agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-20 | | Cînd persoanele mai sensibile se lamentează în chestiunea penuriei vieții (și, inevitabil, a iubirii), ele obișnuiesc să citeze fraza de-acum reputată: „dacă iubire nu e, nimic nu e” . Fraza, pentru cine a uitat, se regăsește în finalul romanului Cel mai iubit dintre pămînteni al lui Marin Preda. În contextul întîmplărilor din roman, formula se vrea o chintesență a înțelepciunii existențiale, dovadă că viața – trăită în toată cruzimea și cruditatea sa – merită să fie trăită în pofida mizeriei sale, doar pentru reiterarea miraculoasă și rituală a mitului iubirii pămîntene: „Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pămîntul nostru, să moară și să renască perpetuu. Și atît timp cît aceste trepte urcate și coborîte de mine vor mai fi urcate și coborîte de nenumărați alții, această carte va mărturisi oricînd: ...dacă dragoste nu e, nimic ne e!... „ E o mărturisire de optimism în plină tragedie, o glorificare a fatalității exemplar-eroice a mîntuirii tutuor suferințelor vieții prin trăirea iubirii, dar parcă și un îndemn pentru tot omul să trăiască în credința că iubirea (care devine prin acest mit, mai degrabă ilicit, un drept recuperatoriu al tuturor) îl va răsplăti pentru toată nenorocirea propriei vieți, chiar dacă a lăsat-o doar în voia sorții și-a întîmplării. Dacă în economia romanului formula rămîne justificată ca expresie a salvării sufletului eroului, nu același lucru se poate spune despre felul în care sînt invocate aceleași cuvinte doar ca un reproș resentimentar al celor ce desfid destinul nemilos. Pentru ei, formula servește doar ca un paravan după care își ascund impostura existențială, căci ea nu mai e pronunțată cu mîndrie, ca o dovadă că viața merită trăită, ci cu obidă, ca o revendicare veleitară și îmbufnată, justificativă pentru viața lor lipsită de rost și de valoare. Soarta i-a persecutat privîndu-i nu numai de bucurii și fericire, dar și de iubirea promisă și binemeritată, compensatoriu premiu de consolare, salvare magică a indolenței de o viață. Raționamentul justificativ ar suna cam așa: iubire, după cum se vede, nu e (nu s-a dat, nu s-a mai dat, nu mi/ni s-a dat), deci sînt/sîntem persecutat/persecutați. În felul acesta, o stare de fapt, viața derizorie și lipsită de iubire a fiecăruia, este transformată fraudulos și ipocrit într-o stare de drept prestigioasă, căci formula consfințește statu-quo-ul, găsindu-i o îndreptățire mai presus de vina și rușinea personală. Sînt ratificate astfel, în demnitatea resemnării lor, deprimarea, pasivitatea, defetismul existențial, dispuse să renunțe din capul locului la orice exigențe vitale și să refuze viața, declarînd-o echivalentă cu nimicul. Este punctul de vedere al unei ranchiunoase sensibilități ultragiate care, uzînd de formula citată, o uzează, căci ea nu mai este expresia fericită a unei isprăvi ce îndreptățește viața, ci justificarea capitulardă a eșecului, a nimicniciei propriei vieți, dînd vina – pentru a găsi o ieșire prestigioasă – pe soartă. E bine să aflăm supozițiile existențiale care au îndemnat la adoptarea formulei în această pretențioasă și descurajantă interpretare. Acceptarea unei reale și duioase amărăciuni existențiale, izvorîte din vicisitudinile vieții, nu ne poate împiedica să recunoaștem că onorabilitatea ei poate fi ușor compromisă dacă se întemeiază doar pe un trecut veleitar din fașă, pe un prezent delăsător, acrit de mult și fără leac, pe un perpetuu vis al unei veșnice pomeni a soartei. Asemenea opțiuni denunță doar frivolitatea bosumflată a celui ce se închide în propria-i nimicnicie și preferă să se considere persecutat, refuzînd să-și asume vreo vinovăție și implicit să încerce vreun angajament în revizuirea stării de fapt. Subterfugiul devine evident: ocolind prin mitul iubirii erotice faptul că dragostea lipsește nu din lume, ci din inima ta, sălașul și izvorul ei firesc și miraculos, dai vina pe altceva, pe altcineva. La urma urmei, chiar și în acest caz, dacă onoarea de a fi vinovat ți-ar mai spune ceva, ar trebui să te recunoști vinovat din solidaritate cu vina acestei lumi din care dragostea nu doar degeaba lipsește. Ciudățenia atitudinii constă tocmai în glorificarea frivolă și exclusivistă a iubirii erotice, uitînd că de fapt iubirea este exigența existențială supremă a vieții. Nu mai e de mirare atunci că, pînă și puținii care știu că Preda a preluat formula, parafrazînd cele spuse de Pavel în Epistola către corinteni , nu remarcă sau nu vor să recunoască mica, dar demascatoarea diferență, aceea că apostolul se referă la persoana și sufletul său cînd spune depsre sine în mod pilduitor: „Dacă dragoste nu am, nimic nu sînt.” Și, în consecință, nu revendică iubirea de la vreo instanță exterioară, ci o caută cu o nedezmințibilă încredere în puterea sufletului său iubitor. În locul de unde „dragostea nu piere niciodată”. Apostolul se referă la dragostea de Dumnezeu, dar Dumnezeu e Viața și cine nu iubește viața, rămîne fără nici un dumnezeu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate