agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3188 .



Extreme
eseu [ ]
Alb si negru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bakero4u ]

2006-05-12  |     | 



SIMPLU

Era singur. Nu ca n-ar fi avut pe cineva in jur. Era singur in suflet. Si pustiu. Teoriile fusesera daramate iar pe Freud il aruncase demult la cosul mintii. Inertia vietii il mai arata societatii ca inca mai e viu.Traia dar,avea sufletul mort.Un mort-viu,asta era! Inevitabil, toti ce gravitau in jurul luierau la mii de kilometri distanta de el si, cand dadea mana cu cineva,considera ca a mai pus o zala in lantul singuratatii.
Ce l-a adus in asemenea hal?
Avusese incredere oarba in oameni. Mult prea multa,chiar. Daruise patima si dragoste inzecit fata de ce primise. Si ce primise? Primise invidie, dispret, tradare, ura si foarte multa nerecunostinta. Dar de fiecare data, ridica privirea senin si ii ierta pe toti neconditionat stiind ca vor profita la nesfarsit de el. Mersese pe principiul "Daca cineva iti da o palma intoarce si obrazul celalalt" dar nu gasea acea remuscare din partea celor care l-au lovit.
Ajutase pe multi, in orice domeniu in care se pricepea si de fiecare data primea invariabilul "Raman dator"! Si asa ramaneau... Nu ca ar fi fost disperat dupa un contraserviciu dar, chiar a simtit nevoia de nenumarate ori ca ar avea nevoie de ajutor. Asa era el, mai ales cand era solicitat, sarea imediat in eliminarea problemelor celorlalti neprimind din asteptatul revers nici macar un procent.
Se resemnase intr-un fel. Isi zicea ca asa ii e scris si chiar credea cu tarie in destin si in acea istorie umana care se repeta metronomic la un interval nedefinit de ani.
Si cu sexul frumos avusese numai dezamagiri negasind acea jumatate care sa intregeasca unitatea benefica a unui cuplu. Femeia cu suflet-oglinda inca i se arata la orizont dar, ori el nu reusea sa gaseasca calea cea mai scurta, ori acel orizont isi schimba sistematic locatia. Sau poate alerga dupa Fata-Morgana in oaza sufletului sau neinteles.
Singurul loc unde se simtea in largul sau era in sanul naturii. Ii placea sa rataceasca prin paduri, sa auda ramura uscata trosnind sub picior si sunetul mirific al pasarimii sa ii incante ecosistemul launtric. Se imbata in mirajul acela real si chiar abuza de asta. Varsa din el ultima ramasita de tristete in acel loc salbatic dar, in sfarsit, primea si el ceva inzecit inapoi si anume, linistea interioara pe care semenii sai abuzau de ea incontinuu.
Si cand se reintorcea la civilizatie deja numai conta. Bateriile pline erau stoarse din nou de acest consumator avid de profit ieftin.
Deci, traia prin acest trident de neclintit, Destinul, Natura si Dumnezeu.



COMPLEX

Era ghiftuit. Era satul de iluzii realizate intr-un mod grosolan si mereu se alimenta din nefericirea si neputinta celor din jur. Era el, nababul cel pervers, omul-zeu, atotputernicul fara scrupule si distrugatorul de mituri.
Pornise usor in ascensiunea lui mareata, ajutat ba de sansa, ba de noroc. Dar si de multa impertinenta. Da, nesimtirea l-a propulsat acolo sus, creand acea lume de catifea inzorzonata cu multe paiete multicolore, fiind constient ca dedesubt postamentul e din urzeli putrede si instabile. A fost si era invatat sa calce pe cadavre, prioritar fiind numai castigul imediat si satisfacerea propriilor interese. Avea relatii peste tot, in puncte cheie, care sa-l ajute sa-si puna in miscare morisca cea perfecta a agregatului monetar. Isi cumparase faima, ascensiune si chiar si prieteni isi cumparase folosindu-i numai in interes propriu. La cat era de egoist nu ii dadea mana sa coboare sentimental pina in sufletul uman ca sa si-l aproprie intr-o relatie proprie de sincera prietenie.
Nu-i lipsea nimic. Dar, tot dorea sa mai acaparereze si in valtoarea lui brutala ar fi dat orice sa aiba la picioare infinitul imens. De cine era inconjurat? De acei oameni slabi, lingai cu pecete, care il slugarniceau pentru renumitii 20 de arginti biblici. Imperiul lui se cladise pe sange si fara urma de regrete si chiar reusise sa isi atinga visele diabolice intiparite in negurile tineretii, eliminand concurenta si speculind fatarnicia.
Femeile din viata lui fusesera toate niste avide efemeresi ca un fum lanced, se risipea si cea mai mica urma de atractie la aparitia altei vanzatoare de placeri ocazionale. Se casatorise pina la urma,caci era constient ca trebuie sa lase cuiva imensitatea aurie dar, o facuse de coplezenta,consoarta fiind una din legaturile lui amoroase care dadeau bine la bratul lui de timonier al vantului. Femeia aceea,acceptase tacit situatia in care se aureolase si chiar nu o interesau legaturile amoroase ale sotului atat timp cat isi permitea satisfacerea avida a placerilor, cheltuind o mica parte din averea fantastica a imperiului sotului ei.
Nababul din el era extaziat sa priveasca lumea din masini luxoase, cai considera acest mic artificiu, o bariera intre maretia lui si restul minor inconjurator. Placerile lui culminau cu sume astronomice cheltuite in luminoasele dar perversele cazinouri, si de fiecaredata cand pierdea sume imense, era alimentat imediat de o sete crunta de acaparare de noi si noi castiguri ilicite.
Chiar la un moment dat, era plictisit de faptul ca isi putea permite orice, nemaiexistand acea dorinta amanata de obtinere a lucrului mult visat.
Si, se intreba din ce in ce mai des: oare ce nu e de vanzare in lumea asta universala?


CONTRAST

Se aflau unul linga altul, nababul si sarmanul si,priveau amandoi acea miriste salbatica mirosind a verde crud.
Sarmanul vedea si putea sa descrietot universul in adierea vantului, in fosnetul frunzelor, in ciripitul pasarelelor si chiar in asimetria copacilor. Vedea poezia naturii.
Bogatul nu vedea nimic. Ce vedea era doar o bucata de pamant acoperita cu iarba, niste copaci infipti alandala si pasari care ii deranjau auditiv linistea lui nemasurata. Vedea banalul neinsemnat. Pentru el...
Si in acele clipe, cat de bogat era sarmanul!!!

Bakero, 10 Mai 2006

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!