Volumul „Contrasecunde” al Iuliei Pană, apărut la editura Brumar în anul 2008, cuprinde patruzeci și două de poeme scrise cu dezinvoltură și sinceritate debordantă. Faptul că autoarea nu pune accent pe metaforă și poetizează direct, lăsând cuvântul să se manifeste liber în spațiul dintre bătăile inimii, „ca un cântec al sângelui” (pag. 27), îi aduce un considerabil câștig. De fapt... „poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise” (pag. 20), amintindu-ne de „poemul care se scrie singur” (Vișniec) sau de „contemplațiile” lui Hugo vizavi de cuvânt, logosul lui Dumnezeu.

Nașterea, frica sunt coordonatele poeziilor din introducerea volumului: „E prea noapte” (pag. 5), „Buhuhu” (pag. 6), „Din mâinile tale curg mici râuri de purpură” (pag. 7). Astfel, „Ce poți face într-o dimineață începută prost?” („Infrared”, pag. 8). Aceasta este întrebarea la care poeta încearcă să găsească răspunsul, chiar dacă „noaptea leneșă... te-a abandonat / lentoarea ei, e acum în tine, în venele tale...” („E o noapte leneșă ce se întinde pe canapea”, pag. 9). Un eros feminin, mai puțin pronunțat dar la fel de sugestiv, îl întâlneam și în poezia Ioanei Florea, în care „noaptea cea mai frumoasă e în trupul femeii / și nicăieri altundeva”.

Schimbarea și transformarea gesturilor (sau hormonilor) în cuvinte încep o dată cu „diminețile calde, plăcute” („Împotriva tuturor – împotriva poeziei mele”, pag. 11; „Frunze dulci de mescalină”, pag. 13), când, „într-o zi însorită plină de întrebări” (pag. 15), „timpul își face de cap cu viețile noastre”. Contrasecunde, contratimp, poezia, „ca o poveste din budoar” (pag.17), este produsul dorințelor, fantasmelor și nicidecum al disimulării erotice.

Lumina se dorește să aibă efect purificator („Astăzi s-a luminat”, pag. 21), dar este și martor atent al iubirii („Lumina”, pag. 51). Mai apoi, chiar dacă poeta își manifestă atitudinea ușor misandrină și deloc mizericordioasă față de timp („Bărbatul meu timp”, pag. 26), iubirea ei pleacă „Direct din inimă” (pag. 32), o oferă aceluiași timp, „deși el a mâncat din ea o bucată / ca dintr-o prăjitură” („Știi unde am pus iubirea?”, pag. 41), luptându-se din nou să o primească înapoi întreagă. Și „ce mărunte sunt toate lucrurile față de dragostea mea” (pag. 46), mărturisește poeta, înnobilând sacrificiul, renunțarea la sine, sentimente răsplătite deseori „cu un simplu pa pa”. Singura afacere profitabilă ar fi să vândă „Lacrimi la kilogram” (pag. 58) dar ea alege să scrie despre „cum simți viața trecând prin tine cum timpul se / joacă cu tine / și cu bucățica ta de rol / să scrii scrisul tău.” („Să scrii”, pag. 59).

Două poeme ne-au reținut atenția în mod deosebit. Din „Omul – luni” (pag.53) extragem o superbă reflexie cu privire la importanța lucrurilor și a ființelor care ne înconjoară și cărora ar trebui să le acordăm mai multă atenție: „toate zilele astea stupid botezate, luni, marți, miercuri... / De ce nu le numerotăm sau de ce nu le dăm nume de / păsări de flori sau / de oameni”. În poemul „Alte albii alte culcușuri” (pag. 40), poeta experimentează trecerea prin culoarul numit existență, cu, „escapade adânci în tuneluri săpate misterios și / periculos, în alte albii / în alte culcușuri...”

Ceea ce o deosebește pe Iulia Pană de multe dintre poetele contemporane este detașarea de condițiile sociale, refuzul metaforei prețioase, lipsa elementelor decorative sau a cadrului naturii. Este un lirism ce pune accent pe senzația inimii, a firicelului de sânge, a cărnii și a pielii cu toți porii deschiși. O poezie pe care orice om o poate adapta necesității de cunoaștere, de explorare, plecând de la instinctul primar. Aici este rolul pozitiv pe care creația îl poate avea în impactul cu cititorul, de a-l determina să-și depășească pasiva condiție a celui ce se teme de sine și de artă.

Concluzionând, în lupta nedreaptă cu timpul, cuvântul este singura armă prin care poetul poate riposta. Volumul „Contrasecunde” este al unei autoare ce demonstrează curaj și vitalitate, ceea ce ne determină să pariem „cu ochii închiși” pe viitorul său literar.

Sursa: PORT@LEU, nr. 7, 2010