Moartea ca devenire

Moartea este incetarea vietii, ea nu poate fi o experienta si nici nu poate fi un rau sau un obiect adecvat al vreunei temeri. Pe de alta parte, moartea este temuta si considerata un rau. Alternativa, nemurirea pare promitatoare pana la obtinerea sa efectiva cand poate incepe sa fie resimtita ca insuportabila. Parerea mea e ca moartea este insasi viata. Cred ca tot ceea ce ne inconjoara nu este real. Sunt de parere ca lumea in care traim este una paralela acelei lumi perfecte numita Rai. Aceasta lume in care traim este obstacolul pe care trebuie sa-l infruntam pentru ca sufletele noastre sa ajunga sa se dizolve in divinitatea suprema numita Dumnezeu. La urma urmei moartea este precum o metamorfoza care ne transforma in ceva frumos.In limba greaca, cuvantul psyche inseamna suflet sau fluture. Care este scopul omizii? Sa traiasca si sa se pregateasca pentru viata de fluture. Scopul lui este sa moara ca omida(fluture-omida-fluture-omida). Scopul fiecarui om este sa moara ca om definit material, telluric si sa renasca intr-o noua existenta superioara. Sunt foarte multi oameni care si-au sapat propriul mormant toata viata. O parte din ei au ajuns la concluzia ca moartea este ratiunea lor de a trai si s-au intalnit pe ei insisi in drumul spre cautarea mortii.
Pentru multi dintre noi moartea este o oglinda a fricilor noastre in care nu ne putem vedea cum ar trebui si pe care nu o percepem a fi ceva necesar pentru noi ci o parte diferita de noi, un punct de lumina inconjurat de intuneric. Moartea este insasi viata deoarece ea ne ajuta sa intram intr-o stare inexplicabila simbolizand apogeul maxim al absolutului sufletului omenesc.
Gandul sinuciderii
Atunci cand devine insuportabil sa mai traiasca, omul este coplesit de gandul de a se sinucide. Cioran spunea cu seninatate ca “gandul sinuciderii este un mijloc puternic de consolare. Cu ajutorul lui poti depasi cu bine cate-o noapte neplacuta”. Oare cum ar fi ca un om sa se sinucida din cauza iubirii lui fata de Dumnezeu, din cauza dorintei lui de a fi mai aproape de El cat mai repede cu putinta. Oare iubirea lui Dumnezeu fata de acel om nu ar fi reciproca?
Mai mult ca sigur raspunsul este nu. Sinuciderea este o lasitate din partea omului deoarece adevarata fericire nu se atinge decat prin suferinta. Cu totii ar trebui sa-I multumim Lui Dumnezeu pentru raul care ni se intampla, deoarece totul e constructiv si spre binele nostru.Trebuie sa constientizam ca raul care ni se intampla este unul necesar. Durerea nu trece decat daca este acceptata.
De multe ori oamenilor nu le vine in minte absolut nimic si asta ii face sa se limiteze fara a mai gandi sau a mai simti ceva cu adevarat profound. Asta au ei in minte in unele momente: -nimic.Ei nu stiu ca prin nimic se pot face remarcati. Inseamna ca mintea tocmai li se deschide, la fel si ochii, spre nou, spre lumea viselor lor pe care le credeau irealizabile. Omul trebuie sa se concentreze intens la tehnica de a-si asculta mesajul intern divin acea voce interioara si astfel putem trece cu bine de obstacolele vietii. Parerea mea este ca la formarea omului stau la baza vointa ratiunea si sentimentele. La fel cum iubirea se construieste cu ajutorul iubirii asa si vointa se construieste cu vointa, iar ratiunea cu ratiune. Fiecare om in parte este unic in felul lui de a fi deoarece fiecare dintre noi a fost creat cu putere divina, cu un scop anume.

Sufletul omului
Moartea este eterna, este o etapa care revine in existenta permanenta, in absurda repetitie a eternei reintoarceri a omului.La moarte, sufletul omului se desparte de partea materiala, de corpul asemanator unei inchisori..Sufletul nu mai este limitat si stopat de creier.Practic omul, dupa moarte nu mai gandeste, doar simte si astfel se produce nasterea geniului, a spiritului.Gandirea omului nu ajunge pana la urma prea departe. Aripile-I sunt puternice numai ca destinul care ne-a fost daruit este mai puternic decat noi. Nu ne lasa sa zburam mai departe decat hotaraste el. Prin moarte sufletul omului tinde spre cunoasterea unor lucruri care pana atunci le considera inexplicabile.Cunoasterea inseamna intotdeauna experienta, mai mult chiar, metamorfoza interioara, insa fiecare suflet este si devine ceea ce priveste sau mai concis ceea ce accepta sa priveasca atata timp cat este pe acest Pamant. Consider ca dupa moarte nu mai exista notiunea timpului iar limba vorbita este cea a iubirii.Comunicarea se va face prin intermediul celui mai sincer si curat sentiment: iubirea. Bogatia spiritului se va aduna in timpul vietii de pe acest Pamant in functie de cat de bine poate un om privi lumea sensibila. A sti sa privesti lumea sensibila inseamna a prelungi viziunea ochiului cu o viziune a spiritului, inseamna “a strapunge”, printr-un mare efort de viziune mentala, invelisul material al lucrurilor si a ajunge sa citesti formula invizibila cu ochiul, pe care o desfasoara materialitatea lor. Astfel se imbogateste sufletul omului si nu inclinandu-se mereu sa priveasca micul cerc in care traieste ca pe centrul lumii, iar viata sa particulara, privata , sa o vada ca fiind modelul universului. El trebuie sa abandoneze aceasta pretentie aroganta, acest mod provincial marginit de a gandi si judeca.
Fericirea adevarata nu se gaseste pe acest Pamant, decat prin nebunie, singurul moment de luciditate pe care l-ar putea avea un om.Cand e vorba de un muritor, trebuie asteptat pana-n ultima lui zi pentru a spune ca a fost fericit. Uneori, nebunia insasi poate fi o masca ce poate ascunde o cunoastere fatala si mult prea certa, intrucat, cu cat cobori mai adanc in fiinta ta cu atat mai mult te vei urca in ceruri pentru ca in noi este putere divina, iar cu ea putem depasi orice obstacol. Scopul vietii este depasirea obstacolelor pe care soarta le ridica in fata noastra. Scopul ei presupune dezvoltarea spirituala sau calea care ne duce catre adevaratul scop. Totul ar trebui sa iasa perfect atata timp cat iti hranesti sufletul cu iubire chiar sacrificandu-te pentru ea.In acest caz sacrificiul este o cale de acces la nemurire. Iubirea oamenilor se concentreaza in Dumnezeu, deoarece el este identic cu lumea, adica toate lucrurile sunt in Dumnezeu. Un corp infinit nu are nici granite, nici centru. Infinitul nu mai inseamna o simpla negare sau limitare. Dimpotriva, el inseamna bogatie nemasurabila si inepuizabila a relitatii si puterea neincatusata a intelectului omenesc.
Un alt scop al omului este acela de a inlocui duritatea vietii cu puritatea ei iubindu-l pe Creator, insa nu cu sensul de a se pierde de sine in daruirea totala lui Dumnezeu, ci doar dorinta de uniune cu El.
Prin moarte sufletele noastre se dizolva intr-un Dumnezeu imperfect deoarece Acesta nu poate pacatui


Viata e ca un fluture





“Fara muzica viata ar fi o greseala” (F. Nietzsche)


















Asertiunea ca Dumnezeu a murit, dar ca trebuie sa-I biruim umbra, apare pentru prima data la Nietzsche.Acesta vorbeste, intr-un fragment despre nebunul care saluta uciderea lui Dumnezeu, ca si transformarea bisericilor in morminte si cavouri ale divinitatii ca pe cel mai mare triumf al omenirii. Pentru Nietzsche, crestinismul a ajuns la sfarsit, nihilismul castigand tot mai mult teren.