Câtă patimă dâmbovițeană mai poate stârni și criza asta financiar – globală care, în fond, nu este altceva decât contraofensiva dolarului pentru recuperarea spațiului acaparat de un euro în plină ascensiune ce avea în spatele său mașinăria germană adaptată, aproape perfect, la noile vremuri de pace. O Europă în ascensiune, având inițiativă planetară, prin posibile combinații cu ceilalți centri de putere maritimi sau continentali, ar fi putut modifica balanța internațională de putere. Hegemonia americană era în pericol, așa că după” războiul rece”, „ războiul antiterorist” s-a inventat „criza financiară", despre care se vorbește mult fară a se prea ști ce este în realitate. Și cine putea fi mai sensibil la ea decât noi românii?
Ca unul care, de vreo lună de zile, am ajuns în retragere privesc zbuciumul de pe scena politică românească doar cu un sentiment de neputință și amăraciune. Bună parte din viață m-am ocupat de geopolitică, dar atunci când era mai mare nevoie de mine nu am avut voie să fac nici măcar politică. În schimb, în timp ce eu eram închis în cazarmă, au făcut-o cei care, indiferent cum s-au chemat, adunați în haite politice, prin rapacitate, servilism și prostie au adus Romania unde au adus-o.Aici se vede poate cel mai bine înapoierea în care trăim, decalajul de țările care își zic civilizate. Aici, poate, se vede cel mai bine de ce, în ciuda contribuției noastre spirituale la zestrea umanității, continuăm să fim considerați cultură minoră.
Încă nu am reușit să ne descifrăm istoria ocupației sovietice că și începem să simțim, tot pe pielea noastră, binefacerile ocupației, de această dată, americane. Și când te gândești cu câtă speranță i-am așteptat atâta amar de război rece! Credeam că după ce ne-am distrus economia, piețele de desfacere,ne-am trădat aliații, ne-am ajustat demografia și spulberat poziția internațională, intrând în Uniunea Europeană am reușit să ne cuplăm la performanta locomotivă germană. Dar parcă suntem blestemați să înotăm mereu contra curentului.
Băsescu jubila când a fost adus în fruntea statului de axa Washington – Londra – București, cea care îi interzisese lui Constantinescu să mai candideze. În primul mandat prezidențial a concesionat sionismului atâta Romanie că a început să aibă coșmaruri. De aia se și lăuda premierul israelian că ne-a cumpărat țara. Spera,"bietul de el", ca măcar în al doilea să aibă o domnie mai liniștită. Dar mai erau de luat gazele de sondă, minele de aur, energia apelor, centrala atomică și încă alte câteva mari obiective de interes extranațional. Dar mai ales țara trebuia înfeudată și mai mult finanței mondiale, care fără dobânzi de la prostimea planetei moare. Când, prin Fondul Monetar și Banca Mondială, i s-a cerut să pluseze s-a revoltat probabil soldatul din el și a făcut cam la fel ca Ceaușescu. Nu avea cu ce plăti atâta datorie, suspect de rapid adunată, așa că, decât să mai semneze un nou contract împovărător, a preferat să taie salariile și pensiile. Spera că poporul său îl va înțelege, dar ți-ai găsit. A fost primul act de mare demnitate care însă a stârnit antipatia împotriva sa. Tergiversarea privatizărilor, a începerii exploatării gazului și a metalelor prețioase de la Roșia Montana și celelalte bazine miniere i-a adus la exasperare pe cei care îl țineau în scaun. Și subit au început manifestările gen „Jos Băsescu” ale populației nemulțumite. Că mare dreptate au mai avut Þuțea și Brucan când spuneau despre noi ce spuneau!
Nu a găsit altă soluție decât să se orienteze spre Germania. Declarațiile lui de sprijinire a proiectului Statelor Unite ale Europei și aderarea la politica cancelarului Merkel de strângere a curelei a fost mai mult decât puteau suporta bancherii planetei. După schimbarea lui Sarkozy venise vremea lui. Și așa ajunge la București mkisteriosul general Clark care, probabil, i-a consiliat militărește, pe paragrafe de legi și minute, pe liderii USL cum să-l debarce în pas alergător . După decembrie ’89 stupizenia românilor rămăsese cam aceeași. Și planul a funcționat perfect. Atunci lovitură de stat sovietică, acum “democrație parlamentară” de inspirație americană. Că doar la aniversarea zilei SUA nu s-a dus șeful statului (debarcatul în devenire), ci primul ministru (învingătorul garantat).
Mareșalul Antonescu, speriat de pericolul bolșevismului, încercase să ne afilieze la Germania și a sfârșit cum a sfârșit, în loc de erou național criminal de război. Ceaușescu, sătul de frăția sovietică, a fost primul din lagărul socialist care a reluat relațiile cu Germania Federală și a terminat tot în fața plutonului de execuție. Când și lui Băsescu îi venise mintea la cap, după pățania cu Axa, a fost înlăturat. Pentru că la ultima mare reuniune de la Bruxelles sionismul avea nevoie să influiențeze, prin Hollande, politica europeană în favoarea lor l-a adus pe Ponta să mai aibă un vot. Președintele român dacă nu era oprit ar fi votat sigur alături de cancelarul german. De aceea criza politică din Romania nu are nimic cu românii și cu disputa parlament – președinție. E un jalnic spectacol a cărui regie cei care nu o știu măcar o intuiesc dar nu scot o vorbuliță din lașitate ori oportunism. Cade Băsescu și triumfă duetul Crin – Ponta care, în lupta pentru supremație ce tocmai a început, se vor întrece în a face concesiile pe care fostul președinte le-a refuzat. Dar probabil același Clark a inventat și Inițiativa Civică a lui Ungureanu, pisica care îi va determina pe noii noștri lideri naționali să nu prea miște în front. Și așa lumea merge mai departe, în plină criză financiară ei cu buzunarele tot mai pline și noi tot mai săraci în bogata țară numită Romania care este din ce în ce mai puțin a noastră. La ce dracu’ s-or mai fi cheltuind banii pe referendum? Simplu, prostimii trebuie să i se lase iluzia că tot ce se întâmplă e prin voința ei, ca să nu aibă motive să ceară tragerea la răspundere a vinovaților pentru starea ei tot mai pauperă.