agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2111 .



Scrisoare
eseu [ ]
prima varianta a eseului "Scrisoare catre intelectual"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sebastian_himself ]

2005-10-24  |     | 



A scrie doar așa de dragul de a-ți vedea cuvintele defilând pe ecran, semne negre pe un zid pixelat de culoare albă. A scrie cu plăcerea pe care ți-o dă orice monolog ținut în fața oglinzii; căci ce altceva este monitorul computerului. Oglindă care îți reflectă forma ideilor, fereastră către o realitate perfectă, poartă de evadare către iluzia eroului din jocurile “first person”, modalitate de înstrăinare prin care devi un simplu actant prin intermediul degetelor cu care introduci informația, toate aceste și multe altele grupându-se și organizându-se sub un singur imperativ: eficiența. Nimic nu este mai eficient decât un computer, unealtă de lucru și în același timp interlocutor agreabil în fața căruia îți poți cheltui cu ușurință timpul liber, chintesență a tehnologiei prezentului și totodată anticipare a unui viitor imprevizibil.
Cuvintele curg unele după altele, alunecă din vârful degetelor, se preling prin taste, devin impulsuri electrice, simpli biți vehiculați prin memoria unei mașinării care nu poate greși, găsindu-și încetul cu încetul drum către oglida ecranului, întrupându-se în forme, toată această procesualitate fiind o replică microcosmică a Genezei, căci înainte de toate a fost Cuvântul. Alunecând prin labirintul electronic, căutându-se unele pe altele până la dobândirea formei finale, cuvintele transformă ideile și visurile din mintea ta în simple semne pe un display, semne a căror înstrăinare este deja un fapt, căci tu nu scri pentru tine ci pentru ceilalți, cu scopul de a le releva o certitudine personală pe care tu o socotești un adevăr general. Dorința ta, termenul mai potrivit ar fi cel de obsesie, este de a le demonstra celorlalți că modul tău de a privi lucrurile este cel mai pertinent, iar teza pe care o demonstrezi este o analiză reușită a unei realități imperfecte, lucru pe care reușești să-l pui în evidență atât de bine încât restul nu mai contează.
Ceea ce ar trebui să te deranjeze este însă pierderea Cuvântului, rătăcit în hățișul procesualității triumfătoare, reziduu al unei civilizații în care nu mai există obsesia formelor finite. Ascuns printre formele culturii vizuale triumfătore aflate într-o continuă degradare valorică, mutilat de indiferența noastră depreciativă, Cuvântul se refugiază în monologuri sterpe, în CUVINTE MARI care vorbesc despre lucruri mici și în tot atâtea forme aflate la limita efemerului. Despărțirea de Cuvânt în loc să te îngrijoreze te lasă indiferent, te face să sesizezi cu greutate capcanele pe care ți le întinde superficialitatea unei culturi de consum al cărei prizonier ai devenit fără să-ți dai seama, te împinge în fascinanta lume a prezentului continuu fără trecut și viitor. Chiar dacă ți se pare că imaginile pe care le vezi sunt reale, aceste nu sunt decât niște simple plăsmuiri care au drept scop aservirea dorințelor tale zeului ban, transformarea ta într-un simplu reper angrenat în cursa consumismului material și imaginar.
Reacțiile tale în fața bunurilor materiale sau culturale au devenit simple reflexe condiționate induse prin intermediul unei mass media aservită eficienței, ale cărei rețete și modele sunt atât de previzibile încât deseori, în momentele din ce în ce mai rare de introspecție, sesizezi cu ușurință caracterul lor precar. Forme aflate într-o continuă descompunere, imagini perisabile dar cu adresă precisă, cuvinte puse în structuri seducătoare, sentimente individuale transformate în drame prezentate ca exemplare pentru condiția umană, modele individuale și comportamentale inexistente în realitate; toate acestea cad peste tine prin intermediul ecranului tv, transformându-te din individ în public, public ale cărui reacții afective și participative sunt rezultatul unei abile manipulări. Deseori, dacă nu în majoritatea cazurilor, ți se spune că ești liber să alegi, că tot ceea ce te înconjoară este făcut numai pentru tine; dar nimeni nu îți spune că ești un individ redus la câteva tipuri comportamentale și psihologice de către instituțiile abilitate, simplă masă de manevră pe tabla unui joc căruia nimeni nu îi știe toate regulile.
Ar trebui să te încurajeze faptul că nu ești singurul căruia I se întâmplă așa ceva, că realitatea nu îți aparține în exclusivitate ci o împarți cu Ceilalți, victime ale aceluiași atotputernic sistem de creare a iluziilor. Dar din păcate sentimentul pe care îl ai este cel al minimalizării individualității tale, situație care-ți dă însă, în mod paradoxal, o senzație de confort pe care cu greu poți să o explici. Într-o lume în care mare parte din tehnologii sunt orientate către producerea iluziei, confortul poate fi considerat ca fiind o senzație comandată, modalitate de a sugera că lumea în care trăim, deși este imperfectă, este totuși “cea mai bună dintre lumi” așa cum afirma cândva o personalitate culturală al cărei nume îmi scapă.
A scrie doar de dragul de a scrie. Ce poate fi mai frumos decât acest dialog în care te dedublezi încercând senzația de a te privi din afară, dar și din interior, reducându-te la simple cuvinte, care se vor a fi tot atâtea reprezentări pe care le ai despre realitatea în care trăiești. Doar într-un târziu realizezi că de fapt tot demersul tău nu este alceva decât o cale de a te transforma tu însuți într-o formă semnificativă a realității, modalitate de anulare a spaimei de a te simți depășit de fenomene. Și atunci îți dai seama că tot ceea ce faci nu este altceva decât o încercare de a intervenii în procesualitatea lumii în care trăiești; scopul tău nedeclarat fiind acela de a introduce un element de incertitudine într-un sistem a cărui funcționalitate îți scapă.
Și într-un final, ca oricare dintre noi, simți nevoia de a-ți motiva demersul, de a-l legitima prin inventarea unei explicații prin care atitudinea ta să poată fi plasată în contextul amplu în care evoluezi. Asta nu înseamnă că ești numai o victimă a conformismului care stă la baza funcționării sistemului - tu însuți ești o parte mai mult sau mai puțin semnificativă a acestuia –ci în primul rând ești o victimă a lipsei de comunicare, iar singura cale de a te semnifica este transfomarea Sinelui în reper cultural; cu alte cuvinte renunțarea la individualitate în favoarea iluziei universalității.
Și atunci îți dai seama că orice ai face nu ești decât un prizonier al iluziilor Celorlalți.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!