Orice ar putea crede o persoană neavizată, a fi neghiob nu e deloc ușor. Aceasta, cel puțin în ziua de azi, deși avem motive să credem că respectiva situație posedă origini ancestrale. Prostia, ne simțim obligați să precizăm încă de la început, nu trebuie să reprezinte un simplu meteorit căzând ca un fulger pe cerul interior al omului, topit dureros într-o clipită de straturile dense ale rațiunii. Prostia, așadar, trebuie să aibă toate drepturile de a deveni Steaua Nordului însăși, robust punct de ancorare pentru axa existențială a individului.
Cu toții deținem intrinsec vocația stupidității – nu trebuie să ne îndoim nici o clipă de asta. Din păcate însă, nu oricine accede integral în această dimensiune, și, în vederea concretizării unui atare deziderat suprem (cel mai suprem, de fapt), e nevoie de mult efort și de jertfe considerabile. O primă dovadă în acest sens apare dacă ne aplecăm chiar asupra definiței termenului, pe care l-am putea fixa ca fiind opunerea constantă legilor naturii umane – universului întreg, prin extindere –, legi ce caută perpetuu să așeze creatura bipedă pe drumul ce duce spre inteligență și, în ultimă instanță, înțelepciune, ba chiar îndumnezeire.
Subiectul rândurilor de față, subliniem din nou, nu este ceva ce ni se oferă gratuit, ci o realizare, pentru atingerea căreia se conjugă energii titanice veritabile. Dacă, în lumina celor reliefate în finalul paragrafului anterior, menirea noastră inițială este „devenirea întru Ființă”, cum spune Noica (care și-a concretizat, socotim, potențialitățile de nerozie într-o măsură prea mică, chit că de luat în seamă), atunci, și cu atât mai mult, devenirea întru prostie echivalează cu împlinirea absolută. Dar pentru așa ceva se cer fapte pe măsură, ca de pildă renunțarea la absurdități de genul „bine”, „adevăr”, „onoare” sau „frumos”. De exemplu, ucenicul într-ale prostiei trebuie să învețe să folosească, să zicem, o potecă, în orice fel, fară nici cea mai mică urmă de șovăire și oricât de estetică ar fi cea dintâi.
Încotro prostia astăzi? Ne permitem a afirma apăsat că există suficiente motive de optimism. Într-adevăr, formele contemporane ale stupidității par a tinde spre infinit. Prostia în trafic, pe stadion, pe trotuar, în parc, la țară ori la oraș, pentru și dacă se poate în jurul celor doi mici oferiți cică pe gratis de un cutare candidat local, prostia năvalei oarbe și lacome la Carrefour în ziua deschiderii pentru reduceri, dar și prostia de a preda elevilor comentarii de învățat, fără pic de logică, pe de rost, sau inepțiile cu frac academic, toate, toate oferă tot atâtea prilejuri de a nădăjdui la propășirea ineluctabilă a tipologiei omului nătâng. Nu doar atât. Prostia de a fi ales al țării și a te prezenta în Parlament doar ca să-ți votezi o mărire de salariu sau aceea de a împrăștia gunoaie cât mai multe în locurile verzi de la munte arată fără tăgadă că, iată, nasc și în România oameni, vorba cronicarului, persoane gata să își ucidă fără a sta pe gânduri conștiința și bunul-simț, măreți eroi, magnifici aleși, urmași de seamă ai lui Traian și ai lui Decebal.
Nerușinarea crasă, egocentrismul trufaș sau pura invidie sunt numai câteva trăsături ale arhetipului uman al prostiei. Aparent simultane cu ea, respectivele i se subordonează în mod net, așa cum o relevă definiția de mai sus. Bineînțeles, stupiditatea este exponențial mai puternică însoțită de astfel de caracteristici. De aici, și cele două mari clase de neghiobie – cea simplă, „slabă”, și aceea plenară, „tare”, nesimțită. Atenție însă! Copiii trebuie învățați încă de mici că printre cei autentici se infiltrează uneori și unii care doar fac pe proștii. Pot fi recunoscuți după crucile pe care și le fac uneori pe ascuns și după privire, ce trădează, într-un mod pe cât de discret, pe atât de intens, o disperare vecină cu moartea.
Și să nu uităm: prostia doare. Cu atât mai mult, așadar, se cuvine ca oamenii obișnuiți să-i cinstească plenar pe semenii ce îndură cu stoicism o atare suferință și să nu uite de idealul ultim. Cu străduință sinceră, cu dăruire și cu puțin sprijin din partea celor ce au ajuns deja acolo, noi toți vom putea deveni, într-o zi, adevărați proști cu diplomă.