Rațiunea se bazează pe o serie de concepte, impuse prin recompense și pedepse, prin educație, care ne determină deseori să ne purtăm contrar legilor firii. Ea este linia care desparte visul de realitate, care stabilește limitele individuale ale posibilului, care ne împiedică deseori să simțim frumusețea vieții, să trăim normal Prin intermediul rațiunii suntem manipulați de aceia care ne prestabilesc reacțiile.
De la ideea despre iubire a lui Minulescu până la percepția aceluiași sentiment în zilele noastre, distanța este mare, și crește pe măsură ce trece timpul. Blocați de teama de a iubi, ne rostogolim din ce în ce mai repede pe panta banalizării, sau, mai rău, a vulgarizării iubirii.
Și prietenia a fost golită de conținut. În „Imnurile sacre” Pitagora spunea: „dintre oameni, fă-ți prieten pe cel încununat de virtute; nicicând să nu-ți urăști prietenul pentru o greșeală de nimic, atât cât poți; căci posibilul e vecin cu necesitatea”. Aproape nimeni nu mai încearcă să stabilească o relație de prietenie, pentru ca apoi să vadă dacă, și cum, poate evolua. Majoritatea oamenilor își caută „perechea”, fără a încerca să afle dacă, în afară de discutabilul sex, mai au și altceva în comun.
Din rea credință sau din prostie, mesajele mass-media identifică iubirea cu sexul. Ceea ce se promovează a fi dragoste, iubire, este doar actul fizic, și acela vulgarizat. Deseori se confundă notorietatea cu valoarea. Un tâmpit poate fi notoriu, dar care e valoarea lui morală?
În lumea vie, scopul actului sexual este perpetuarea speciei, se întâmplă doar în perioade anume din ciclul anotimpurilor. Natura nu lasă nimic la întâmplare, prin actul sexual se transferă (sau se risipesc) energii vitale valoroase. Pentru adepții școlii din Atena, pasiunile sunt folositoare, acestea nu trebuiesc distruse, așa cum ne învață stoicii, ci doar să li se reprime excesele, făcându-le, în acest fel, slujitoarele entuziaste și active ale inteligenței.
În multe filme partenerii, cum se văd, sar unii pe alții și-și smulg hainele, gestul dorindu-se a fi perceput ca o dovada de dragoste. Modelul a fost deja preluat și de noile seriale românești, dar actorii români nu sunt la fel de „autentici”! Tot circul acesta, promovat și întreținut, are la bază interese economice. Formând într-un anumit fel oamenii, reacțiile lor sunt previzibile. Ni se induce sentimentul de vinovăție pentru că nu suntem ca ei, apar medici specialiști care se ocupa de sexualitate, medicamente din ce în ce mai puternice și degradante, care provoacă excitarea nefirească, determină și întrețin o stare de dependență, producând dezechilibre, determină apariția unor degenerați, care trăiesc doar prin, sau pentru, sex: violatorii, incestuoșii, pedofilii, zoofilii etc. Au apărut sânii siliconați, buzele umflate grotesc, penisurile mărite, medicamente afrodisiace, viagra. Se amplifică voit valoarea comercială a sexului, golind actul sexual de orice fel de sentiment.
Sunt pline tabloidele de tehnici pentru a suci gâtul unui bărbat sau pentru a agăța o femeie, expresiile fiind consacrate. Bărbații sunt sfătuiți cum să facă preș din femei, femeile cum să se transforme în preșuri pentru bărbați. Intelectul ambilor este ignorat cu desăvârșire.
Partenerii de sex par a fi din ce în ce mai ușor de găsit, tot datorită manipulării: dacă nu vrei, ești anormal(ă), închistat(ă), neevoluat(ă)… Dacă o faci, nu mai spun, că știm cu toții expresiile acelea triviale. Oricum ai da-o tot prost ieși, asta și urmărindu-se!
Este indusă cu perseverență ideea necesității începerii vieții sexuale cât mai devreme, fără a se ține seama de evoluția organismului copilului spre maturizare. S-a ajuns, astfel, în situația îngrijorătoare ca în România să devină anual mame peste 150.000 de fetițe cu vârste de 10-14 ani, dar nimeni nu pare a avea interesul să se implice. Imagini porno în schimb, peste tot!
Societatea a devenit obtuză și, în caz de viol, persoana violată este pusă la zid! Pentru că manipulatorii știu să-și facă treaba ca lumea, își cunosc interesele. Iar manipulații, de asta sunt manipulați, pentru că atât îi duce mintea (rațiunea!), și nu prea are cine-i deștepta!
Când a apărut în mass-media știrea cu un director de liceu, din București, care întreținea relații sexuale cu o elevă, s-au găsit voci care să spună că eleva e de etnie rromă, că ea ar fi vinovată. Se ignora faptul că directorul era plătit pentru a-i educa pe copii, nu pentru a profita de naivitatea lor. Ce se întâmplă acum în școli se întâmpla mereu, pentru că îmi mai amintesc și de alte scandaluri din școli, care, ca și cele legate de preoții pedofili sau afemeiați, au rămas în coadă de pește, în această lume mărginită de interese meschine.
Se ignoră faptul că oamenii au și suflet, căruia prea puțini îi cunosc importanța, prea mulți îi simt lipsa. Sexul este doar unul dintre motoarele vieții. Celălalt, mai puternic, este iubirea. Când există iubire adevărată, barierele dintre oameni dispar. Când nu există, orice motiv devine bun pentru ceartă, pentru tensiunea aceea densă, întreținută, care otrăvește tot. Poți controla pe cineva prin sex, dar nu-l poți face să te iubească. Iubirea e altceva, nu se poate obține niciodată prin constrângere. De aceea este atât de ridiculizată, încât prea puțini se încumetă să și-o manifeste. Mai degrabă se feresc de ea, ca de o boală. Viața pare uneori apăsătoare, pentru că oamenii evită să fie ei înșiși, se feresc de sentimente frumoase, de implicare sufletească. Iubirea este un liant puternic, dar, din diferite motive, nimeni nu dorește să fim uniți! Cine mai vorbește astăzi, în educație, despre vocea inimii?
Iubirea și sexul pot face minuni împreună, reprezintă magia vieții. Prin separare, efectul fiecăreia se reduce, practic, la zero. Mulți nu-și găsesc echilibrul niciodată, pentru că „educația” îi împiedică să afle calea spre fericire. Și ades, tot ea, îi face să piardă într-o clipă tot ceea ce au dobândit cu mult efort. Orice lucru cu adevărat valoros se obține și se întreține cu efort. Ni se abate mereu atenția în altă parte: specificul masculin, eternul feminin, o luptă permanent cultivată și întreținută între cele două jumătăți egale, dar nu identice, ale aceluiași întreg care, dacă s-ar uni, ar sfărâma toate tiparele lumii, toate granițele universului. Dar ele se luptă, inutil și prostește, uneori până la moarte, alteori nici moartea nu le desparte. Pe viață și pe moarte se risipește forța creatoare a întregului care ar fi putut fi!
De la cei de vârstă apropiată mie, formați în ideea că sexul e ceva jenant, despre care nu trebuie să vorbești, până la cei foarte tineri, ale căror modele îi pot determina să se poarte precum maidanezii, suntem risipiți pe toată scara combinațiilor posibile. 1989 a marcat trecerea de la excesul de pudoare la lipsa totală a ei, vulgaritatea și dezmățul fiind practicate de multă vreme de cei sus-puși, ajunși din nou la cârmă.
Bărbaților li se induce ideea că virilitatea înseamnă cât mai multe contacte sexuale. Femeilor li se inoculează ideea că nu sunt altceva decât mijloacele prin care bărbații își manifestă virilitatea. În acest fel feminitatea și virilitatea au fost transformate în arme ale unui absurd câmp de luptă, iar actul sexual a devenit un fel de sport, în care lauda e la modă, iar discreția nici amintire.
Există prin taigaua siberiană oameni care nu au ocazia să facă sex prea des, dar care trăiesc, viguroși, până pe la 150 de ani. Dacă stai de vorbă cu ei, au o înțelepciune greu de egalat. Cum se vor fi descurcat, oare, așa bine?
Viața este un dar de la Dumnezeu, iar noi ne-o irosim cu certuri, fițe, fasoane, ură, lene. Apoi ne trezim bătrâni. Nici nu știm când, nici nu știm cum, a trecut timpul, am fi avut atâtea de făcut. Timpul este singurul lucru ireversibil, este singura pierdere irecuperabilă.
Femeile sunt de obicei mai reținute în a face sex. Poate pentru că, instinctiv, simt că trebuie făcut doar în unele momente și cu anume scop. Dar pe toți îi mână „moda”: zilnic, de „n” ori pe săptămână, săptămânal, lunar, la un an, în vis, nici în vis... Nu se spune nimănui că din clipa în care ne naștem începem să îmbătrânim, nu e boală ci o evoluție firească. Fiecare vârstă are frumusețea ei, toți mergem de la tinerețe înspre bătrânețe. Ar trebui să învățăm să trăim frumos pentru a îmbătrâni frumos. Lipsa de respect față de semeni, indiferent de vârsta și sexul lor, reflectă lipsa de respect față de noi înșine. Dacă nu ne trezim, dacă nu înțelegem rostul și frumusețea vieții, vom căuta, mereu, fără a găsi vreodată, acel „obiect cu existența efemeră”! Pentru că nu se mai află, nici măcar, pe noptieră! Am renunțat, cu inconștiență, la cel mai frumos și înălțător sentiment dat oamenilor de Dumnezeu, la iubire!