Ei, dragostea.... dragostea e un rău necesar mai devreme sau mai apoi... încă din copilărie, de când ne formăm mici deprinderi, de când evoluăm spre un caracter care ne va bântui la maturitate, încă de atunci auzim deseori părinții făcând diverse teorii pe tema acestui mare sentiment numit iubire. În liceu, în timpul unor pauze, evident iubirea e unică și ne-o amintim cu plăcere majoritatea dintre noi pe tot decursul vieții. Sunt acele momente de emoție, de fluturi în stomac, de ușoară roșeală în obraji, de gelozie naivă și așa mai departe. Cei mai în vârstă decât noi și totodată cei cu cea mai multă experiență, s-au confruntat de mult cu acești fiori pătrunzători ai vârstei și ne spun mereu că totul e trecător... Ne dăm și noi seama de acest lucru, abia târziu, când creștem... când devenim adulți, când cunoaștem adevărata iubire carnală, nu cea platonică trăită pe coridorul școlii și când constatăm că însăși ea, iubirea, deși cel mai frumos și nobil sentiment, doare enorm deseori și ne face să suferim. A greși în iubire e un rău necesar, o greșeală pe care trebuie să ne-o asumăm învățând din asta și făcând din ea o experiență de viață, o experiență care, transformându-ne în persoane mai responsabile și mai învățate ne va face să mergem mai departe cu un bagaj de cunoștințe în plus despre viață. A dărui din iubire o faci necondiționat și voluntar tocmai fiindcă ne dorim ca cel sau cea de lângă noi să primească ceea ce noi de fapt simțim. A nu primi nimic însă, câteodată se poate transforma într-un joc egoist al vieții, pentru că ni se poate întâmpla tocmai nouă, celor care suntem capabili să ne dezvăluim sentimentele în orice mod, să cunoaștem întocmai acele persoane care nu pot avea darul de a vorbi despre ceea ce simt sau chiar de a spune un "Te iubesc!" la fel cum facem noi. Atunci se transformă iubirea în durere, în suferință, în neîmplinire, în dispreț, în ură chiar. Sunt greșeli în iubire toate aceste situații, pe care trebuie să ni le asumăm intens noi, cei neîmpliniți, cei considerați trădați, folosiți sau slabi de caracter. Am greșit poate dăruind totul fără a primi un ceva anume la schimb, am greșit poate arătându-i prea mult întocmai sentimentul de iubire, asta transformându-se mai apoi într-o siguranță de sine pentru celălalt, demnă de a fi înjosită. Am greșit din neștiință, din lipsă de experiență sau din nebăgare de seamă sau poate - de ce nu?- am greșit tocmai în a-l alege pe acest EL sau EA care credeam că o sa fie sursa tuturor bucuriilor noastre. Poate ne-am compromis într-o măsura sau alta diverse alte lucruri în viața nostră, poate am sacrificat ceva, dar e bine totuși de ținut cont și că există cel mai bun remediu, el fiind uitarea și o cea mai bună modalitate de a răspunde a ceea ce am primit sau mai corect spus ce nu am primit este prin indiferență! Să ne iubim... reciproc..., iar atunci când vedem că nu este sau că nu (mai) este posibil... să ne iubim doar pe noi înșine!