DESPRE TEOLOGIE ȘI UTILITATEA EI PRACTICÃ





Teologia e interesantă pentru că iluminează contexte de viață și le elucidează. Și mă refer la contexte personale, cunoscute numai mie, nu la ‘contexte generale’. Acesta este folosul teologiei, contribuția sa la viață, rolul ei. Ajută la înțelegerea de contexte private. Aruncă lumină asupra lor. În aceste privințe, elucidarea nu e, adică nu poate fi niciodată numai intelectuală sau abstractă. Cunoașterea lucrează, prelucrează și, implicit, ‘modifică’, schimbă. Teologia poate elucida chestiuni abstracte, sau teoretice (--și poate că nu ‘intrinsec teoretice’, ci ‘contingent teoretice’--). Așa cum e, teologia se referă la existență-și la diversele raportări ale omului. Aceasta este existențialitatea ei, sau caracterul ei existențial.
Care teologie? Care teologie funcționează așa? O anume teologie; nu orice teologie. Teologia unora. O teologie ‘pe alese’.
Lucruri diferite pentru oameni diferiți.
Mergând mai departe, elucidarea adusă de teologie contextelor concrete, elucidarea la care mă refer, este o ‘elucidare intuitivă’, o înțelegere deasupra cuvintelor, cred; și nu o ‘explicație teoretică’. Văd, ajung să văd în viața mea, în lăuntrul existenței mele; și nu în vreo teorie.
Teologia aduce o ‘vedere’, o pricepere. Cunoașterea este lucrare, ea acționează, schimbă, preface, prelucrează. Teologia reală și folositoare este ‘cunoaștere lucrătoare’.
Unor oameni, teologia ajunge să le spună ceva despre viața lor—nu în mod generic, ci despre recesurile vieții lor private, ascunse.
Prin teologie denumesc atât ceea ce se numește în mod curent ‘teologie’ (dogmatica și diferitele discipline teologice ‘teoretice’), cât și scrierile spirituale, mistica și scrierile religioase în accepție generică.