și fantezie.

„Diplomat Club”, nr. 6/2006