Fruntaria riverană însângerată

Convoiul morților, deținuți sau deportați, patrulează-n contingente. Dispariția vieții se simte pe cele patru maluri triste-nsângerate ale Prutului și Nistrului.
Sălășluirea dintr-un necaz în altul este aici de la Bogdan I, deși alte morți nenaturale își iau avânt de pe șapte aprilie până pe doisprezece ale lui prior. Dar și mai încolo, precum un nou tribut din două mii nouă.
Extrema uncție, botezul sfânt se dau sângelui lăsat în beci secret, pentru că oricând e-acolo Săptămâna Patimii în lege. Martirilor nu le mai trebuie nicio viză, nici marșuri autorizate prin Piața Marii Adunări Naționale, venind la Parlamentul Chișinăului..., ca un bordei lăsat deschis de autorități guerilei și Sesamului celor patruzeci de hoți!
Ce-au mai gustat ei aromele revoltei... Puși de Voronic și Smirsnoavă, călări în cocotieri, muimuțoi pe situație, răslețiți în cvinte printre oameni pașnici. De ce oare? Ca să fie răsplătiți pentru vandalizări, chiar de către nelegitimii realeși ai țării. Impuși prin fraudarea încrederii pe veci. Noroc de observatorul european al drepturilor omului pe timp de-alegeri.
El a urmărit și cercetat sutele de polițiști rămași cu brațele încrucișate, în spatele clădirii. Sau pe agenții dezordinii interioare, de trei-patru ori mai mulți decât intrușii. Și-au spart militarii rândurile intenționat când acești tineri de la centre, fără Ocinaș ori mame, tați, frați – filorușii infiltrați – au urcat pe scări, făcând ravagii mai întâi pe-un întreg etaj întâi, apoi distrugând opera lui Eminescu și toată biblioteca Parlamentului, propagând afară ca inchizitorii reeducarea prin dogme atee, la foc stând adunați ca gnomii.
Catacombele de omor, gurile de iad căscat, camerele de prelungit supliciul au reanimat în Basarabia moartea cea cotidiană. Moartea pe neașteptate, moartea confuză tovărășească, nu-n deportarea la mare depărtare, ci moartea grea în chinuri. Golemul fusese resuscitat din cauza încălcării legii și a neasigurării pazei unei obștești incinte.
Morții vechi i se dau pe scut doi anonimi dintre cei trei frați Horați, iar pe ultimul frate rănit și-nvingător spre un eșafod subteran – stâlp al infamiei îl duce cu mașina babușca Voronic, pe-un nou câmp marțial de lângă For.
Depășirea fruntariilor Parlamentului de către cei patruzeci de teroriști nu trebuie lăsată necondamnată. Nici groaznica jupuire din bătăi a mielor săltați de Paști prin cămine. Se va rupe fruntraria pruteană în bucăți.


Ghici de ce-ai venit

Ghicești de ce-ai venit din România când erai mic și ai ajuns mare bogătaș, oligarhul Estului sălbatic?
Ghicești bre, Voronice, de ce-ai ajuns hapsân cronic, șef peste șefii rețelei de racheți, c-un venit enorm luat și din stipendii?
Ghicești cum stau să moară orășenii puși pe treabă și pleacă cei maturi și tineri doar în statele vecine când nu-i stat deloc la tine?
Ghicim că tatăl tău din Bărăgan a ales să-și salveze proprietatea plecând peste Prut de C.A.P.-uri, luându-și de la ruși un alt nume.
Ghicim de ce Medvedev, Putin te vor docil guvernator peste novaia zemlea – pentru c-ai supt rusificatul lapte, praf iradiat din Cernobâl, luat de prin talcioc, încât îți crezi albirea prea înțeleaptă și pe români pe tot Globul îi denigrezi.
Gheața ți-o ghicim veșnic pe cap, ruptă din Oceanul Înghețat, din taigaua urii strânse-n Urali, unde-ai vrea la pensie să devii coada de topor în gâtul miilor de condamnați, cu vina de-a muri tot români și de-a nu trăi rusificați.
Ghicim ori nu ghicim, îți închizi mai întâi proprii tăi ochi, apoi pe-ai celor trei morți declarați (dintre care doar unul recunoscut de tine) și-ai altor miei făcuți să dispară între șapte și zece din aprilie două mii nouă, când începuseși ca lupul să vânezi, ori ca vulturul să le-ascunzi corpul, tu, Voronice de câine!


Diptic moldav și danubian

1. Noi centauri

Privesc un cal în ochi și el se știe remarcat.
Lungit, gâtu-i stă drept, când mușchii pectorali pornesc iute să joace.
Brusc simt că el nu-i el, când eu ca om nu mai sunt eu. Iar voi de nevoi nu sunteți voi. Și m-au făcut revoltele centaur.
Acum am cap și coamă. Nu mai pășesc pe stradă. Și îmi pot lua potcoava la spinare de-nspumez în urcuș toată cărarea.
Eu și traseul prin pădure n-avem în comun ruptul la fugă. Ci lupta prin întunecime.
Nu-mi pierd anonim specia asta hibridă. Specia geto-dacă și exersarea călăriei. Călări-voi (într-un zbor ca al Păcală) și voi fi călăre cu ușa prototip, Parusha “Upanișadelor”, care făcea din armăsar întreaga lume.
Noi și caii suntem nesupușii trăitori la Prut, la Marea ce Mare, întâii pe-acest pământ și o s-o luăm după urma versatei copite libere și peste cealaltă lume a...

2. Vouă_ronilor
(noului Il Duce voronețean)

Tigratule crocodil, ai apărut fugind de pe sovietizatul Bărăgan. Ești hibrid între genurile inuman reptilian și felin, făcând bot spre Siberia și dând din coadă glia la o parte, peste granița luminii matinale.
Dungile negre, sau inelele cozii crescute ca zeghea deținuților politici, ți-erau atunci văzute printre valurile Marelui Canal, începând dinaintea morții lui Dej pe scaun, până-n mare, de nu se sfârșeau nici la gloanțele lu’ Împușcatu.
Pleci și-acum, monstrule-n dungă, prin fosta Vale Carasu, iar la amurgul tău acvatic-ocular, al albastrului voronețean, prin cataracte lagunare vrei să mai faci de-atâta sânge baie-n lacul morții Tașaul, la capătul vieții din Peninsula (tabăra coloniei Valea Neagră). Numai pentru a debarca după ce treci prin iadul mării golful mirific al păsărilor Musura și Insula Șerpilor, la alt liman Bilhorod-Dnistrovs’kyi, dintr-un roman de Radu Tudoran, în cetatea ta albă prezidențială.
Tu nu preferi doar jertfirea vlăguiților din bătaie-n, sau înecarea cu sânge-n guri lăsat râurilor Bâcu, Botna, Cogâlnic, Ialpug, Răut, Prut, lacurilor Stânca-Costești și Dubăsari, ci din întreg trecutul comunist îi vrei iarăși pe condamnați să sară din coloniile de muncă, să-i iei la zăpăcit din cozi în labe, să-i mestece colții tăi în prizonierat “reeducați”, pe care încă-i Pitești și-acum în numele lui Þurcanu.
Noaptea când mai ieși la malul mării, te prefaci în marele tigru siberian, mângâiat de Putineiul Vânătorul, care încă te mai vrea primul străjer peste “gubernia” sa de peste Nistru, unde-ți sunt sălașurile rezidențiale, contrarevoluționarule cu scut de solzi!
Româna ta, în rigor mortis devor-o-n nimb cu-accente slave, pentru ca atârnându-ți de ea coada mercenară dusă la Moskva, să meriți a fi în PMAN spânzurat, mult mai sus decât harta arborată strident la filmarea bezmeticilor tăi haidamaci, ce-s lupii cei intrați în țarcul manifestanților nevinovați!...
Ispăși-vei și prin bâte vina lor închipuită c-ar fi militat pe bani.
Ei nu-au dat votul Vo_ronului, kaizărul Cezarului și nici legea dreptății Vouă_ronilor…

Nota bene: Voronicul este o plantă sărmană, care se vrea reudat cu lacrimi.