agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-28 | | ”Nu numai pentru cititor, dar și pentru cel obișnuit cu interiorul poeziei, Eliot este un dificil și un straniu”. Aceste cuvinte cu care Nichita Stănescu își începe prefața la micul volum ”T.S. Eliot”, din colecția ”Cele mai frumoase poezii” (Editura Albatros 1970, în romînește de Aurel Covaci) pot fi pentru cititor (și mai ales pentru cititorul contaminat de Nichita Stănescu, ca mine), un obstacol artificial în economia lecturii. Nu, Eliot nu este nici dificil, nici straniu. Atîta doar că, în ceea ce scrie el, Poezia este foarte greu de identificat ca atare. Și implicit greu de digerat. (Nu poți să înghiți și să asimilezi în tihnă o ciorbă bună, dacă un părinte de încredere îți șoptește în prealabil la ureche că în timpul preparării bucătarul era murdar pe mîini de ulei de motor). Nu sunt la el decît foarte puține momentele în care să închizi cartea și ochii de emoție și să te lipești de tavan ca un balon cu heliu. Foarte puține locurile unde să poți pune degetul și să strigi ”Asta e Poezie!”, așa cum probabil i-ar fi plăcut lui Nichita. Nu doar că nu există ritm, versificație, metru, centimetru sau altele asemenea, dar nu există nici muzică! Iar acolo unde există, parcă nu sunt așa cum le știam... Ca să folosim un termen neacademic, am putea spune că lui Eliot ”i se rupe” de Poezie. Pe el îl interesează mai presus de orice să spună, EXACT și CLAR, logic și argumentat, ce a trăit, ce a observat, ce a simțit, ce a gîndit, ce a murit. (”Era poet, nu suporta inexactitățile” spunea Rilke la un moment dat despre cineva). Iar exactitatea asta are prețul ei (”Cu cît te apropii mai mult de adevăr, cu atît oamenii fac mai mult gol în jurul tău”, zice Cioran) Iată, dincolo de poezii și titluri de poezii, ce cred că are cu adevărat de spus (și chiar spune) Eliot despre cunoaștere: ”Există, în cazul cel mai bun, doar o valoare limitată în cunoașterea care derivă din experiență. Pentru că această cunoaștere impune un șablon și falsifică. Pentru că șablonul este mereu altul, nou în fiecare clipă și fiecare clipă este o nouă și izbitoare evaluare a tot ceea ce am fost noi” și ”Ciclul neoprit al ideii și acțiunii neîncetatele invenții și experiențe duc numai la cunoașterea mișcării și niciodată la cunoașterea repausului cunoașterea cuvîntului și nu a tăcerii cunoașterea cuvintelor dar ignorarea Cuvîntului Întreaga noastră ”Cunoaștere” ne trage cu un pas mai aproape de propria noastră ignoranță. Iar ignoranța cu un pas mai aproape de moarte. Dar simpla apropiere de moarte nu înseamnă apropiere de Dumnezeu! Unde este înțelepciunea pe care am pierdut-o în cunoaștere? Unde este cunoașterea pe care am pierdut-o informîndu-ne?” despre drum: ”Ca să ajungi unde ești ca să ieși de unde nu ești trebuie să mergi pe o cale care nu cunoaște extazul. Ca să ajungi la ceea ce nu cunoști Trebuie să mergi pe o cale care este a ignoranței. Ca să ajungi la ceea ce nu ești trebuie să mergi pe calea pe care nu exiști” despre dans ”Așteaptă fără a cugeta, căci nu ești pregătit pentru cugetare. Astfel întunericul va deveni lumină iar liniștea dans” despre scris: ”... înveți doar să îmbini cuvintele cele mai potrivite pentru lucrurile despre care nu mai ai ce să spui sau poți să spui ceva într-un chip în care nu mai ești dispus să o faci...” despre istorie: ”... cugetă numai că istoria are multe pasaje viclene, coridoare născocite și ieșiri, că te dezamăgește cu murmurul ambițiilor că te călăuzește printre deșertăciuni. Cugetă numai că ea dăruie ceva doar cînd atenția ne este distrasă iar ceea ce ne dăruie, ne dăruie într-o încîlceală atît de suplă încît înfometează lăcomia. Dăruie prea tîrziu un lucru în care nimeni nu mai crede sau un lucru crezut doar în amintire – pasiune reconsiderată” despre dragostea de țară: ”Dragostea de țară începe ca o atașare față de propriul nostru cîmp de acțiune și ajunge să găsească această acțiune de mică însemnătate (...) Iată cum se spulberă chipurile și locurile, împreună cu eul care le-a iubit și el cum a putut” despre oameni: "...este greu să fii într-adevăr folositor renunțînd la lucrurile pe care oamenii le socotesc necesare pentru fericirea lor, căutînd faptele bune care duc spre obscuritate, acceptîndu-le cu chipul imobil pe cele care aduc mîrșăvia” și ”Rîul e un puternic zeu întunecat (...) o problemă care-i dă bătăi de cap inginerului de poduri. Problema odată rezolvată, zeul întunecat este aproape uitat de locuitorii orașelor. Veșnic, cu toate acestea, implacabil păstrîndu-și anotimpurile și furiile, nimicitor reamintind ceea ce oamenii AU ALES să uite” despre bătrînețe ”Se pare, pe măsură ce îmbătrînești, că trecutul capătă un alt tipar și că încetează să mai fie o simplă secvență (...) Noi, bătrînii, am avut experiența dar i-am pierdut înțelesul. Iar apropierea de înțeles restabilește experiența într-o altă formă, diferită, deosebită, dincolo de orice înțeles pe care-l putem atribui fericirii” despre rîs: ”... conștienta neputință a mîniei față de nebunia umană și sfîșierea rîsului față de ceea ce încetează să ne mai amuze...” despre sfințenie: ”Curiozitatea oamenilor cercetează trecutul și viitorul și se cramponează de această dimensiune. Dar să intuiești punctul de intersecție al temporalului cu atemporalul, aceasta este ocupația unui sfînt” despre timp: ”Timpul nu este un lecuitor. Pacientul nu mai este aici” despre sufletul de la teatru și despre sufletul din metrou: ”I-am spus sufletului meu: fii calm și lasă să coboare peste tine întunericul, așa cum într-un teatru luminile se sting atunci cînd trebuie schimbate tablourile (...) sau așa cum, într-un metrou blocat prea mult între stații, conversația se stîrnește, stingîndu-se apoi domol în tăcere iar tu vezi îndărătul fiecărui chip vidul mintal adîncindu-se” despre viață: "Acest foc purificator în care trebuie să te miști cumpătat, ca un dansator”. Să dansăm așadar, împreună cu acest poet, al cărui nume, și asta e într-adevăr straniu, nu conține nici o dublă consoană... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate