Ne scornim...

Ne scornim cate o problema.
Ne batem cate un cui in cap.
Ungem trunchiurile de copaci cu miere
Si chemam ursii sa ne sfasie
Inventăm intrebari ca sa ne bubuie capul
si fruntea si inima si ochii si diminetile.
Demontăm scarile pe care urcam la cer
Manjim oglinzile cu bezna
Facem boacane dupa boacane.
Dam cui are si ajutam pe cel puternic
Urcam in jos si coboram in sus.
Trezim mereu noi nedumeriri vechi.
Cate picioare are musca?
De ce nu ne dam singuri buna dimineata ?
De ce vine lacrima din ochi si nu din inima ?
Cine hataraste ceasul plecarii din stele ?
Cine scoate apa din fantana vietii ?
Cine nu-i da voie mamei sa respire ?
Cine indeamna soarele sa intre in noapte ?
Cine strica gandurile bune intre oameni?
Cine cheama noaptea peste ei si peste noi ?
De ce canta pasarea chiar daca ii scoti ochii ?
Cine hataraste drumul si cui ii este sortit?
Cate fire de iarba ?
Cate fire de iarba ?
Cati licurici ? Cate nopti?
Cate picaturi de miere ?
Cate cantece?
Cate taceri?
De cate ori cate?
Cand si unde se sfarseste sirul nesfarsit al intrebarilor?
De ce creste numarul celor care se duc și nu se mai întorc?
De ce se inmultesc plansetele in gradina raiului ?
De ce nimeni nu le baga in seama?
De ce nu le numara nimeni?
De ce nu le pasa trecatorilor ?
De ce nu le pasa norilor?

De ce nu blestemă cei ucisi pe la porti?
De ce sunt umiliti cei tacuti,singuri si umili ?
De ce sunt invinuiti tutungii, placintarii si ceasornicarii?
De ce le scoatem ochii vulturilor?
De ce potcovim clipele fugare?
De ce uitam cum se numesc aceste flori si aceste insecte ?
Cine va inchide ultimul poarta?
Cine aduce primavara si cui n-o aduce si de ce ?
De ce nu se opreste din drum gandul rau?
De ce nu dam clipelor nume simple si frumoase?
Cum ar fi nume de prieteni, de frati si de flori.
De ce nu dam nume si păsărilor care ne cresc pe umeri?
De ce bucuriile nu pot fi numarate?
De ce nu poti sterge sangele cu sange?
De ce nu poti vindeca lumina ochilor lăuntrici?
Dece? De ce? De ce?
Dece? De ce? De ce?
Intrebarile nu pot fi numarate.
Sirul lor nesfarsit creste la nesfarsit.
Nesfarsitul insusi se intreaba la nesfarsit.
Nimicul devine tot
Iar totul devine nimic.
Iar la urma, ramane un singur cuvant.
Ghici care!
Ghici unde!
Ghici cand!
Ghici ghicitoarea mea, a ta, a lui, a noastra!