agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-09 | |
Îmi pare rău că nu l-am cunoscut…
La 95 de ani de la nașterera lui Ihil Șraibman, ultimul scriitor de idiș din Basarabia Omul care poate fi cunoscut de semenii săi și după moarte trebuie să fi fost în viața sa un mare scriitor. Asta mi-am zis zilele acestea întreținîndu-mă asupra volumelor "Anii și clipele", "Zile de ani lungi" ale lui Ihil Șraibman, dar mai și recitind povestiri, nuvele, miniaturi literare și eseuri înmănuncheate în alte cărți ce stau pe rafturile bibliotecii mele și semnate de același autor... Zic, îmi pare rău că nu l-am cunoscut în viață, dar totodată, îmi pare bine că mi-a devenit atît de apropiat inimii și sufletului. Această apropiere a noastră s-a făcut și ea tot cu anii și clipele, cum zicea scriitorul cînd mai trăia și cum mai zice acum, cînd se află aciuat în lumea umbrelor. Îmi amintesc că în anii studenției, vrăjit într-un fel de farmecul cuvîntului, îl vizitam adesea la domiciuliu pe Alexandru Cosmescu, care, de altfel, la timpul său întreținuse relații de amiciție începînd de la Mihail Sadoveanuși și cu întreaga pleiadă de scriitori basarabeni, îndeosebi cu generațiile tinere de condeeri ce veneau la el după învățătură. Nu era întîlnire, în cadrul căreea Marele iluminist A.Cosmescu să fi vorbit despre mai mulți scriitori notorii de la noi și din lume și să nu fi pomenit un cuvînt deosebit numele lui Ihil Șraibman. Cu cîtă plăcere vorbea Maiestrul A.Cosmescu despre opera acestui scriitor evreu din Basarabia! Viața uneori este dură în felul ei și așa s-a întîmplat că nu l-am cunoscut personal pe acest original scriitor, decît numai i-am citit opera. După ani mulți, anume după recitirea operei șraibmaniene, a trebuit să se întîmple să am ocazia și prilejul să pășesc pragul casei din strada Teilor din Chișinău, în care a locuit și creat în ultimii ani ai vieții sale Ihil Șraimban... Dincolo de pragul apartamentului mi-a aținut calea soția sa, Marina Șraibman, grație căreia am descoperit în acea locuință anturajul și atmosfera întru totul corespunzătoare vieții fostului stăpîn. Apartamentul e modest la prima vedere. Distingem cîteva portrete în executarea irepetabilă a maiestrului Mihail Grecu cu care a trăit în vecinătate, mai fiind și buni prieteni de taclale, apoi alte opere originale de artă plastică aparținînd maieștrilor și prietenilor Pereț Marceș, Iașa Averbuh. În rest, dulapuri cu o mulțime de cărți în idiș, această limbă mirifică - perlă a poporului evreu clădită și larg utilizată pe parcursul a sute și mii de ani, dar care acum, spre regret, dispare din viața culturală a neamului biblic. În casă e liniște și comfortabil de parcă ai impresia că undeva într-un colțișor, la o măsuță stă un mare maiestru și însăilează fraze bogate ale unei noi cărți. Cele ce mi-a dezvăluit dna Marina sunt lucruri atît de frumoase că abia acum era să înțeleg - cultura noastră autohtonă a pierdut nu numai un mare scriitor, dar și un mare patriot al Basarabiei. Adunînd la cele citite în opera lui și cele aflate de la buna lui soție, am înțeles definitiv că Ihil Șraibman a fost un om de o verticalitate rară, de o demnitate nestrămutată, calități de care puțini au avut îndoieli. Însă, trebuie să recunosc, din păcate, ne mărturisește Marina, că foarte puțini oameni l-au cunoscut pe soțul meu în viață. Deși a scris în exclusivitate în idiș, modul său de gîndire era profund influiențat de viața și tradițiile localnicilor. Pînă la cel de-al II-lea război mondial, în Basarabia, dar și în țara întreagă existau localități cu o populație evreiască compactă. Erau școli, teatre, universități cu predare în această mirifică limbă. Atît că, poate, Ihil n-a acționat niciodată cu mintea moldovanului cea de pe urmă. În schimb îi împărtășea credința și crezul. Aflăm, bunăoară că dînsul adesea zicea, chiar repetîndu-se alteori: Să cunoști pe Cel Preaînalt și să nu te înalți peste fire. Zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Dătătorului cel Bun. La înălțime de viață te-ai suit, dar El ți-a dat-o. Ai săvîrșit vreo faptă bună, dar El ți-a ajutat, lucrînd cu tine, împreună. Doamna Marina e o femeie înțeleaptă, care datorită lui Ihil Șraibman, a învățat și ea idișul, mi-a vorbit cu emoții deosebite despre Ihil Șraibman născut la 12 martie 1913 în satul basarabean Vadul Rașcov de pe malul Nistrului, satul unde și-a petrecut copilăria. "De fiecare dată cînd doresc să vorbesc cu Ihil, îi citesc opera și ca și cum mă întîlnesc cu dînsul, cu sufletul lui, care a fost unul cu cel al oamenilor din Vadul Rașcov. Copilăria a influiențat atît de mult asupra lui, încît toată creația lui se află și se rotește în jurul axei numite Galactica Vadul Rașcov. Eroii lui doar vorbesc în altă limbă, dar gîndesc și se comportă exact ca rașcovenienii. Chiar și apostolii biblici, care comunică între ei prin intermediul cuvintelor din Biblie, se adaptează prin graiul deodată ale oamenilor din Vadul Rașcov. Pentru a înțelege mai bine acest fenomen literar e de ajuns să pătrundem mai profund în conținutul frazelor de felul: "Dacă încă părinții ar fi tot atît de îndărătnici în "da" cum sunt în "nu" ei ar putea să miște munții din loc", scrie I.Șraibman într-o serie de aforisme publicate sub genericul "Așa zicea un bătrîn basarabean". Paradoxal, dar adevărat, Șraibman în traducere românească, înseamnă "omul care scrie". Aflu că înainte vreme, de-a lungul secolelor în zbuciumata lor istorie, evreii erau îndrumați să copie în permanență cărțile sfinte, Tora. Acest lucru i-a făcut să se salveze, acumulînd cunoștință de carte oamenii deveneau mai rezistenți la intemperiile vremurilor... Totuși lucrul acesta de a copia cărțile sfinte, era încredințat doar unor oameni anumiți, culți, cărturari și inteligenți. Pînă la război în satul Vadul Rașcov funcționau școli cu predare în idiș. Asta pentru că aici exista un număr foarte mare de evrei, ce respectau întru totul și graiul, și tradițiile lor străbune. Este de înțeles și din opera scriitorului că Vadul Rașcov era un sat populat de oameni harnici, sinceri, înțelepți și mai ales buni de glumă. În una din miniaturile sale Ihil glumește spunînd că atunci cînd Domnul trecea pe lîngă această localitate a aninat întrîmplător într-un copac un sac cu glume, care a dăinuit acolo pînă în zilele noastre. În sat domnea acea veșnicie a vieții cotidiene din Basarabia care, din păcate a plecat în istorie și s-a păstrat atît de bine în opera scriitorului Ihil Șraibman. Lecturînd creația lui aflăm că la Vadul Rașcov pînă la 1940 erau mai multe sinagogi, una dintre care a fost construită după arhitectura și ideile lui Zisea Ciokler, bunelul scriitorului pe linie maternă. Pe mama lui Ihil o chema Reizl, iar pe tata – Ițik. El a fost primul copil din cei 10 ai părinților săi (au supraviețuit doar 7 - patru frați și trei surori). Astăzi printre cei vii sunt două surori... Cunoștințele și educația micul Ihil le-a acumulat sub influiența benefică a bunicilor, pentru că părinții lui erau nevoiași, îndeletnicindu-se cu vînzarea apei gazoase și a semințelor de floarea soarelui. "Ihil, continuă să povestească dna Marina, a fost în viața lui un autodidact. Copil al satului Vadul Rașcov, a frecventat întîi trei clase de școală evreiască (heder), urmînd apoi școala primară. Cu evreii comunica în idiș, iar cu ceilalți oameni ai locului vorbea în limba românî și încă în ce română! După ce a citit toate cele 496 cărți din biblioteca evreiască a satului, la vîrsta de 10 ani Ihil a început să scrie. La început scria versuri albe, care nu erau decît niște meditații imortalizate pe hîrtie. Își intuia viitorul, atît că nu știa ce va fi – poet sau prozator. De atunci și pînă în ultimile clipe ale vieții, peste 70 de ani (lucru nemaiîntilnit de longevitate literară la noi) a scris doar în idiș. Era să uit un detaliu semnificativ. La o vîrstă fragedă, avînd capacități, mergea prin sate unde știa că sunt evrei și o făcea pe învățătorul, astfel atrăgîndu-i pe cei mai mici decît dînsul la știința de carte. Cînd a atins vîrsta de 16-17 ani a mers la Cernăuți, în Bucovina de Nord, unde s-a înscris la seminarul cu predare în limba veche evreiască, dar a zăbovit acolo doar doi ani, fiind exmatriculat pentru ideile sale stîngiste. De ce să n-o recunoaștem că toată viața a fost adeptul ideologiei, mai bine zis a teoriei înfăptuirii orînduirii socialist-comuniste, deși nu a acceptat niciodată să fie membru al PCUS. Aflîndu-se la Cernăuțiul lui Eminescu și Aron Pumnul, pentru că simpatiza ideia comunistă, chiar l-au arestat, dar nu l-au condamnat, fiindcă tînărul Ihil... a izbutit să fugă din orașul bucovinean și a mers la Iași ca să facă agitație. Aici, însă curînd i-a venit mintea moldovanului cea de pe urmă, se tezește "din somnul cel de moarte", se lasă de propagandă și de lipirea unor foi volante, aderînd definitiv și ireversibil la creația literară. Foarte curînd Ihil Șraibman a plecat și a trăit la București, angajîndu-se ca suflor la teatrul evreiesc. Timpul petrecut în capitala României a fost hotărîtor pentru destinul omului de creație, scriitorul Ihil Șraibman. Întîlnindu-se și conversînd cu mari personalități ale intelectualității evreiești, dar și românești ale timpului, s-a maturizat, a îndrăgit și mai mult cuvîntul ce se cerea scris pe hîrtie. De menționat că debutul lui literar avusese loc în 1936, cînd publicase prima poezie într-o revistă din SUA de limba idiș - "Semnalul". Muncea cu sîrg, acumulînd cunoștințe, acumulînd experiență de viață. Tot la București Ihil Șraibman s-a căsătorit cu Olga, prima lui soție pe care a iubit-o și a cîntat-o în creația sa. Împreună cu Olga a conviețuit 35 de ani. Ihil vorbea deschis și sincer, mărturisind că Olga a fost o femeie cultă, inteligentă, cunoștea multe lucruri, l-a învățat multe și pe dînsul. Se poate spune că ea l-a pus pe picioare, l-a disciplinat, pentru că în virtutea tinereții sale, Ihil mai comitea și unele greșeli. Bunăoară în anul 1940, cînd sovieticii au răpit cu tankurile Basarabia, el a dat crezare satrapilor staliniști, care au promis o viață înfloritoare popoarelor Uniunii Sovietice. Măgulit de minciunile comuniștilor, el sosește cu soția la Chișinău, unde o habă de timp a colaborat cu teatrele evreiești de aici. Își amintea mereu de Sidi Taly, o mare artistă și de marele poet, regizor Iacov Șternberg, cunoscuți intelectuali în arealul evreiesc din acele timpuri. Ca și Ihil, aceste două personalități culturale au venit la Chișinău de la București, pentru a contribui la ameliorarea culturii evreiești din ținut. La Chișinău se deschisese teatrul evreiesc și totul părea să ia amploare spre bine. În anul 1940 Ihil Șraibman a fost primit printre primii 10 membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova Sovietică. Dar vine anul 1941. Începe cea de-a II-a conflagrație mondială și odată cu ea și cea mai dramatică perioadă din destinul omenirii. A urmat dezmățul și pîrjolul. În timpul războiului evreii sunt nimiciți, care fuge, care emigrează. Într-un cuvînt, nu s-a mai păstrat nimic din acea viață idilică a copilăriei decît numai ruinile unui cimitir evreiesc unde-și dorm somnul de veci străbunii lui Ihil Șraibman, la Vadul Rașcov. Scos din para focului, Ihil cu familia este evacuat în Uzbekistan, unde nu mai are posibilități mari să scrie pentru că este mobilizat la grele munci agricole în colhozurile "Stalin–1", "Stalin-2" și "Stalin-3". Iarăși vorba românească, cea cu binele și răul. Cu toate-acestea, în serile de repaos, continua cu insistență să caute cuvîntul potrivit la locul potrivit, muncind la prima lui carte... În acele condiții extraordinar de grele în viața lui s-au petrecut două evenimente... luminoase. În anul 1944 soția Olga naște pe unicul lor fiu pe care l-au numit Eduard. Și a finisat prima carte de nuvele, care la 1946 a văzut lumina tiparului la Moscova întitulată "Trei veri". "Eu am un neajuns, zicea adeseori în glumă Ihil Șraibman, nu pot să nu citesc gîndurile oamenilor, pentru care pătimesc. Doar, nu tuturor le place atunci cînd le spui adevărul în față!". În timp ce el glumea lumea îl stima pentru că vedeau în el un bun povățuitor și un iscusit îndrumător. La dînsul, mărturisește dna Marina, veneau oamenii ca la Rebe, adică ca la cel mai de onoare și mai sigur sfătuitor. Totodată a fost un bărbat elegant, tacticos în relațiile sale atît cu bărbații, dar mai ales, cu femeile... Revenind la firul amintirilor despre soț, aflu de la dna Marina că în anul 1945 Ihil a revenit cu familia în Basarabia, și îndată a poposit și la baștina copilăriei Vadul Rașcov... Și s-a dedicat întru totul scrisului. Au venit ani grei de foamete și lipsuri îngrozitoare. Dezaprobînd, mai mult neglijînd într-un fel starea socială dezastruoasă, Ihil Șraibman s-a retras în ale sale, s-a cufundat în scris. Scria nuvele, schițe, miniaturi, romane. Așa scriind, nici nu bănuia ce altă tragedie mare îi bătea la ușă. În anul 1967, a plecat la Domnul soția Olga, pe care, nu știu dacă face să spun, a iubit-o toată viața, dedicîndu-i cele mai frumoase file din creația sa. A iubit femeile în adevăratul sens al cuvîntului, căci dna Marina, ce-a de-a doua lui soție, a venit la casa lui în zbor de porumbiță, oferindu-se să-l salveze de singurătate și să-l ajute să mai trăiască și să mai scrie. Trăiește, iubește și scrie. Probabil că tocmai în această perioadă așterne pe hîrtie miniaturile "Tatăl și fiul", "Zîmbetul", "Azima", "Visuri grele", romanul despre adolescența sa "Șaptesprezece", "Mai departe..." și atîtea, atîtea altele. De aici încolo, pînă hăt la sfîrșit, începe o altă poveste din biografia Patriarhului limbii și literaturii idiș din Basarabia. Adevărata poveste de dragoste cu a doua lui soție, Marina... Nu fără urmă de mahnă profundă dna Marina ne spune că s-a întîlnit prima dată cu Ihil Șraibman la Casa de creație a scriitorilor din Gagra (Abhazia). Au făcut cunoștință în timpul călătoriei pe un vapor. Ea venise în Georgia din Ural, să respire aer sudic și să acumuleze forțe ca să poată continua munca de învățătoare de muzică. Dar n-a fost să fie cum a vrut omul, ci cum a dat Domnul. De data aceasta însă, Domnul i-a scos în față un bărbat solid, chipeș, frumos, elegant în maniere și comportament rafinat, așa cum Marina numai putea să viseze în munții Ural. E adevărat că dînsa, rusoaică get-beget, nu cunoștea o iotă de limbă evreiască. Diferența de vărstă dintre Ihil și ea a constituit 27 de ani! Dar ea a simțit ca și Ihil că se iubesc unul pe altul, nu pot trăi unul fără altul și trebuie să-și lege destinul ce le stătea în față. Doamna Marina recunoaște că atunci prietenele o sfătuiau să se mai gîndească. După un an și ceva de coresponmdență intensă simțeau definitiv că nu pot exista unul fără altul... Ihil Șraibman a plecat la ea în Ural de i-a cerut mîna și inima. Marina la rîndul ei n-a rezistat ispitei și a decis să-i răspundă afirmativ, venind la el la Chișinău. Azi nu regretă pasul făcut, dar îi pare rău că viața-i scurtă.... Trăiește mereu într-un sentiment de nostalgie. "Datorită lui Ihil am devenit alt om decît am fost, zice dna Marina. Viața lui a devenit și viața mea. Cred că și moartea o să ne unească. Am făcut totul ce am putut ca Ihil Șraibman să supraviețuiască pînă peste 90 de ani. El prefera să se îmbrace simplu și elegant. A fost și va fi cît voi trăi pentru mine cea mai mare autoritate. De la el am învățat totul: limba idiș, maniere de comportament, a pătrunde în tainele idișului, a mînui pana... inclusiv și minunata bucătărie evreiască. La început comunicam doar rusește, mai apoi, cu anii, am trecut la idiș. Tot așa vorbim și acum, cînd ne întîlnim în visuri. Ihil avea hederul său (o școală de îndrumător înțelept), avea discipolilii lui cum ar fi Boris Sandler, Mișa Lemster, Mihail Felizenbaum, Zisea Veisman. La biblioteca evreiască "I.Mangher" din Chișinău peste un deceniu, de rînd cu bunul său prieten Sergo Benghelsdorf, care conducea și conduce centrul muzicii evreiești, Ihil Șraibman a fost conducătorul și însuflețitorul cercului de studiere "Idiș-Þenter". Cu toate-acestea se chinuia mereu văzînd nihilismul, atitudinea indiferentă, plină de neglijență, îndeosebi a tinerei generații față de dragostea lui eternă, cum se topește, cum odată cu emigrarea masivă peste hotare idișul dispare din graiul evreilor... Era marea lui durere și marele lui necaz. Și numai în fața hîrtiei el a continuat să se sfințească pînă în cea din urmă clipă. Harul scriitoricesc a făcut ca azi cărțile lui să fie cunoscute îndeosebi peste hotarele Republicii Moldova: în Polonia, Germania, Israel, Ungaria, SUA, Australia, Rusia. Numele lui este cunoscut, îndeosebi printre scriitorii evrei, pe toate continentele și totdeauna el a fost stimat de lumea literară, îndeosebi pentru faptul că a scris opera în idiș. Pentru faptul că Ihil a fost un romantic, un visător și un creator al frumosului omenesc incurabil. Trecuse de 90 de ani, dar avea o minte și o gîndire lucidă, muncea nespus de mult asupra frazei, cuvîntului în idiș, era un adevărat Don Qhihote, ultimul mohican al literaturii în idiș din Basarabia și pînă în ultima clipă a vieții sale vedea în față satul copilăriei Vadul Rașcov... Ihil Șraibman a decedat la 9 decembrie 2005. Odată cu trecerea în neființă la cimitirul evreiesc din Chișinău, pe o placă de mormînt s-au oprit, cioplite în granit, cuvintele și dragostea lui nemuritoare: "În idiș eu nu scriu, în idiș eu sărut pămîntul, fiindcă idiș este fericirea vieții mele". "Eu l-am iubit din toată inima, vorbește cu emoție dna Marina, netezind cu mînile cărțile soțului, așezate îngrijit pe rafturile din apartamentul ei. Și am să-l iubesc pînă la sfîrșit, dacă îi dat ca și acest sentiment luminos să aibă sfîrșit. De dragul acestei iubiri continui să studieze și mai profund idișul. Vorbesc cu Ihil în fiecare zi prin intermediul operei sale, dar și a bogatei moșteniri epistolare ce mi-a revenit. Răvașele, bilețelele și cărțile lui acum se ridică la valoarea unor scripturi sfinte, care învață cum să trăiești și să iubești, chiar dacă viața e grea, chiar dacă alteori diferența de vîrstă dintre bărbați și femei nu e cea stabilită de vechile tradiții. Trăind și muncind cu Ihil Șraibman am ajuns la convingerea că dragostea nu este o invenție a scriitorilor și poeților, ci o realitate frumoasă, veșnic vie, adevărată tinerețe fără bătrînețe...". Avîntată în tumultul amintirilor luminoase, dna Marina Șraibman zîmbește și plînge... de fericire că soarta i-a hărăzit prilejul să întîlnească acest om minunat, extraordinar. Ne despărțim tot atît de amabil și prietenește, cu dna Marina, precum ne-am întîlnit. Trec deja pe lîngă casa de pe strada Teilor din Chișinău unde a trăit ultimii săi ani de viață Ihil Șraibman, marele scriitor evreu din Moldova. Cobor la vale spre forfota din centrul capitalei cu regretul că nu avem în Chișinău o stradă care să poarte numele acestui valoros intelectual al culturii noastre autohtone și într-un sfîrșit, în priviri îmi mai stăruie tablourile lui Mahail Grecu, altor autori, biblioteca plină de cărți scrise de un singur scriitor, dar traduse în multe limbi de pe glob. Îmi pare bine că pe unii dintre tălmăcitorii operei cum ar fi M.Hazin, G.Perov, M.Șulman, Eugenia David, M.Bahrah i-am cunoscut în anumită măsură în viață și-mi pare nespus de rău că nu l-am cunoscut și pe Ihil Șraibman. Doamne, cîte posibilități reale se pot rata în viața asta! Și totuși, e bine că scriitorii au o viață mai lungă și pot să fie cunoscuți de semenii lor și atunci cînd sunt în lumea umbrelor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate