Getii in vremea regelui Cotiso
Cotiso-omul si lupta
Maria Stancan
Lucrare prezentata in 2002 la Congresul de dacologie, Bucuresti
Cunoscuti sub numele de daci (ceea ce in limba lor inseamna popor,natiune (limba indo-europeana, grupul indo-iranian de est, asemanatoare cu avestica/ avestana, khotaneza si limbile “scythe”), alteori geti (de la getik-materie organica, om, omenire, avand corespondentul semitic adama) din timpuri foarte indepartate,acesti stramosi ai nostrii n-au renuntat niciodata la idealul lor de a se guverna liber si prin mijloacele proprii.In studiul sau “Getica” Vasile Parvan ne-a lasat scris despre acestia: “getii-stapanitorii marelui drum de civilizatie al Dunarii,de la inceput isi urmareau o politica a lor si alcatuiau un stat bine inchegat,care cu toate invaziile straine si disensiunile interne,se mentinea pe acelasi intins teritoriu la Dunarea de Jos,primea puternice inrauriri grecesti-pe Dunare in sus-si apoi romane-pe Dunare in jos-dar in aceeasi vreme oferea la randul lui si grecilor si romanilor o consistenta spirituala si foarte caracteristica, pe care literatura antica a insemnat-o cu mirare si admiratie, facand din geti un popor fabulous prin vitejia,intelepciunea si sentimentul lui de dreptate”.
O perioada de timp getii s-au orientat spre civilizatia elena,apoi si-au modificat intentiile, indreptandu-si decisiv atentia catre Vest, pe cand romanii patrundeau deja in Peninsula Balcanica.Raporturile cu Imperiul Roman au capatat un caracter competitiv un timp, de cat mai stricta delimitare a sferelor de influenta. Lupta pentru aceste sfere de influenta l-a propulsat pe regele get Burebista la conducerea unui vast Imperiu geto-dac ce putea mobiliza, afirma Strabo, ”o forta ofensiva de 200 000 de soldati … cam a cincea parte a populatiei totale”. Acest genial rege get a realizat, dupa lupte sangeroase si cuceriri militare, o uimitoare imparatie geto-daca, de la gurile Dunarii pana in Balcani si in nordul indepartat, cu epicentrul in podisul transilvan. Prin anii ’70 i. H. Europa era impartita intre doi mari lideri: Ariovist, regele suebilor in Vest si Burebista-getul in Est,concretizandu-se astfel caracterul de putere mondiala al statului geto-dac.Acesta era un stat de tip “territorial”, unitar si centralizat, fiind essential caracterizat printr-o larga extensiune asupra unui imens teritoriu si prin influentele elenistice in organizarea statala si in administratie, unde puteau fi intalniti consilieri politico-militari greci.
Burebista a initiat si promovat o politica expansionista vizand mai intai sudul thraco-illyric al continentului si mai apoi vestul panonic.Acest fapt cat si interventiile sale in chestiuni de politica interna a Romei prin sustinerea partidului republican i-au convins pe romani ca statul dac reprezenta un real pericol pentru “imparatia” romana, hotarandu-se astfel desfiintarea acestuia si distrugerea populatiei. Insa Roma si-a atins scopul numai dupa o serie de indelungate si sangeroase razboaie, impunandu-se prin teroare. Dar inainte ca romanii sa fi intervenit in forta, Burebista a disparut de pe scena politica printr-o conspiratie ai carei actanti si-au luat fiecare partea, Imperiul geto-dac ajungand sa fie scindat in patru regate si mai tarziu in cinci.
Idealul politic al lui Burebista de orientare catre Vest nu s-a pierdut totusi,fiind continuat de catre urmasii sai: regii Dicomes in sud-est si Cotiso in sud-vest.Tot din “Getica” lui Vasile Parvan aflam ca: “Nici moartea lui Caesar,nici cea a lui Burebista n-au impiedicat evolutia conflictului daco-roman”. In Banat si in Vestul Olteniei domnea regele Cotiso, al carui avantaj era faptul ca getii vecini s-au angrenat in conflicte cu sarmatii si bastarnii proveniti din Stepa, de pe urma carora au avut de suferit si romanii. Astfel, Cotiso a dispus de suficient timp pentru a-si pune la punct armata si a elabora planuri de extindere teritoriala in special in sud-vestul illyric. Despre acesti daci ai lui Cotiso pe care n-a reusit sa-i infranga, pomenea si M. Vinicius in “Elogiile” sale ca reprezentau “cel mai puternic si mai primejdios dintre popoarele de la Dunarea mijlocie si de jos”.
Cotiso s-a evidentiat ca un continuator al politicii lui Burebista,urmarind sa-i redea poporului get puterea si taria de care avea nevoie sa dispuna un stat puternic si liber.Renasterea unui astfel de stat era conditia necesara si prealabila ce se impunea pentru a promova o politica externa eficienta a pastra, dezvolta si mentine valorile poporului get. Cu alte cuvinte scopul politicii externe a regatului sau era de recastigare a pozitiei in cel mai bun caz si de pastrare a suveranitatii si independentei in cel mai rau caz. De aceea Cotiso a recurs la un principiu de baza si anume acela ca nu e absolut necesar ca teritoriul statal sa formeze la inceput un tot.E suficienta o particica oricat de mica din acel stat si din acel popor care, bucurandu-se de libertatea necesara, sa poata pastra spiritualitatea intregii natiuni si sa pregateasca lupta pentru redobandirea vechilor avantaje.
Politica externa in viziunea lui Cotiso viza reglementarea raporturilor getilor sai cu restul omenirii, reglementare conditionata de fapte stricte si exacte. El a inteles de timpuriu ca numai un spatiu suficient de larg poate asigura libertatea
existentei unui popor.Importantei teritoriale acordata statului ca sursa directa a evolutiei poporului sau i se adauga cea geopolitica si militara.Natiunii nu-i e indeajuns doar subzistenta garantata territorial, ci-i mai e necesara si asigurarea securitatii.Aceasta ar rezulta simplu si firesc din puterea si autoritatea politica a ansamblului statului, aflate in raport direct proportional cu valoarea sa militara si geostrategica.Getii inca se mai voiau o putere mondiala, dar in realitate situatia se schimbase dupa destramarea Imperiului get al lui Burebista. Dorind sa cuprinda tinuturile populate de daci, Cotiso a intrat in opozitie cu politica expansionist colonialista a Romei. Si iata ca tot M. Vinicius in “Elogiile” sale atragea atentia ca dacii erau inconjurati de dusmani “gratie” politicii de expansiune coloniala, pe care Roma o prelungise acum pana departe …”
Din perspectiva raportului demografic si al intinderii teritoriale Dacia nu mai era o super putere, indifirent daca pozitia ei militara era puternica sau slabita.Taria unui imperiu poate fi constanta doar comparativ cu alte state si/sau imperii. O astfel de comparatie constituie dovada intensificarii uniforme a puterii romane, cu numeroase consecinte. Mai ales la capitolul demografic dacii sunt deficitari, nu numai datorita crancenelor batalii cu “barbarii” si romanii, cat mai ales din pricina blestematei politici a deportarilor pusa in practica cu succes de Roma.Si putem exemplifica printr-un scurt fragment din scrierile lui Augustus despre expeditiile romane in Dacia: “Aelius Catus a stramutat pe malul Istrului 50 000 de oameni de la geti, popoare care vorbesc aceeasi limba ca si thracii”.Iar in “Getica” Vasile Parvan constata: “Navalitorii erau asezati de obicei acolo unde obisnuiau a navali, recunoscandu-se oficial o stare de fapt, pe care ei si-o creasera prin violenta si care nu putea fi prea usor schimbata”.
Marile succese ale politicii externe ale lui Burebista au ramas cele mai durabile, deoarece fara ele daco-getii n-ar mai fi jucat niciun rol in istoria omenirii. Au reprezentat unica reusita de amortizare a numarului populatiei in raport cu teritoriul. Iar un adevarat dezastru a fost faptul ca cei care au consemnat momente,fapte si evenimente istorice, numiti uneori si istoriografi, n-au apreciat la justa lor valoare aceste realizari, in timp ce glorificau si ridicau in slavi numeroase razboaie si aventuri militare, neinsemnate pentru viitorul natiunilor. Cu toate acestea, nu trebuie trecute cu vederea nici intreprinderile lui Cotiso care s-au soldat cu un final fericit pentru el si ai lui.Una dintre marile izbanzi ale actiunii sale politice a constat in perpetuarea politicii combative si expansive a lui Burebista. A Avut in vedere conceptual de stat teritorial, precum si operabilitatea armatei sale gete intr-o forma organizata si adaptata
imprejurarilor. Din aceasta forma si conceptie a lui despre stat provenea evolutia sentimentului apararii individuale in Acela al obligatiei sale de casta (ksatriya) de a-si apara natiunea (se simtea responsabil si dator fata de zei,de sine insusi si de ai sai).Dar acest fapt nu trebuie supraestimat,intrucat dacii,sfasiati de tendintele ananrhiste si spre coruptie,o parte insuficienta a capabilitatilor de (re)organizare (desigur,comparative cu epoca lui Burebista si cu moravurile austere impuse din vremea aceea).Importanta acestei politici cat si a reusitei campaniilor militare pe care le-a reputat Cotiso a fost mult mai bine inteleasa si apreciata de inamicii sai,romanii,decat de getii insisi,iar spre exemplificare consideram ca e potrivit tot un fragment din “Getica” al aceluiasi Vasile Parvan: “pustiirile dacilor lui Cotiso in sud-vestul illyric devenisera nu numai o plaga periodica locala,dar si o adevarata primejdie si pentru intreaga stapanire romana a Rasaritului Adriaticei”.
Urmasii actuali ai dacilor publica manual de istorie cu comentarii despre un eroism sec si gaunos,dar care a pagubit poporul get de zeci de mii dintre cei mai bravi fii.Ar trebui sa sefaca foarte bine distinctia intre adevaratele realizari politico-militare ale getilor si evenimente cand natiunea a fost primejduita inutil.Dacilor nu trebuie sa li se asocieze un fals patriotism,pe langa toate cele si deplasat,ci trebuie evidentiata clarviziunea conducatorilor acestora care au intuit pericolul disparitiei poporului geto-dac inaintea ivirii lui Marcus Ulpius Traianus pe scena istoriei.Ceea ce a preluat Cotiso de la predecesorul sau Burebista si s-a straduit a continua in pofida impedimentelor de orice natura,a fost un ideal cu obicetiv dual:
-teritoriul,printer altele sic a scop al politicii externe;
-o “doctrina” politico-militara (si chiar filosofica,am putea spune): “Atac,deci exist!”,adica cea mai buna cale de aparare e atacul sau contraofensiva.
Cotiso s-a gandit sa nu-i lase dusmanului timp sa se regrupeze,de aceea,desi “aruncat peste Dunare” de cateva ori,atacurile sale in sudul fluviului s-au succedat in lant.De ce Cotiso cel combativ ataca cu atata virulenta ? Pentru ca nu se putea altfel.Cand a avut dovezi clare ca politica Romei avea printer alte obietive sip e Acela de a distruge natiunea geto-daca,a luat atitudine.Stim cu totii prea bine ca supunearea dacilor era un deziderat al romanilor inca de pe cand traia Caesar,care planuise un mare razboi contra lor.Augustus a vrut sa puna in aplicare acest plan,insa razboaiele l-au facut sa-si amane planul.Pentru Cotiso atacul sau contraofensiva reprezenta starea lui de spirit,felul lui de a
fi,maniera de a se exprima:era geto-dac.Atacul adduce cu sine si impune teroarea.Tactica terorii are ca fundament estimarea exacta a slabiciunilor umane,iar reusita aplicarii acesteia e o certitudine implacabila.La teroarea pe care romanii o faceau simtita in randul popoarelor si etniilor pe care le asupreau nu exista decat o singura riposte viabila: contrateroarea echivalenta si implicit contraatacul.Cotiso observase ca poporul dac e in pericol si atunci ratiunea cea mai rece a luat locul sentimentelor.Viziunea sa politica avea in perspectiva viitorul cu sacrificarile enorme ce s-ar fi impus,daca nu consimtea atunci sa aiba loc unele de facture limitata. Doar ca multora nu le-a convenit aceasta.Cand s-au vazut expusi pericolului,s-au simtit vulnerabili si atunci au vrut sa-i bage mintile in cap.Insa atacul e o stare de spirit care,odata instaurata, se va perpetua, indifferent cine (Burebista,Cotiso sau Dikebalas) si cat timp va fi vioara intai in orchestra curajosilor demolatori de piedestaluri,cu idolii lor cu tot.
Discutabila insa e chestiunea in ce masura revendicarea teritoriala e legitimate moral sau mai exact ce sort de legitimitate are,lucru indispensabil.Nu se poate pune problema vreunei pretentii de stabilire a frontierelor cata vreme Roma promova o politica de expansiune colonial si reactiona pozitiv la migratiile bastarnilor si sar5matilor din stepa ucraineana,avand drept tinta predilecta tinuturile getilor.De altfel,regatul condus de Cotiso nu ingloba intre fruntariile sale toti geto-dacii si deci frontierele nu aveau nicio justificare rationala din punct de vedere strategic.Erau doar niste hotare provizorii in cursul nenumaratelor batalii nedeterminate si (in parte) erau chiar rezultatul presiunii romane.”Spre a stapani campia Banatului de o parte si campia Tarii Romanewsti de alta imparatul (Augustus) hotaraste mutarea granitelor imparatiei la Dunarea de mijloc.Se intemeiaza un comandament nou al Moesiei (a.6 d.H.:curand transformat in guvernamant provincial) spre a pazi Dunarea de la gura Savei pana la gura Asamului; iar la rasarit pana la gurile Dunarii se insarcineaza regatul clientelar odrysc cu paza si politia tarmului inalt impotriva geto-sarmatilor.Dar marea rascoala illyro-pannonica da noi sperante dacilor “ne spunea Vasile Parvan in celebra sa lucrare “Getica”.Iar de la Florus aflam ca “Lentulus arunca peste Dunare atat pe dacii lui Cotiso,cat sip e geti si sarmati … radicand pe malul sudic al Dunarii garnizoane de aparare”.Din cauza frecventei invaziilor dace in sudul Dunarii Augustus a dispus crearea unei zone de securitate in dreapta fluviului,distrugand cetatile daco-getilor si deportandu-I spre sud pe civili.
Aparent Cotiso si-ar fi propus ca scop al actiunilor sale de politica externa restabilirea situatiei din vremea lui Burebista,cand dacia fusese o putere “mondiala” sic a n-avea nici cea mai vaga idee politica de viitor.Nimic mai fals.Dimpotriva,orizontul sau politic era atat de larg incat intuise in Imperiul Roman instrumental ce putea duce la pieire intreaga natiune geto-daca.Toate popoarele vecine urmareau sat raga un ce profit din prabusirea Daciei,teama de puterea getuilor determinandu-le sa adopte atitudini umilitoare,precum supunerea si solicitarea sprijinului celuilalt pol de putere: Roma.Si aceasta deoarece vedeau in faramitarea cat mai eficienta a teritoriilor gete cea mai buna forma de protective impotriva unei viitoare resurectii geto-dace..Intr-adevar,se temeau ca vor fi atacate izolat sic a vor pierde protectia Romei.Fapt ce transpare din “Elogiile” lui M. Vinicius: “quazii,bastarnii,cotinii,osii,anartii,fusesera batuti si supusi,intrand intr-un fel de raport de clientele cu Imperiul Roman”.
Dar restabilirea frontierelor din vremea lui Burebista i-ar fi costat pe geti mult mai multe vicitme in inclestari sangeroase.Adevarata lupta trebuie dusa pentru un scop nobil,bunaoara pentru supravietuirea natiunii dace,caci granitele nu constituie taria pentru viitor.Prin ele dacii nu si-ar fi putut pastra unitatea interna si nici nu si-ar fi putut asigura existent.Din punct de vedere military si geostrategic aceste frontiere nu sunt nici bine alese si cu atat mai putin securizate,fara a contribui in vreun fel la ameliorarea situatiei in care se gaseau getii in raport cu adevarata putere “mondiala” de la acea vreme,Roma.In timpul imparatului Augustus granite romana a fost stabilita la Dunare,ingloband in interiorul Imperiului Roman teritoriile gete din sudul fluviului si presandu-le permanent pe cele din nord.
Cert e ca,daca Cotiso ar fi reusit,prin absurd,sa restabileasca frontierele impuse de Burebista,costurile umane si logistico-materiale ar fi periclitat viitorul natiunii geto-dace intr-o asa maniera incat ar fi scurtat calea catre pierderea suveranitatii acesteia.Dacii si-au urmarit cu obstinatie scopul politicii lor externe: asigurarea teritoriului si suveranitatea necesare.Acesta e unicul tip de actiune care justifica varsarea de sange,teritoriul pe care noi generatii de geti ar fi continuat sa vietuiasca si sa se bucure de urmasi in tihna stand la baza explicatiei sangeroaselor campanii intreprinse de acestia.De asemenea,i-ar putea absolve pe barbatii de stat responsabili precum Cotiso si altii ca acesta de pierderile de vieti umane impuse propriilor conationali.De ce astfel de incursiuni si actiuni de guerille sa insemne o lezare a drepturilor sacre ale omenirii (intr-o epoca in care nici nu se punea o astfel de problema),cand niciun popor nu
poseda macar vreun hectar de pamant in virtutea unui drept superior ori a unei vointe suprioare si/sau supreme ? Frontierele geto-dace sunt niste limite fortuite si de conjuncture in cursul eternei batalii de facture politica,(geo)strategica si militara,mobilitatea lor fiind doar aparenta.Dupa cum prea bine se stie din viata si cum unii dintre semenii nostrii au simtit si o simt pe propria piele,oamenii creaza fruntarii si tot ei le modifica dupa bunul plac al unora si al altora.Faptul ca un popor sau o natiune a reusit cucerirea ori acapararea unui imens teritoriu nu inseamna a-l detine pentru vecie.E doar un tur de forta a cuceritorului si/sau o slabiciune (fie si de moment) a celui obsedat de acel teritoriu si doar in aceasta forta rezida tot dreptul.
Cotiso era ferm convins in ultima instant de necesitatea imperativa a unei rafuieli cu Roma,insa nu s-a limitat doar la aceasta.Se poate interpreta drept o intentie de extindere a habitatului geto-dacic in Europa acelui timp,nu prin dobandirea de colonii,ci in exclusivitate prin maximizarea suprafetei matriceale a patriei-mama (sarmiza-vatra (getilor) in sensul de matrice,de loc de provenienta,unde “s-a nascut” acel popor).Dacii nu s-au erijat nicicand in “avocatul” sau “jandarmul” altor popoare,iar Cotiso nutre pentru ai sai si revenirea la statutul de dinainte.Dar in acest sens era necesara acea amploare teritoriala ce putea conferi la un moment dat importanta necesara si mijloacele atat de trebuincioase existentei.In acest context e de la sine inteles ca romanii se evidentiau printr-o opozitie foarte active fata de politica dusa de Cotiso,mergand pana la ostilitate inversunata impotriva unei astfel de mentalitati,cu toate disensiunile lor interne.La inceput Cotiso a acordat mare importanta si atentie bunelor oficii cu Roma (si intr-o anumita masura chiar i s-ar putea da dreptate).Iata ce afirma Suetoniu (care nu se comporta intotdeauna ca o baba barfitoare in piata de peste) in legatura cu acest subiect: “Un moment paruse ca Augustus si Cotiso vor intra chiar in legaturi de rudenie … Iulia,trebuia sa devina regina a dacilor,iar fiica lui Cotiso,imparateasa romana,cei doi suverani dandu-si reciproc fiicele de sotii”.Si putem complete cu un fragment din scrierile lui Strabo: “Dar intelegerea nu s-a facut.In loc de aceasta,la Siscia (Segestica) se adunau trupe impotriva dacilor lui Cotiso,iar acesta isi organiza puternic regatul in muntii de sud-vest ai Daciei”.Pactul diplomatic ce era cat pe ce sa prinda contur intre Cotiso si Augustus prin inrudire nu reprezenta nici pe departe o tradare a idealului sau getic si antiroman,desi ar fi mai bine spus antiromanizare.E de presupus ca intentionase sa obtina anumite avantaje,mai ales cu character territorial.Si poate viza chiar “sa adoarma” cumva vigilenta romanilor,in arealul sau,in timp ce acestia s-ar fi erodat in nesfarsite lupte
interne si de stavilire a invaziilor “barbare”.Fara presiunile migratorilor asupra teritoriilor dace,Cotiso n-ar fi inclinat niciodata catre o alianta cu romanii,mai ales de o asemenea anvergura matrimoniala si mai mult ca sigur avand la cunostinta comportamentul sexual absolut deviant al imparatului Augustus (cu toate ca nici barbatii geti nu-si prea mai tineau genunchii stransi ca pe timpul lui Burebista).
Pentru Cotiso existau asadar doua mijloace de a-si imoune vointa:
1)intemeierea unei coalitii cu regii vecini,urmand apoi sa intreprinda lent,dar sigur,lupta contra Romei;
2)amestecul in treburile interne ale romanilor carora sa le inoculeze ideile sale in vederea captarii si dirijarii intentiilor acestora spre a devein apte de a-I servi scopul.
Ambele mijloace aveau in comun apropierea de roma.In primul caz o alianta cu regii vecini,clientelari Romei,l-ar fi pus intr-o pozitie de inferioritate fata de romani si prezenta riscul considerabil de a fi atacat la randul lui de “barbarii” migratori.Resursele limitate ale acedtor “regisori” (in fapt capetenii militare) si adversitatile dintre ei se pare ca l-ar fi impiedicat sa le impuna o politica centralizata (cumpanita si asezata am putea adauga), tip Burebista.Invaziile straine agravand si mai mult situatia,Cotiso a tras concluzia ca in viata uneori faci ce poti,nu ceea ce vrei sic a e de preferat sa lasi de-o parte un proiect,decat sa-l realizezi doar pe jumate sau prost din lipsa de posibilitati adecvate.El insa n-a uitat niciun moment ca alti regi daci (gen Roles) pentru o buna dar iluzorie vecinatate cu romanii si sprijinul logistico-militar al acestora contra migratorilor din nord-est practicau o politica de aservire Romei.Ocazie cu care au renuntat la suveranitate (desi in limba romana mai potrivit ar fi termenul de neatarnare),devenind regi clientelari.E adevarat ca Roma de atunci nu mai era Roma de odinioara,acea Roma a lui Cincinatus,dar nici Dacia nu mai era ceea ce fusese.Nu numai lui Cotiso,dar nici macar lui Burebista,nu le-ar fi transit vreodata prin cap sa fixeze o politica o data pentru totdeauna si din principiu.Totusi,in ciuda unor infrangeri,getii mai stapaneau inca foarte bine situatia si iata ce ne-a ramas scris de la Florus: “… Dacia nu a fost invinsa,ci respinsa si indepartata”.Poate si de aceea Cotiso n-a cautat o alianta cu cei care puteau fi zdrobiti de romani fara prea mari dificultati (Dicomes,Dapix etc.)Sentimentele sale fata de politica agresiv imperialist-colonialista a Romei erau amestecate pentru ca-l interesau enorm consolidarea si stabilitatea interna a
ceea ce detinea,respective ale regatului dac al carui rege era.Acesta a fost probabil si singurul motiv de multumire privind libertatea de actiune si de miscare in est,in Pannonia.
Avand trista si paguboasa experienta a tratativelor sterile cu romanii,a considerat inutil si chiar daunator sa incerce injghebarea unei aliante ofensiv-activa,alegand variant unei actiuni offensive personale,de guerille.De altminteri,se edificase deja ca nu merita sa (mai) poarte negocieri cu Roma,caci nu tratezi cu cineva al carui tel unic e lichidarea celuilalt.Asadar,lupta antiromana impunea o atitudine clara si ferma fata de autoritatile romane.Daca Roma ar fi renuntat la politica sa colonialist aberanta si de teroare,getii ar fi redevenit o superputere statala si poate ca cele doua blocuri si-ar fi delimitat clar sferele de influenta,straduindu-se sa nu interfereze una cu cealalta.Si poate ca alta faina s-ar fi macinat la moara Europei in atare conditii.Dar,sa nu ne lasam prada imaginarului sis a nu idealizam,mai ales atunci cand nu e deloc cazul.Oricum,lui Cotiso nu i-a fost dificil sa proceapa iute ca romanii se straduiau cat ii tineau curelele sa blocheze orice tentative de formare in Europa a unei alte puteri continentale.Aceasta deoarece considerau ca orice incercare de organizare la fruntariile Imperiului Roman a unei alte forte militare,precum regatul lui Cotiso,susceptibil de a devein o astfel de putere,constituia o ofensa la adresa Romei si a civilizatiei romane.A impiedica pe toate caile,dar mai ales pe calea armelor fiintarea unui asemenea stat era o datorie si un drept al fiecarui cetatean roman.Se impunea deci cu obstinatie distrugerea unei astfel de entitati statale si,cazul ideal,mai ales prevenirea constituirii unui focar de rezistenta antiromana.
Acestea find mentionate,unica posibilitate de alianta viabila pentru Cotiso in acel moment era cea a regilor geto-daci din vecinatate.Importanta militara geostrategica a unei astfel de aliante in ansamblu,dar si in detaliu,consta in consecinte exact opuse celor rezultate in urma adoptarii unui statut de “stat clientelar” al Romei.coalitia (daca ar fi existat vreodata) le-ar fi conferit getilor posibilitatea sa ia in liniste anumite masuri necesare in vederea unei rafuieli ulterioare si in cel mai bun caz definitive cu Roman,acestia putand obtine o mai mare libertate de actiune.Aceasta deoarece o atare alianta,liga sau indifferent sub ce denumire s-ar fi materializat,ar fi detinut initiative politica,iara nu Imperiul Roman.Ar mai fi avut ca effect si intarirea pozitiei (geo)strategice destul de nefavorabila a dacilor.O astfel de coalitie ar fi cuprins state (regate) geto-dace,care s-ar fi completat reciproc din punct de vedere tehnic,logistic,military etc si ar fi dispus de un potential uman substantial.
Asadar,pentru a concluziona,putem afirma despre Cotiso ca a intuit prea bine ca supravietuirea si continuitatea dacilor sunt determinate in mare parte de reusita anihilarii tendintelor hegemonice ale Romei.De aceea,acestui rege dac demn de admirat niciun demers nu i s-a parut prea greu,daca ar fi avut oportunitatea sa suprime dusmanul de moarte al sau si al natiunii sale.Din aceste motive si pentru o buna intelegere a istoriei trebuie restabilita si recunoscuta in fata intregii lumi politica si capacitatea de rezistenta antiromana a regelui Cotiso,sustinatorul unei conceptii politice bine determinate,pastrand in forurile noastre spiritual speranta ca,vorba cantecului,”In fata Daciei si-a Romei in veci de veci s-or naste pui de lei”.