agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2501 .



Trilogia desființării
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Silvero ]

2009-05-07  |     | 



Nimic înlăuntru. Nimic în afară. Căutările noastre s-au rătăcit pe cărări iluzorii, care ne-au înstrăinat de gândul inițial al întâiului pas. Cine își mai aduce aminte de visul de întâlnire dintre ființă și ființare. Conștiința existenței s-a iscat mai la început ca o mirare. Realitatea se contura în miraculoase nuanțe, mereu altele, surprinzătoare, precum sclipirile și umbrele șoaptelor în căutarea închinătorului. Vadul văzutului, în care timpul mângâia întinderile, ca un îndrăgostit de formele iubitei, s-a transformat într-un canal de scurgere blocat de angoasele așteptărilor neîmplinite. Înțelegerea și apoi asumarea condiției de ființă înzestrată cu putința creării a fost prima și cea mai periculoasă ispită. De atunci totul a căpătat chip după asemănarea omului, iar ceea ce nu se lăsa închipuit, a trecut pe rând de la totemizare la atomizare. Spaimele s-au emancipat și au lăsat în urma lor un gol, iar naturalul, cel epuizat de mistere, este acum doar arealul contaminat de aspirațiile către confort și multifuncțional – teze unice ale umanului.
* * *
Nimeni nu mai îndrăznește să scrie despre frunză și plutirea ei către noapte, despre muntele cu creștetul alb, de cele mai multe ori îndrăgostit de stele căzătoare sau despre firul de iarbă hrănind pentru a fi hrănit – model incalificabil de altruism feroce. Supus criticilor, decurse din impresionarea nervoasă și stresată a inteligenței care visează analitic, empiric și cazuistic, sintetizând, cuvântul creator de imagini, silit să dilueze ori să distorsioneze contextual prin reproducerea lipsită de nuanțe, nu mai îndrăznește să se desprindă de lumescul numit și tranșat și se transformă într-un domestic animal, contribuabil al perpetuării speciei păstorului faraonic, dedicat trup și suflet măreției închipuite a materiei, pe care el o stăpânește numind-o, posedând-o. Nu mai este important cuvântul în sine, cel plin de mistice semnificații, ci numai cel ce cuvântă, simpla lui gângureală ajunge ca dicție cu pretenții culturale, aplaudată intens, oriunde, oricând.
* * *
Cel care a proclamat stingerea Dumnezeiescului, cu puțin înaintea postului negru impus omenirii și omeniei, păcii, dragostei și credinței în ceva, anunța, într-un fel, destituirea din drepturi a idealului și instituirea anormală a consumului de sine, plat, egalizator, imperfect tocmai prin anularea dorinței individualizate către perfecțiune ca motivație a căutării de sine. În încercarea lui Nietzsche, de a propovăduii nașterea omului nou, se întrevede o ultimă caznă a harului de a restaura înălțarea pe o treaptă evolutivă, cea de după cădere. Din păcate, negarea, în loc recunoaștere a devierilor, a fost aleasă ca stindard al spiritului reconstruit, remodelat, remorcat la alte principii prevăzute prin contracte sociale. Verticalul a fost decapitat în piețele burgurilor spre delectarea orizontalilor. În loc de înălțare spirituală, s-a constituit ca motiv ideologic esențial domnia metrului pătrat confortabil. Omul nou a preferat cucerirea peșterii în locul ieșirii către lumina iluminării, înrobindu-se spațiului. Nimeni nu a dorit să înțeleagă nimic, iar acum nimeni nu mai știe să înțeleagă, pentru că, între timp, au dispărut argumentările, dacă au fost vreodată, și ce e mai grav - au dispărut înțelepții și ordinea firească a lucrurilor.
Împăcarea cu ideea sau fredonarea refrenului de largă respirație socială „nu-i nimic, asta e ” pare să caracterizeze genetic etapa actuală a existenței umane, de la convulsiile doctrinare sau dogmatice, la crizologia funcțională a sistemelor desfășurate și înfășurate global, cu remarca ajutătoare că regenerarea nu se întrevede prea curând, spre bucuria celor ce nu și-o doresc. Păianjenul, chiar dacă dispare, lasă în urmă păienjenișul prielnic și hrănitor pentru alte multe gângănii înfometate. Cine poate cădea în plasă decât tot aceeași stirpe dezarmant de neînvățătoare de minte sau rumegătoare de limbaj al nespunerii de nimic, care îndeamnă, precum odinioară Oracolul din Delphi, dar pe dos - ignoră-te pe tine însuți, și nu vorbi despre cultură? Cuvântul, așa cum spuneam, domesticit, nu mai reprezintă, ci doar prezintă, iar cultura s-a descompus într-o epopee despre Cult-ul cuiva (prin propagandă și manipulare) și despre Ură.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!