“ Iubire” sau “Dragoste” - două cuvinte cu înțeles asemănător, dar nu identic întru toate: verbul de la “dragoste” nu-l poate suplini pe “te iubesc” cu acelasi efect emoțional.
(Mă întreb cum de limba noastră a permis acestor două slove slave să-l îngenuncheze pe vechiul “amor” , așa cum nicio altă limbă romanică nu a făcut-o. Pe de altă parte nu văd cum ar fi apărut un verb de la ‘’amor’’ în locul lui ‘’ iubesc’’).
Sentimentul acoperit de cele două vorbe este un DAR dumnezeiesc. Fără dragoste, iubire am fi niște singuratici, neajutorați, căci ele ne șlefuiesc latura omenească, ne leagă și ne dau puteri, speranțe, ne alină trupul, dar mai cu seamă sufletul. Vorba scriitorului: dacă dragoste nu e, nimic nu e.
Dacă toți oamenii ar fi deschiși să primească acest dar, n-ar mai exista Răul pe Pământ. (Dar lumea n-ar mai fi lume). Dumnezeu - Tatăl a sădit pe Pământ iubire, dar și contrariile ei: nepăsare, egoism, ură. Ură spontană nu cred să existe. Decepție, dezgust, durere, revoltă - sunt treptele în timp către această blamabilă simțire. Ura care nu se stinge niciodată e nefirească și împinge la fapte nesăbuite. Iertând (chiar dacă nu poți uita Răul) ți-l apropii de Dumnezeu.
Iubirea se manifestă în oameni pe diverse planuri, mai mult sau mai puțin interferente, luând chipul:
iubirii erotice (bazate pe atractie sexuală la un loc cu afectivitate, tandrețe)
Iubirii părintești versus filiale (bazate pe spirit de sacrificiu, îndeosebi pentru binele filial)
Iubirii pentru țară (patritotism)
Iubirii pentru Frumos (estetică, etică)
Iubirii pentru aproapele tău (bazate pe altruism, respect)

Cum se naște fiecare dintre aceste iubiri? (Căci nicio iubire nu vine la cerere)
Iubirea erotică se iscă spontan sau după o prealabilă cunoaștere reciprocă
Cea între părinte si fii se naște instinctual sau motivată de circumstanțele unei adopții.
Celelalte tipuri se conturează și se întipăresc prin educație, autoeducație.

IUBIREA EROTICĂ - a fost și este tema predilectă a mai tuturor scriitorilor - artiști, este în continuare tema cea mai căutată de cititori de orice vârstă. A fost si este urmărită în toate ipostzele ei, reale ori fictive. Enumerate, aceste ipostaze pot fi numite:
Iubire posibilă : cu final previzibil ori imprevizibil
Iubire imposibilă : ilustrată artistic în basme ori în poeme precum ‘’ Luceafărul’’ (Eminescu) sau ‘’Riga Crypto si lapona Enigel (I. Barbu).
Iubire fără acord parental: ca în “Romeo si Julieta”
Iubire păcătoasă : cea consumată înainte de actul căsătoriei; azi este una obișnuită cu șanse mai mari de sudare si longevitate a cuplului.
Iubire platonică : neîmpărtășită de unul dintre parteneri ori nedeclarată de nicio parte.
Iubire tristă: ca în cazul Anei din romanul “Ion”.
Iubire pătimașă: aflată dincolo de orice prejudecăți sociale, rasiale, religioase
Iubire disperată: când gelozia atinge paroxismul ducând la un sfârșit dureros.
Iubire trădată: de unul sau de amândoi partenerii; poate fi iertată de părți , ori poate eșua
Iubire masochistă: când unul dintre parteneri acceptă, în numele iubirii la care nu poate renunța, infidelitățile ori/și agresările celuilalt.
Iubire tandră: vezi poezia ”Dormi” (Eminescu)
Iubire dureros de dulce: consumată între amanți
Iubire incestuoasă: poate fi vinovată (de natură patologică, penală) sau nevinovată (ca în tragedia lui Sofocle ” Oedip rege” al cărei personaj a inspirat numele manifestării ”Oedipus complex”)
Iubire mixată cu ură : poate cea mai stranie dintre ipostazele erotismului, pe care am aflat-o exemplificată într-un desăvârșit distih elegiac al poetului latin Catullus, ”Odi et amo”. Iată cum sună tălmăcit în română: Urăsc și iubesc/ Te-ntrebi, probabil, de ce fac asta./Nu stiu, /Dar simt că se întâmplă/ Și sunt torturat.

Cele mai multe dintre aceste ipostaze se regăsesc cu prisosință în viața de lângă noi.
Dragostea firească, erotică definită ca atracție sufletească și trupească între un bărbat și o femeie de vârste apropiate poate fi una la prima vedere, atunci când te simți ”străfulgerat” de o persoană imediat ce-o vezi. Și doar Dumnezeu știe prin ce minuni se declanșează în cei doi stări euforice, tulburătoare, amețitoare care îi scot din cotidian, din realitate și îi aruncă într-o lume de vis, paradisiacă, numai a lor, a amândurora. (Ar fi dureros ca aceste trăiri explozive să nu fie și reciproce. Un personaj ”pățit” este Mihăiță din romanul lui I. Minulescu ”Corigent la limba română”). Apoi, mai există iubire erotică în timp, care se naște după ce bărbatul și femeia trec împreună prin fazele cunoașterii sinelui celuilalt. Aceasta este o iubire mai profundă, mai rezistentă. Sau poate fi astfel.
In timpul conviețuirii în cuplu atracția între cei doi poate să ardă la fel ca la începuturi (rar) până la neființa unuia, ori se poate transforma într-o simplă obișnuință, alteori într-o aleasă prietenie. Ori poate căpăta chipul hidos al urii. Simpla obișnuință riscă să devină insuportabilă și să sfârșească prin despărțire. Urmașii cuplului suferă mai intens alături de părinți înstrăinați, mai mult sau mai puțin violenți.
Disensiunile inerente în cuplu nu conduc la nimic bun dacă măcar unul dintre cei doi nu are înțelepciunea de face un compromis nelezant.
Iubirea erotică împărtășită, adevărată (și nu doar ea) este sentimentul care împinge lăuntric la mari sacrificii în situații critice pentru partener.
Erotismul, însă, are, nu de azi-de-ieri, și o față nefirească între persoane de același gen. Este mai degrabă cauzată, cred, de un accident genetic care-i absolvă de vină pe nefericiții în cauză, blamați, priviți cu repulsie de către cea mai mare parte a societății. Mai degrabă ar trebui compătimiți. Sunt chiar de admirat cei care luptă, cu ajutor medical, să-și transforme trupul într-unul în care să se simtă în ‘’ largul’’ lor.
Împreunarea trupească, o componentă importantă a iubirii erotice, firească între bărbat si femeie, a fost dată să se înfăptuiască doar cu părțile corpului anume destinate, și nu cu altele. Apoi, nu există în regnul animal vreo altă specie în care indivizii să se acupleze (nu ‘’a fi acuplați’’) cu alții din altă specie, cu cadavre ori cu ființe imature, precum o face spre rușinea lui, omul.

IUBIREA PARENTALĂ - exclude, evident, atracția sexuală (deși cazuri în lume există nu puține dinspre partea părintească) altfel nu s-ar mai numi iubire. Este cea mai pură și de neclintit iubire, indiferent câte inconveniente ar veni dinspre copil. Ea apare instinctiv și persistă până la plecarea ‘’ dincolo’’ a fiecăruia dintre părinți. În momentul când ai devenit părinte, toate energiile, grija, atenția ta se centrează pe noua făptură. Ivirea copilului dorit este cea mai mare fericire a cuplului ori a mamei. Oricâte neplăceri ți-ar pricinui copilul, copilul-adult, copilul-senect, chiar de-ar fi căzut în păcat de omor, iubirea pentru el, așa rănită, nu se va stinge, practic, niciodată. Să-l ferească Domnul pe părintele lăsat să-i supraviețuiască propriului copil, indiferent de anii celui din urmă!
Copilul nu-ți cere să se nască. El vine ca dar divin, fie dorit, fie nedorit de părinți. Dorită sau nu, făptura neajutorată are nevoie de dragoste și sprijin, pe care uneori nu le primește. Nu există tristețe mai mare.
Dacă un copil nu cere să vină pe lume, e de la sine înțeles că nu are nici obligația să-și iubească părinții.

IUBIREA FILIALĂ stă numai și numai în ‘’mâinile’’ părinților. Dacă din prima clipă e ajutat, îngrijit, alintat, iubit, pruncul va simți toate acestea și la rându-i va întoarce iubire, mai târziu, recunoștință. Altfel, se va îndepărta afectiv și-i va considera pe părinți ca pe simple cunoștințe care l-au crescut în casa lor. Acestora , însă, copilul le datorează RESPECT, fie și numai pentru că l-au acceptat cuviincios în mijlocul lor. Copilul, căruia părintele, din iubire necugetată, îi pune totul ‘’la picioare’’ în schimbul a nimic din ceea ce datorează el, la început ca supunere, apoi ca școlar, ca tânăr , ca om în societate, devine un ins profund nefericit (mai mult sau mai puțin conștient) confuz și chiar disprețuit de apropiații lui.
DRAGOSTEA DE ȚARĂ - patriotismul - concept azi perimat și luat în zeflemea nu de puțini dintre noi. Patritotismul nu are nevoie să fie declarat. El trebuie să se reflecte în faptele noastre, în respect acordat naturii care înzestrează spațiul românesc, în dorința fiecăruia de a lăsa un ‘’ semn’’ frumos, viabil, în urma ‘’trecerii’’ pe AICI, în strădania neîntreruptă de a ne perfecționa pe noi înșine întru toate. Doar așa ne dovedim cu prisosință, fără a o proclama drept țel, dragostea de țara noastră.

DRAGOSTEA PENTRU FRUMOS , atât artistic, cît și moral, le desăvârșește pe toate celelalte iubiri. Să nu ai niciun apetit pentru Frumos, asta te plasează dincolo de omenesc. Frumosul si Binele sunt noțiuni ale căror înțelesuri, relative, se întrepătrund, atât de precis armonizându-se în conceptul grecesc kalokagathia. Ele sunt definite de norme valorice și comportamentale acceptate din străvechime ca atare (bine, frumos) de către cei mai mulți gânditori, creatori ai vremurilor.
Dar nu toți le percepem cu aceeași măsură. Depinde de nivelul de educație însușită din copilărie. Să-ți placă un gen de muzică apreciat de cunoscători, să-ți placă un bun spectacol de teatru, un film, să-ți placă să citești din marile cărți ale omenirii, să contempli ‘’minuni’’ create de om sau de geniul naturii, să-ți ajuți aproapele când are nevoie , astea toate îți umplu sufletul de bucurie, și mintea , te fac mai frumos pe dinăuntru, pe dinafară, te ajută să ocolești Răul, Urâtul din jur.
IUBIREA PENTRU APROAPELE TĂU. Există cineva căruia să nu-i convină să fie ajutat când îi este greu, să nu-i placă să fie respectat, iubit, neinvidiat cu gânduri ascunse? Dacă nu, atunci întoarce și tu, cum poți , asemenea plăceri către oricine se află în impas de a nu le avea pe merit!

Însumate, toate aceste cinci fețe ale iubirii se identifică, de fapt, cu IUBIREA DE DUMNEZEU si de FIUL LUI. Dăruind iubire, vom fi răsplătiți cu iubire, ne vom simți sufletele eliberate de apăsări, vom fi mai de trebuință lumii în care am fost ‘’trimiși’’ cu o misiune.
- Ura, reversul iubirii, e distrugătoare, duce la conflicte cu urmări dramatice, ruinează sănătatea.
- Iubirea e constructivă, vindecă rănile sufletului, aduce pace între semeni.

Cum să existe pe lume ceva mai frumos decât IUBIREA - izvorul creației ? Cum să existe ceva mai bun pe lume decâs SĂNĂTATEA - izvorul , rareori conștientizat, al fericirii - ? Fără ele două, tăgăduim c-ar mai exista ceva în viața noastră care să ne bucure, pe deplin, sufletul?

2014, revizuit 2022