Omul este ființă duală, aflată la intersecția celor două lumi: văzută și nevăzută. Omul este ființa care trăiește în lumea aceasta, dar cu gândul se află în lumea ce va fie. Stăpân al animalelor, omul se poate asemăna acestora, pierzând chipul lui Dumnezeu, prin împătimire. În aceeași măsură, inferior al îngerilor, se poate ridica la nivelul acestora, prin despătimire. Păcatul îl apropie de animal, virtutea îl ridică printre îngeri.
Însăși viețuirea de început a protopărinților ne arată ce fragilă este granița dintre bine și rău, ce lină este linia, dar ce bruscă este panta căderii.
Sfinții Părinți ne învață că postul se adresează atât trupului (partea noastră telurică, de rob), cât și sufletului (partea divină din noi), deoarece omul nu poate fi doar una sau doar alta. Adam și Eva au cunoscut aceasta în rai, acolo unde sufletul lor avea de lucru, în grația lui Dumnezeu, și unde porunca postului nu a fost ascultată.
În ziua de astăzi se află mulți creștini (cel puțin, cu numele) care afirmă că postul de mâncare neînsoțit de fapte neavând valoare, nu merită să ținem post. Dar să nu uităm că prima și singura interdicție primită de părinții omenirii de la Dumnezeu a fost păzirea postului: din toate fructele puteau mânca, mai puțin din cele ale copacului binelui și al răului. Abținerea de la mâncare este un exercițiu de voință, un exercițiu de abținere, în general. Dacă nu voi putea să opresc în fața unei delicatese culinare, cum voi putea să pun pază atunci când este vorba despre cuvânt sau, și mai rău, despre gestul spre care mă împinge firea mea slabă?
Tehnic, postul alimentar nu se referă numai la ceea ce mâncăm, ci se referă, deopotrivă la cum, cât și cum mâncăm.

Ce mâncăm ...
Atunci când ținem post trebuie să ne limităm la alimente de proveniență vegetală, dar cât mai puțin preparate, în stare cât mai naturală. V-aș întreba acum: ce rost ar mai avea curele de slăbire sau dietele vegetariene, dacă am ține post ortodox adevărat? Nutriționiștii au ajuns la concluzia că dieta cea mai sănătoasă pentru om este cea ... ortodoxă. Să o analizăm. Avem patru perioade pe an în care facem cure de detoxifiere. Chiar așa! Dacă nu mâncăm protenie de origine animală, nu acumulăm toxine, deci, ne detoxifiem. Mai mult, săptămânal avem două zile în care facem același lucru. În plus, una dintre zile, vinerea, se recomandă să ținem post negru, adică să nu mâncăm nimic decât, cel mult, să bem apă. Iată cum uzina trupului nostru poate să aibă o zi de odihnă...
Să nu uităm, dacă tot vorbim despre detoxifiere, că apa vie despre are aflăm din basme și despre care discută acum tot felul de parapsihologi nu este altceva decât ... agheasma. Deci, dacă vrem să facem din post o cale de refacere a organismului, avem la îndemână instrumente creștine autentice. Mai ales acum, în Postul Paștelui, care este cel mai aspru dintre posturi, pentru că avem patruzeci de zile în care ar trebui să mâncăm alimente vegetale proaspete sau preparate fără ulei. Pe lângă acestea, mai sunt oduă zile de dezlegare la pește, cel a cărui carne cu conține colesterol ci doar grăsimi bune pentru organismul uman.

Cât mâncăm ...
Este extrem de importantă și cantitatea alimentelor, nu numai consistența sau proveniența lor. Ceea ce este esențial este ca hrana noastră să fie suficientă pentru a ne acoperi necesarul zilnic, dar fără a-l depăși. Altfel spus, în perioada postului trebuie să ne reînvățăm să mâncăm fără să ne ghiftuim. Și pentru a face ceea ce trebuie, să ne ridicăm de la masă înainte de a ne fi săturat pe deplin.
Cei care studiază anatomia ne vor ajuta să înțelegem că senzația de sațietate nu este dată de stomac, ci de ... creier. Iar creierul are nevoie de o perioadă de procesare, motiv pentru care simțim că ne-am săturat, este deja prea târziu...

Cum mâncăm ...
Acesta pare să fie cel mai important aspect al postului, deoarece se referă la capacitatea noastră de dăruire. Câns ne aflăm în post trebuie să ne maintim mai mult ca oricând de cei care au nevoie de ceea ce nouă ne prisosește. Și nu numai, căci virtutea creștinului nu consta în eliminarea surplusului, ci în împărțirea necesarului.
Dacă avem ceva ce nu ne folosește neapărat și-l dăruim, facem o faptă bună, căci am putea să adunăm, să ne dezvoltăm egoismul, nepăsarea față de cei din jur. Dar dacă rupem din bucata noastră de pâine ca să o împărțim chiar atunci când și nouă ne este foame, doar pentru că am văzut pe cineva cel puțin la fel de înfometat ca și noi, acesta este un act de iubire creștină. Uneori și câinele se face că nu vede vrăbiuțele care ciugulesc din pâine sa, dacă el tocmai a ros o porție bună de oase, dar lupul nu va lăsa niciodată să-i scape oaia dacă este înfometat. Acela este momentul care ne ridică deasupra creaturii: momentul în care nevoia noastră se află în urma nevoii celuilalt.
Și nici nu trebuie să ne gândim că dacă am dat unui cerșetor de pe stradă un ban, o haină sau o bucată de mâncare ne-am făcut datoria de creștini. De multe ori, Mântuitorul Se află mult mai aproape de noi, așteptând să Îl chemăm alături de noi, la masă. Poate fi în umbra unui vecin bătrân, bolnav, neputincios, deși morocănos și guraliv. Poate fi în casa prietenului de care am uitat în utlima vreme și pentru care o vorbă spusă chiar și la telefon ar fi un motiv pentru ca cina lui să fie servită în veselie. Poate fi la geamul rudei cu care ne-am certat și pe care am putea să o bucurăm printr-un semn de împăcare. Sau pot fi părinții noștri care așteaptă de la noi mici semne de iubire și respect, bunicii care nu așteaptă niciodată, dar speră că vor primi zâmbetele noastre, mici gesturi pentru care tot ei se vor scuza, dar pentru care bucuria le oate invada sufletul ca un val de tinerețe renăscută....

Postul de fapte...
Căci, iată, vrând – nevrând, tot am ajuns la postul faptelor.
E-atâta de ușor, căci mult sunt cei din jurul nostru care așteaptă să primească semnul iubirii noastre creștine!
Dragi copii, căci vouă mă-adresez acum: acesta este postul vostru mai mult decât orice! Să nu vă apucați de-acum să strângeți bani sau altceva, căci totul este la-ndemână.
Seara, când vine obosită de la serviciu mama ce mult și-ar mai dori să vă găsească veseli și zâmbitori! În schimb, adesea voi nici nu prea știți că a intrat acasă, pentru că ați găsit porieteni buni, care vă țin departe de ea. Prieteni falși, prieteni virtuali, prieteni care nu vă-nalță și nu vă aduc împreună într-o comuniune. Calculatorul, televizorul sau psp-ul vă sunt prieteni mai mult decât vă este mama sau tata. Cu nu-șiu-ce-persoană-neidentificată vorbiți mai mult decât cu o bunică sau un bunic.
Dragii mei, aceasta este renunțarea la care noi vă invităm. Și, dacă stăm să judecăm, nu este chiar o renunțare, ci este un câștig, deoarece las un prieten virtual pentru un om adevărat în care se oglindește, la fel ca-n fiecare, chipul lui Dumnezeu.
„Și ce să fac o zi întreagă dacă nu o să intru pe net?” vă întrebați. Ei, bine, învățați, cititți, comunicați și vă rugați. Căci postul fără rugăciune este ca școala fără pauză, ca ziua fără soare, ca matematica fără numere. Să ne rugăm mai mult în post, să ne rugăm mai bine, mai concentrați la cele spuse, mai atenți la cele ce citim. Și mai atenți ca-n rugăciune să amintim de cei ce au nevoie de rugăciunea noastră: cei buni, dar și cei răi, bolnavi cu trupul, nesănătoși la suflet, încrâncenați de propria durere. Iar dacă noi am fost în fiecare zi mai buni numai cu o secundă, tot am crescut duhovnicește și ne-am aflat în post cu-adevărat. Și rugăciunea noastră trebuie să o luăm cu noi pe unde trecem, în fapte.
Ieri ai vorbit urât, astăzi te-ai străduit să te abții: iată, o faptă bună! Acum o săptămână te-ai înghiontit cu un coleg, de la o vorbă aruncată, astăzi te-ai abținut și nu ai spus cu voce tare ceea ce îți venea în gând: iată, o faptă bună! Iar când colegul te-a atins în treacăt, astăzi nu ai țipat la el cu glas nervos, ci ai zâmbit și l-ai lăsat să treacă: iată, o faptă bună! Și când colega se certa cu un coleg, tu i-ai atras atenția în altă parte și a uitat cât era de nervoasă: iată, o faptă bună! Sau, când ți-a adresat cu răutate cuvânt de caracterizare negativ, tu te-ai făcut că nu auzi și ai plecat, iar când ai revenit, te-ai comportat ca și cum nu s-ar fi-ntâmplat nimic: iată, o faptă bună!
Dar nu am vrea să dăm mai mult exemple, căci s-ar putea să ispitim mai mult, la fapte neplăcută. Mai mult de-atât, voi, dragi copii, sunteți capabili de așa fapte bune și minunate, încât vorbele noastre sunt slabe și neputincioase, nemeritând să le mai irosim.

Posti și rugăciune...
Ne vom ruga acasă în post, dar este mult mai important să mergem să rostim cuvintele de laudă și de mărire din timpul slujbelor religioase, de la biserică.
În Postul Mare, Sfinții Părinți și teologii Bisericii au stabilit un număr mai mare de slujbe, tocmai ca omul să se poată întoarce cu fața că tre Dumnezeu în bună cunoștință de cauză și cu credință. Căci chipul lui Dumnezeu din om înseamnă gândire, sentimente și voință. Voința se exersează în post, prin abținere, sentimentul de iubirea, prin dăruire, iar gândirea, prin credința întărită în rugăciunea în comuniune.
Se cuvine ca în această perioadă să participăm cel puțin duminica la Liturghie, dacă altfel nu. Iar în ultima săptămână, să mergem cel puțin la slujbele de seară numite denii, în care se amintesc momentele de Jertfă ale Mântuitorului Hristos. Pentru ca astfel, cu inimă smerită, să ne putem apropia de Potir și să primim Darul Ceresc al Sfintei Împărtășanii, dacă duhovnicul, în tainică Mărturisire, ne-a îndemnat.

Concluzie
Postul alimentar este un exercițiu de abținere care ne întărește voința și care ne apropie de asemănarea cu Dumnezeu atunci când îl încununăm cu postul faptelor, prin rugăciune și fapte de milostenie. Postul este abținerea înmiresmată cu dăruire și încununată cu Sfântă Împărtășire.

În loc de încheiere ....
Iar pentru cei care nu pot dormi de grija bătrânelor care merg la biserică deși în viața de zi cu zi sunt rele de gură, furioase, certărețe și care nici măcar în timpul Liturghiei nu se pot abține de la comentarii, am un sfat: gândiți-vă cum ar fi aceste femei dacă nu ar merge nici la biserică și nu s-ar strădui (după puterea lor) să se înfrâneze cât de cât ... Să nu uităm că țara aceasta a trecut printr-o perioadă de ateism impus, o perioadă în care slujbele religioase erau tainice, iar participanții răzleți și debusolați.
Pe de altă parte, să ne țină Dumnezeu în viață și cu sănătate și să fim noi, la rândul nostru, niște bătrâni mai puțin sâcâitori și mai demni de a fi exemplu pentru generațiile următoare.
Doar nu om vrea să arătăm că, dacă lor nu le-a ieșit, noi nici nu trebuie să încercăm...