Am constatat că poezia, este reprezentativă, motivatoare să o iubesc, să îi descopăr orizonturile pline de mistere dar și de fascinații, am descoperit că da, poezia este o sursă inepuizabilă de minuni ideologice.
Cu certitudine poezia scoate la suprafață și pune în evidență tot ce este mai minunat în autori, dar totodată și ce este abscons, sumbru, greu de citit și de acceptat.
Foarte des poezia are chipul unui copil care are o baghetă fermecată cu care face ca lucrurile din jur să prindă viață, să vorbească, zâmbetele lui răsună ca niște clopoței de cristal care vestesc o întâlnire cu zâna bună în paradisul distracțiilor.
Uneori se prezintă în chip de peșteră unde sunt bine ascunse și așteaptă să fie descoperite fanteziile munților, ale strămoșilor iubitori de cuvinte meșteșugite, de curaj și dârzenie emoțională.
Alteori se arată în chip de mare, care așteaptă să își dezvăluie bogăția de corali împodobiți cu anemone, bogăția de perle cu care să se împodobească sirenele vremurilor mereu uimitoare, pline de surprize.
Deseori, poezia mi se arată ca un codru în care cântecele privighetorilor și ciocârliilor fac legea armoniei, a liniștii a miresmelor proaspete de renaștere, de verde de speranțe de fericire.
Alteori poezia se arată în chip de ploaie, care dansează frenetic pe străzi, dând prospețime miresmelor, aerului, chemând toți romanticii și visătorii din ascunzișuri să se încingă dansul iubirilor de prospețime, de libertate, de creativitate, de artă la cel mai înalt nivel.
Alteori poezia se arată în chip de lac de smarald, pe care plutesc liberi și fericiți nuferi multicolori care ademenesc seducători libelule și fluturi zburdalnici, sau poate în chip de lagună albastră răcorită de semeți palmieri, cocotieri, care atrag la țărm curioșii delfini dornici de joacă, dornici să experimenteze ineditul, să simtă iubirea oamenilor ca pe un dar angelic, divin.
Alteori poezia mi se arată ca un castel părăsit prin care bântuie stafiile trecutului neliniștite, neîmpăcate cu destinul cu karma, în căutare de suflete care să le mântuiască.
Alteori poezia se arată ca o arenă de circ, cu clovni, cu iluzioniști, cu magicieni, cu acrobați temerari, care scot la suprafață cele mai neobișnuite forme de trăire, de entuziasm, de zâmbete de aplauze.
Tot mai des poezia mi se rată ca o formă de lumină creată de zeul vieții și al iubirii, soarele, menită să facă zilele să abunde de bucurie și de entuziasm creator, menită să motiveze sufletele spre zboruri curajoase, măiastre, pline de optimism și seninătate, sau uneori este creată de feeria de stele care face posibilă ca fiecare vis să se împlinească să aducă fericirea ca o stabilitate a siguranței creatoare, ca o certitudine că niciodată întunericul nu va putea învinge lumina.
Cert este că în lumea poeziei cititorul devine mai bogat, mai încrezător, mai îndrăgostit de viață, mai netemător, mai stăpân pe destinul plin de mistere și fascinații, plin de avânt de schimbare. da, da , da, cu certitudine poezia m-a schimbat la modul cel mai miraculos, este o sursă inepuizabilă de splendori ideatice, respir poezie, mănânc poezie, mă îmbăt cu poezie de cea mai bună calitate spirituală, poezia nouă este plină de efervescență a vieții, de vitalitate, de inventivitate la nivel spectaculos și strălucitor de Oscar.
Poezia este drogul meu minunat permis de toate autoritățile acestui mileniu, care mă face să visez frumos, să sper în vremuri mai armonioase, mai creatoare, mai salvatoare.
Poezia nu este doar artă complexă, este viața însăși, cu trăiri spectaculoase de o diversitate copleșitoare, uimitoare, care uimesc divinitatea și universul convingându-i să îi deschidă noi drumuri, magistrale de intuiție și de inovație, de redescoperire a valențelor, a virtuților, generatoare de energii creatoare și salvatoare.