Pretul secret al carnii
eseu]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de adrian Onicescu [Adrian Onicescu ]

2008-08-31 | |




Prostituția își cere dreptul de a fi recunoscută ca o instituție socială de ecarisaj. Are dreptul să existe cu discreția la care aspiră orice mutilare. Va veni oare vremea cînd crima va cere și ea să fie legalizată, se vor întreba cei sceptici? Nu! Pentru că spre deosebire de crimă, prostituția e doar o opțiune temporară deschisă în etic, precum proba aritmetică a adunării în scădere. Nu e nici măcar comparabilă cu furtul. Prostituția e o ingenuă în afaceri. Prețul tîrgului ei e insignifiant față de tot ceea ce pierde. E de fapt un dar. Unul otrăvit însă, el nefiind nimic mai mult decît o îndurerată consolare reciprocă între învinși, celebrată jalnic îndărătul unui zîmbet împrumutat cu ora de la cîștigători. E jocul unor copii săraci care negociază vise refolosite imaginîndu-și mărunțișul cotat la bursele marilor tranzacții afective ale omenirii. Căci trebuie să fii foarte bogat ca să fii iubit cu sinceritate deplină de o femeie frumoasă și deșteaptă. Restul muritorilor trebuie să ne mulțumim cu un devotament duhnind a neputință ori neșansă.
Decența cere efortul de a parcurge în secret un spațiu periferic pentru a suferi înfrîngerea de a negocia amor fictiv cu o femeie care și-a amputat memoria și cerșește agresiv cu rana ei sîngerîndă în plină stradă. Atîta vreme cît legea recunoaște și administrează eficiente căsătorii din interes, are obligații egale față de destinul prostituatei. Este datoare să înființeze lupanarul cu aceeași dedicație ca și cea datorată spitalului. Legea nu are dreptul moral de a sălbătici adevărurile neconvenabile sub pretextul bunei cuviințe. Căci viața împiedecată să se consume la suprafață se transformă într-un spectru monstruos ce bîntuie sufletele și le pierde. În ultimii zeci de ani s-au născut oameni pentru toate nevoile. Și există nevoia de surogat, dreptul la fals al celor prea săraci pentru a-și permite unicitatea arhetipală a originalului. S-au născut și femei de toate soiurile. Printre ele au fost și acelea destinate să ofere cu tarif surogatul dragostei celor care și-au pierdut speranța de a iubi cu adevărat. Sfințenia nu poate fi altceva decît o opțiune. Adevărul nu admite coerciția. El își verifică propriile întrebări chiar dacă își revendică doar răspunsurile cărora le poate supraviețui. Aceste femei au fost în tot acest timp schingiuite sub pirostrii. Au suferit și au facut să sufere încă și mai cumplit, părinți, soți și copii, sub povara blestemului unei iluzii malformate a politicului.
Dragostea este tot ce supraviețuiește unei lupte ucigătoare cu comoditatea. Și aproape nimic nu supraviețuiește în afară de speranță. Nu lipsurile ucid dragostea, ci desfrîul nemăsurat al dorințelor. Iar împotriva desfrîului nu există decît un singur remediu: desfrîul! Pe el nu-l putem împiedica să existe și nu e moral să încercăm eliminarea acestui reper al eticului. Desfrîul nu e un pericol pentru înfrînare la fel cum starea de boală nu este un pericol pentru sănătate. Nici epidemiile nu se stăvilesc prin uciderea bolnavilor, ci prin izolarea lor. Prostituția trebuie doar exilată undeva la periferie. Rătăciților pasionați trebuie să li se impună un spațiu, nu să li se confiște reperul. Trebuie să li se dea șansa de a-și trăi rătăcirea pe o traiectorie comun acceptată a rușinii. E nevoie de îndrăzneală pentru a tolera. De îndrăzneala învingătorului, nu a impertinentului. A redeveni morali, după atîta rătăcire, impune elasticitatea înțelegerii vii, nu rigiditatea.
Acum imoral este să nu recunoaștem o nevoie dintotdeauna: prostituția. Răul nu îl întruchipeaza cele cîteva sute de femei nefericite, ci aceia cărora drama rătăcirii lor le umflă buzunarele. Pentru că prostituția nu e decît un efect îndepărtat al crizei economice. Ființa umană e slabă și neajutorată, aruncată astfel în mijlocul unui război definitiv inegal. Femeile nu se vînd din sărăcie, ci din aviditate rătăcită de morală. Și acest adevăr trebuie spus. Este însă o avariție în care ele sunt slabe prin însăși puterea lor telurică asupra bărbaților. Dar e la fel de posibil ca aici să fie un neajuns al puterii și nu al imoralității. Al slăbiciunii care ajunge să controleze ilicit forța.
Cea mai dureroasă jignire care se poate arunca unei prostituate este să o faci curvă. Pentru că ea nu se crede astfel atîta vreme cît nu-și implică sufletul în negoțul ei. Ea nu e frivolă. De aceea nu poate fi curvă, fie și numai judecînd după proporțiile trădării ei. Frivola nu-și respectă angajamentele pe care și le asumă cu premeditare. E iresponsabilă. Prostituata nu înșeală pentru că ea nu-și asumă angajamente, nu induce în eroare. Nu spune “te iubesc” în sensul de “îți aparțin” ci în acela, artificial, dar sincer, de “te oblojesc”, în care pulberea tămăduitoare este presărată peste rană. Prețul se stabilește la început. Aici e corectitudinea. Prețul de la urmă, cel smuls cu promisiuni al frivolei, este dezastruos. Prostituata există prin accesele, prin jumătățile ei de măsură asumate, în care se rupe de sine și se vinde pe bucăți, dar niciodată cu pretenția că o face pe de-a-ntregul. O femeie măritată din interes nu va denumi niciodată afacerea ei prostituție, chiar dacă întrunește toate crimele constituente: falsitate, minciună, fraudă. Prostituția nu face victime în afara ei.
O prostituată nu permite iluzii. Ea este o societate comercială. Nimeni nu vine la magazin ca să se îndragostească iremediabil de marfa expusă banului tuturor în galantare. Fiecare cumpără ce-i permite punga. Deja nu mai știu care e diferența dintre a cumpăra și a cuceri.. La fel cum poezia nu se masoară prin eternul adevărurilor ei, ci prin efecte, prin jocurile ei de lumini și umbre. Atît prostituata ca victimă a ei înseși, cît și clientul, ca autor al agresiunii, au jocurile lor de lumini și umbre. Cei ce plătesc, caută să-și pună întunericul pentru cîteva minute în luminile rampei. Cui îi mai pasă de surîsul unei prostituate care încă nu a pierdut totul? Pentru că speranța este cea care se stinge ultima. Tot ceea ce nu îngăduim, ni se va întoarce împotrivă sub disimularea minciunii. Fiecare primim minciunile pe care le merităm.
Prostituția este una din stările de a fi ale umanului, și ea nu se rezumă la sex. Această constatare m-a facut credincios. Pentru ca absența unui sens dincolo de această existență, ne-ar transforma pe toți în vînzători ai noștri și ai celorlalți. Mi se pare de altfel că închirierea cu tarif a corpului pe o durată strict limitată este infinit mai demnă și mai puțin nocivă decît consacrarea interesată total a scrisului, a ideilor, a sufletului prin corupție, a politicii. Cred de aceea în necesitatea politicii la fel ca și în aceea a prostituției.
Prostituata are decența de a-și asuma condiția și de a nu induce în eroare. Aceasta e legitimitatea ei. A recunoaște un drept înseamnă implicit a-l limita. A obliga existența la un domiciliu, a crea o adresă înseamnă nu a propaga, ci a restrînge. De aceea nu avem dreptul să exilăm prostituția în stradă. Vedem legalizată dintotdeauna căsătoria interesată a marilor incompatibilități estetice și de vîrstă, concubinajul a căpătat implicații juridice, căsătoriile între homosexuali sunt și ele de domeniul acceptabilului. Astfel de strîmb situîndu-ne față de marile noastre iluzii, și păstrînd la piept tot restul de orori acceptabile prin mici lașități și complicitate, a nu recunoaște prin lege nevoia pe care o acoperă prostituția înseamna nu a fi scrupuloși ci doar a proscrie de pe culmile perfidiei cea mai curată, cea mai onestă, poate, dintre toate vînzările de sine.