Ce înseamnă a convinge și pentru ce ar trebui făcută această muncă?
Pentru verbul tranzitiv în cauză îmi vin în minte exemple din munca acelor asiguratori de viață, de sănătate, de casă, de mobilă și aș putea continua care sunt singurii, spun ei, ce te pot conștientiza de ceea ce tu nu ai reușit o viață întreagă. Ba mai mult se oferă și câștiguri dacă le pui botul la tactică- câștiguri pentru ei bineînțeles.
Și mă pun în situația de a scrie un eseu pentru a convinge. Ce ar trebui să fac? Sau ce ar trebui să scriu. Sau ce ar trebui să susțin cu propria convingere și pentru cine? Intru în dilema unui haos de întrebari. A acelui haos care poate crea și care poate duce la idei strălucite: spun unii. Și mă cuprinde teama- să fiu eu cel/ cea care să nasc/creez ceva de acolo de unde nu e?
Oare la ce mă pot gândi când spun haos dacă nu la o stare generală de mare confuzie, dezordine, neorganizare, cum ne-o spune Dex-ul.Ce aș putea să le ofer cititorilor din acel haos care e plin de creație pentru unii? Personal aș spune haos acelui ceva care mă depășește ca și putere de înțelegere și pot să îl numesc cum vreau- chiar și divinitate. Mă costă ceva? E suficient că încerc să conving, chiar dacă vorbesc de bani, de idei alambicate sau de credință. Important este ceea ce fac, adică nu stau cu mâinile încrucișate. Îmi vine în minte fragmentul din proza lui Alex „ Peretele roșu” în care dilema personajului era de ce nu a intervenit în apărarea mame și care a găsit într-un final o rezolvare personală.
Gata, nu vreau astfel de rezolvări mi-am spus. Pentru a depăși această situație limită, mă voi apuca de învățat. Dar de unde? Dar cine să mă ajute ? În ce ordine să mă apuc ca să pot întelege că sinuciderea nu e soluție? Iar ajung în același mizerabil labirint. Iar haos? Nu. Voi pune mâna pe manuale. Dar... descopăr cu stupoare că nu sunt bune de nimic. Ce poți să înveți din ele dacă experiența nu e în stare să te ajute?
Știam că acele manuale sunt informații selectate pentru a delimita atât domeniul cât și cercul de studioși pentru a se putea face o evaluare. Sau, dacă mă gândesc bine pentru a se structura o situație școlară, pentru a se putea stabili ordinea unor trepte de studiu... sau cum naiba aș putea să știu care e mai tare din colegii mei dacă nu pe baza testării unui manual studiat și înteles? Caragea propunea o evaluare a poeților pe baza unui sondaj de opinie dar bietul nu știe că nu există manualul cu criteriul de departajare a talentelor și nici obiectivitate.
Că acum la facultate mă obligă să-mi cumpăr manualul pentru a intra în examen ca să ridic nivelul financiar al profesorului de care depinde nota mea, asta e altă poveste. E o altă convingere că așa se face facultatea. Dar aici nu a fost nevoie de nimeni care să vină și să mă convingă, fenomenul se derulează de la sine. Ca la medic- e musai să dai ceva dacă vrei să te consulte. Pur și simplu te duci gata pregătit.
Chestia asta mă pune pe gânduri. Ce trebuie să conving și pe cine? Că nu e bună facultatea făcută în felul ăsta trebuie să vă conving? Că nu trebuie dat nimic la medic?
Încerc să îmi imaginez o oră la clasă fără manuale. He he ăsta da haos! Chiar mi-ar plăcea să nu înteleg ce se întâmplă, să nu înteleg care e cel care predă pentru că nu ar avea ce...dar să am cea mai tare experiență din viața mea de elev- să mă conving că merg degeaba la școală. Și nu cred că aș fi singur/singura să înțeleg că nu am nevoie să fiu convins/convinsă de nimeni.
Îmi fuge mintea la acele școli particulare în care venea acasă profesorul să predea, mă rog, la cei cu bani, la cei cu ranguri sau cu fițe. Dar oare au avut acei răsfățați o ordine a acumulării de informație, o direcție ca cea a pământului. Sau se putea învăța orice, oricum?
Măcar țigara să o termin în ordine, dacă tot am început-o de la filtru chiar dacă aș putea să o fumez haotic, ce dacă mă ard sau nu mai iese fum...și între timp mă pot gândi la cartea care tocmai am terminat-o și care mi-a făcut trimitere la alte trei cărți, la manualul din care a trebuit să dau restanțe. Tocmai pentru că nu l-am înțeles a trebuit să reiau un alt manual mai vechi și aparent mai primitiv pentru cultura pe care mi-am făcut-o din ziarele care se vând ca pâinea caldă.
Dar, sincer mi-ar părea rău să nu scriu un eseu modern. Așa cu convingere, să mă înțeleagă cititorii că nu le vreau decât binele și iar să înțeleagă că această intenție a mea de a convinge e ceva benefic. Mai aprind o țigară. Sunt de-a dreptul luminat/ luminată de ideea ce mi-a venit:
-Să se lanseze modernismul tocmai prin această metodă de a scrie ?
Că de fapt metoda este ceea ce contează( nu are importanță tema) din haosul de întrebări și răspunsuri care prin dezordinea lor îmi pot structura cunoștințele pe care le am mai mult sau mai puțin dacă la școală nu mai merg?
Să îmi termin noua țigară, pe care o savurez așa cum am fost învățat/învățată și voi continua cu ceea ce ar trebui să fac. Dar pentru azi e suficient și iar sunt derutat/derutată dacă trebuie să vă conving că ceea ce am scris aici e o disertație sau nu.