Noi precizari in chestiunea lebedelor comestibile



Dragii mei austrieci eu sunt ala care v-a mancat lebedele acu vreo 12 anisori.

Da, domne, degeaba schelalaie nenumarati indignati ca romanica e manastirile din moldova si feeria marii negre si a carpatilor semetzi & nemuritori, eu o tin p-a mea cu adanca si neclintita convingere ca ceea ce eu sunt socio-culturaliceste este pe putin in aceeasi masura mancatorul de seminte care scuipa pe jos si te face la portolfel daca n-ai grije decat finutul cunoscator in ale albastrului de voronet si vesnic lacrimator intru pomenirea traditionalei ospitalitati romanesti. Daca ne intelegem ca mancatul unei lebede din iazul lui franz este expresia unei caracteristici culturale si nu pur si simplu actul disperat al unui biet infometat (am auzit de unii care si-au baut pisatul pe taramurile tuaregilor), si daca ne intelegem ca elementele culturale sunt prezente oarecum uniform in indivizii ce formeaza o anumita comunitate culturala, atunci eu, ca membru al comunitatii culturale romanesti ascund in abisul personalitatii mele sociale un potential mancator de lebede tot atat de firesc cum ascund - prin nascare, se stie - un sensibil si vibrantissim poet.

Tendinta oricarui individ dupe fatza pamantului de a-si masca cu un tricou lung si curat gaurile din curul nadragilor, comparabila cumva cu incapatanarea celor cu vocatia calvitiei de a-si masca rusinoasa piele capilara cu cele saispe fire de par supravietuitoare - bune si ridicole expresii ale instinctului de conservare - este proiectata la nivel social in tendinta de a ne dezice de partea intunecata a fortei culturale cu imbecila convingere ca putem aparea - nu atat lumii, cat noua insine - mai curati, mai uscati, mai buni si mai devreme acasa daca cosurile dupe nas sunt ascunse finutz cu un pestilent si dezgustator leocoplast roz-bombon. Si pe deasupra mai si speram sincer ca stratagema va spori numarul de gagici misto interesate sexualiceste.

Iar faptul ca gasim la o adica inca un bun prilej de a opera o indignata si severa disjunctie intre noi si ei (cei atat de ne-romanii tapi ispasitori) nu face decat sa ne afunde curul cu un tzanti mai mult in mocirla calduta a autocompasiunii si a altor ocupatii rusinoase.

Asa ca va spun sincer dragii mei, asa cum mai deunazi ii spuneam unui pretenar dintr-o alta parte - salbatica si fermecatoare - a lumii care imi povestea cu haz si pasiune cum niste compatriotzi d-ai dumisale au jupuit si protzapit o oaie intr-un parc cu fason dintr-o capitala mondena si s-au mirat nespus cand un om al ordinii i-a arestat ingrozit, va spun sincer, zic, atata vreme cat ma obligati la o identitate culturala falsa, eu shmirghel ma identific culturaliceste cu ala care fura jenti de la beemveuri in fata la fridrichstatpalast si cu ala care mi-a cantat intr-un metrou indepartat manele din militari mai mult decat ma idetific cu olimpicul matematician costel, a carui succes in ale fractilor si algoritmilor nu prea au nici o dimensiune socio-culturala de care m-as putea agatza, oricat de mult mi-ar placea.