agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-05-02 | |
Dacă am vorbi despre literatură așa cum se făcea acu douăzeci de ani, am spune: zei morți, idoli distruși, operele uitate, personalități eclipsate. Dar pare că epoca în care un scriitor era considerat drept un monstru sacru demult a trecut. A fi scriitor nu mai este echivalent cu a fi aproape de Olimp, azi el, eul ce „se scrie”, e mai degrabă marele contestabil. Scriitorul stă în cozi la supermarket, ia troleibuzul și face publicitate unei edituri sau librării. Scriitorul a coborât printre noi, doar că a făcut el acest lucru atunci când noi i-am cam „întors” spatele. Nu mai e o modă în mase să citești așa încât, el, locuitorul vechiului Parnas, e nevoit a descinde printre noi cu scopul de a se promova, căci „geniul este defunct”, mai bine zis ideea de geniu-daimon nu mai e percepută. „Moartea autorului”, atât de contestată și disputată ultimele decenii, nu ține poate de biografic, ci de funcționarea lui social.
Îl poți vedea în tot felul de emisiuni TV, în reviste fashion, în proiecte sociale și politice. Daimonul a devenit Om, idolul sacru e făcut cioburi. Idolii și idealurile literare au coborât din scenă. În epoca marelui Resentiment, în evul răsturnător de Patos nu mai căutăm „cufundați în stele” idoli culturali. Viața e prea rapidă, acest speed raliu nu ne permite plăcerea unor escapade metafizice. Viața ne costă. Acest cost devine un ax central a tot ce facem, așa încât scriitorul începe a gândi în itemii unui marketing cultural: cartea devine produs, mai degrabă semnificația acestuia [5, p. 34], ea are un preț, i se face publicitate și e distribuită sub diferite forme, fiind adesea obiectul unui contract editorial. Cititorul devine un consumator final, editura – un intermediar, librăria – un distribuitor, iar sacrul monstru degradează într-un simplu producător. Cartea se scrie spre vânzare. Politicele și contractele editoriale presează mâna și mintea auctorială. Muza comercială, această m(ed)uză a artei consacrate, ne plasează în zona popcornului literar, a semiprepareului artistic. Literatura pop înlocuiește prin masivele tiraje idealul de carte, ca însemn al omului „intelegens”. Și deodată citesc toți: vânzătorii de ziare, pasagerii în aeroporturi, plajele citesc masiv – marea bacanală lecturală. S-ar părea că acum autorul va fi extrem de fericit. Nu, îl poți vedea indispus de marea pactizare, el care secole la rând nu a flirtat cu masele, acum se întreabă dacă nu prea a coborât în ele, el pentru care a fi invandabil mai ieri era un titlu de glorie. Dacă și nu o face, se vor găsi o sumedenie de critici, istorici și exegeți care îi vor imputa marea cădere (în păcatul tranzacției cu masele), căci, cum spunea Harold Bloom, critica literară întotdeauna a fost și întotdeauna va fi un fenomen elitist [1, p. 44]. Scriitorul căzut din turnul de fildeș e oricum nefericit, banul și promovarea masivă îi dau senzația unui rateu. Crampa unui etern „a scrie sau a nu scrie” este obsedanta lui întrebare. Un lucru e clar, imaginea poetului sărac, flămând și inspirat nu mai trece. Aceasta se asociază cu un proiect socialist de promovare a poetului proletar. Lectorul unui cotidian îndestulat nu mai înghite metafora versului „poezie-sărăcie”. Cititorul e în fervoarea căutării unui glamour literar, a unei beții de plăceri textuale, căci geniala monotonie literară l-a cam plictisit. Asistăm astăzi la „contestarea literaturii” [4, p. 57], la o criză a „culturii tipărite” ce „pare inevitabilă, definitivă și insolubilă” [4, p. 58]. Ce se întâmplă însă cu distantul critic literar? Acesta e un cititor lipsit de inocență pe piața de idei literare. El nu idolatrizează, de fapt, el este idolul care se „oglindește” narcisiac în apa altui idol, el își elogiază propria reflecție. Dar și această activitate a intrat sub conul de desolemnizare a literaturii, căci astăzi „o propoziție precum „... a denumi ceva ca literatură în sensul primar al termenului a „elogia” devine total inacceptabilă” [4, p. 70]. Referința la idealuri, principii și valori absolute, definitive, nu numai că dispare, dar este și repudiată pe față. O astfel de atitudine se observă atât la anumiți poeți, cât și la unii critici moderni. Brianța de ieri azi a pălit. Rămâne autoidealizarea scripturală, dar nu cred că e una constructivă pentru eul ce scrie. Solitudinea solidarizării cu idealurile neoficiale ține de o epocă a rezistenței ideatic-ideologice. Azi nu mai poți face partizanat cultural. E necesară o reșapare urgentă a literaturii, căci „e vremea unei miniaturizări, a unei telecomandări și microprocesări a timpului, a corpurilor, a plăcerilor. Nu mai există principiu ideal al acestor lucruri la scară umană” [2, p. 13]. Chiar dacă „există arte ale căror opere sunt fundamental materiale, precum pictura și sculptura, altele fundamental ideale, precum literatura și muzica” [3, p. 14-15], literaturii i se cere tot mai des o pragmatizare, o coborâre în stradă. Există însă un alt risc al acestei reșapări. Celebrul brandolog Wally Ollins consideră că brandurile sunt un cadou pe care comerțul l-a făcut culturii. O afirmație cinică și de răsturnat, mai ales acum când se pare că există moda de a fi cult și se face show din faptul dat. Astăzi e în vogă să cumperi cărți, să citești, să discuți în gașcă, să pozezi prin autor, prin carte, personaj ca brand. Doar că se uită că pentru adevărata elită cuvântul comercial înseamnă de valoarea nu cea mai bună, chiar dacă asistăm la micșorarea distanței dintre elite și mase. Astăzi, adesea se citește pentru a cita deștept la un interviu pentru o nouă slujbă, pe o scenă a unui concert pop, etc. Literatura poate fi mediatizată, chiar e necesară o astfel de promovare, dar există riscul unei saturații. Credem că e vorba despre „pasiunea contemporanilor întru cărți și mode noi”... despre „idolatrizarea lucrurilor drăguțe” (idolatrie du joli), ambele lipsite de cele mai multe ori de o analiză culturală de finețe. Astăzi în cetatea ridicată de homo tehnologicus, poetul are misiunea de a cultiva lectorului său acel inventio care la începuturi desemna descoperirea. Cititorul așteaptă să fie plăcut surprins, literatura a intrat în dimensiunea divertismentului. Vechile idealuri au trecut, cele noi ne pun în gardă, idolii de ieri îmbracă haine de azi... Quo vadis, Litera? Unde mergeți voi, scriitorii, culturalii numărul unu ai țării? Priviți spre noi, și înțelegeți odată că valorile nu se mai dau de sus, ele se negociază cu masele, fie și plebee! Cititorul e bine (in)format și nu are obsesia empireului. El e în așteptarea unui reviriment literar. Dar ultimul cuvânt oricum e după voi! Voi îi puteți oferi un model de limpezime ideatică. Și această limpezire e poate cea mai necesară, azi, în Evul Non-semnificativului! Textul e afacerea ta cu tine! Poți să-l parcurgi ca pe un labirint ajungând la centru și în sfârșit ai tot dreptul să-l trăiești fie și fără idolatrizări. Referințe bibliografice: 1. Bloom H., Canonul Occidental, Grupul editorial Art, București, 2007. 2. Baudrillard J., Celălalt prin sine însuși, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1997. 3. Genette G., Opera artei. Imanență și transcendență, vol. I, Univers, București, 1999. 4. Marino A., Biografia ideii de literatură, vol. VI, Dacia, Cluj, 2000. 5. Miron M. A., Comportamentul consumatorului, All, București, 1996. Text apărut în revista "Dacia literară", Iași. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate