(332)

Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa:

http://www.miracol.ro/bibliografie.txt



Din lipsa unui punct de sprijin, cum zicea Galileo Galilei, sau a unui fundament de certitudini, toate construcțiile mentalului omenesc rămân relative. De mii de ani raționăm și construim pe temelii precare de nisip luate de ape și suflate de vânturile cardinale. Biblia, cartea de căpătâi a lumii nu își mai poate disimula slăbiciunile și scărțâie din toate balamalele. Mii de secte deviaționiste sau radicale își fundamentează reflex statutul pe câte un verset, asumându-și astfel caducitatea. La răstimpuri intervenționiști specializați în terapii intensive indiferente la diagnostic apar cu foalele și încep resuscitările.

Cazanele cu smoală, ideologiile, religiile, conceptele, sunt puse la încălzit iar amestecătoarele de opinie încep amețirea. Rotativa se învârte, șpalturile înegresc alte tone de hârtie. Probele sunt date la întors, la interpretat, la remaniat sau la retușat după cum suflă curenții de opinie planetară. Ce n-a fost datat corect cu carbon paisprezece, se recalculează cu regula de trei simplă; piesele autentice sunt ascunse prin muzee în așteptarea vandaliilor, și alte relicve proaspete le iau locul sub lupele și pensulele sofisticate ale cercetașilor.

În multe împrejurări carul este așezat înaintea boilor. Aceasta însemnând o abordate neconformă realității, în disonanță vizibilă cu ordinea firească. Totuși expresia nu se construiește niciodată apelând la mijloace moderne de tracțiune, ci strict, cu carul înaintea boilor, ceea ce trimite la subiectivismul factorului uman.

De cele mai multe ori a încurca ordinea firească a lucrurilor, voluntar sau involuntar, cu sau fără interes, vizează însăși raportul cauză-efect. Alteori din diferite motive amestecul de cronologii aduce dificultăți nemeritate unei înțelegeri coerente.

Cele șapte zile al genezei, de acum celebre prin lungimea lor expandabilă, pe care fiecare cercetător o întinde între o zi pământească de 24 de ore și o epoca geologică de o sută de mii de ani, după acuratețea demonstrației, și-au găsit în sfârșit orânduiala. Povestea creației este legată de cifra șase pentru că sumerul a lăsat-o scrisă posterității pe șase plăcuțe de lut. Separat, plăcuța a șaptea este integral rezervată, după cum era și firesc, laudelor de recunoștință omenească nesfârșită față de zeii creatori.

[170,(189)] "Biblia a ajuns o carte de referință, dar în configurația actuală e departe de a fi a tot cuprinzătoare. Poate pentru a nu ne împletici mințile, sau din restricții tipografice, autorii au făcut totalul zeilor trecutului presumerian, caldeean, sumerian, babilonian spre a începe o nouă lume cu reportul: Elohim (zeii)" .


Astăzi primim o confirmare de mulți căutată:

[206,353] "Cum povestirea biblică a Creației, precum și alte povestiri din cadrul Genezei se trag din originale sumeriene, răspunsul este evident. Strângând numărul mare de zei într-o singură Zeitate Supremă,relatarea biblică nu e decât o versiune scrisă a celor sumeriene despre discuțiile din Adunarea Zeilor."


Se trece în vârful picioarelor
pe lângă unele amănunte, prezente încă în textul sfânt, ce ar crea dificultăți dogmei creaționiste:

Geneza (1,27) "Și Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat de sex masculin și de sex feminin. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l;"

După care Dumnezeu le indică oamenilor un meniu din care deducem că i-a făcut vegetarieni, îi omologhează mulțumit, încheie în triumf ziua a șasea, ia mult discutata zi de odihnă, a șaptea, dar apoi stupoare! O ia de la început în:

Geneza (2,4) "Dumnezeu a făcut pământ și ceruri, pe pământ nu era încă nici un arbust și nici o iarbă de pe câmp nu încolțise încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era om ca să lucreze pământul... Și Domnul a făcut pe om din țărâna pământului..."

Mai întâi pe bărbatul Adam și apoi, când acesta dădea semne vizibile de plictiseală, pe femeia Eva! Parcă ar fi bunicuțul care-și spune povestea, îl ia somnul, iar nepoțelul atent și perspicace îl trezește și îl aduce la cestiune. Să fie vorba de un rateu tehnic, urmat de o reluare pe cheltuială proprie, a actului creaționist? S-au poate ca textierii biblici presați de caietul de sarcini și lipsiți de perspectiva perspicacității urmașilor au neglijat detaliile?

Acum un punct de vedere referitor la această dilemă care aduce un plus de claritate:

[206,370] "Această contradicție, care i-a intrigat atât pe savanți cât și pe teologi deopotrivă, dispare imediat ce observăm că textele biblice sunt de fapt condensări ale textelor sumeriene. Acestea ne informează că după ce a încercat să creeze un muncitor primitiv prin încrucișarea oamenilor-maimuță cu diferite animale, nefilimii (o populație venită de pe altă planetă n.a.) au decis că singurul hibrid ce ar sluji interesele lor este cel dintre oamenii-maimuță și nefilimii înșiși. După o serie de experimente nereușite, un model Adapa/Adam a reușit. La început a fost deci un singur Adam.... Textele mesopotamiene ne oferă o relatare completă a evenimentelor care au condus la facerea și multiplicarea lui Adam."

De ce nu sunt date cunoașterii textele sumeriene? S-ar produce o revoluție pe lângă care lansarea automobilului cu combustibil apos ar fi ca greva somnului de după amiază la o grădiniță de copii.

[206,366] "Dacă Vechiul Testament oferă foarte puține indicii, textele mesopotamiene sunt foarte explicite în acest subiect. Nu numai că specifică faptul că sângele era necesar amestecului din care a fost creat omul, ci menționează și faptul că acesta trebuia neapărat să fie sânge de zeu, sânge divin. Când zeii s-au decis să facă omul, conducătorul lor a spus: Sânge voi da, ce dă oaselor viață. Sugerând ca acesta să fie luat de la un zeu anume, Primitivii să fie făuriți, după modelul lui, a spus Ea, alegând zeul:

Din sângele lui, ei au făcut omenirea;

La muncă apoi au pus-o, ca zeii să se odihnească...

A fost o lucrare ce mintea omului, puțină,

Nu poate să o înțeleagă."

În privința potopului, Biblia ne oferă o poveste cu destule incoerențe și insuficiente motivații. Având acces la textele sumeriene Zecharia Sitchin are o explicație intuită și de alți cercetători [170,(189)]:

[206,397] "Serioasele dubii privind veridicitatea acestei povești dispar imediat ce realizăm că ea nu este decât o versiune ușor modificată a uneia sumeriene, mult anterioare. Ca și celelalte cazuri pe care le-am arătat mai înainte, Biblia monoteistă comprimă într-un singur zeu rolurile jucate de mai mulți zei, nu totdeauna aflați în acord."

Singura diferență dintre plăcuțele sumeriene ce povestesc despre necunoscutul Uta-Napiștim, eroul ce a supraviețuit potopului și biblicul Noe este doar că ultimul, cu nume monosilabic, a fost intens mediatizat asigurându-i-se prioritatea la premiul Nobel pentru navigație.

Înșăși termenii “denunță în mod provocator” o legătură de netăgăduit, între Babel (Babili) însemnând Poarta Zeilor [206,162] și Biblie (Bible), chiar dacă discuțiile pe acest subiect nu capătă amploarea cuvenită.

[206,223] "Printre textele descoperite în biblioteca lui Asurbanipal se află unul care relatează povestea creației, nu foarte diferit de Geneza din Vechiul Testament. Tăblițele sparte adunate laolaltă și publicate prima dată de George Smith, în 1876 - Geneza caldeeană - demonstrează în mod clar că a existat un text acadian, scris în vechiul dialect babilonian, care relatează cum un anumit zeu a creat Cerul și Pământul și tot ce se afla pe acesta, inclusiv omul. Există acum o întregă literatură dedicată comparării textelor mesopotamiene cu Biblia. Opera zeului creator s-a realizat, dacă nu în șase zile ca în Biblie, totuși de-a lungul a șase tăblițe. Identic cu ziua a șaptea în care Dumnezeu s-a odihnit și s-a bucurat de lucrarea sa, epopeea mesopotamiană dedică cea de a șaptea tăbliță lăudării zeului și creații sale. Din această cauză istoricul L.W. King și-a intitulat studiul său despre acest subiect The Seven Tablets of Creation (Cele șapte tăblițe ale creației). Numit astăzi Epopeea Creației textul era cunoscut în antichitate după cuvintele cu care începea: Enuma eliș (Când în înălțimi). Povestea biblică a creației începe cu facerea Cerului și a Pământului; povestea mesopotamiană este o adevarată cosmogonie și tratează și despre evenimente de dinainte de acestea, ducându-ne chiar la începutul timpului:

Enuma eliș la nabu șamamu

Șaplitu ammatum șuma la zacrat...

Pe când în înalțimi Cerul nu fusese încă numit

Și dedesubt, pământul tare nu fusese încă chemat..."

O altă similitudine se poate depista între Primul Iov identificat de Samuel Kramer în Istoria începe în Sumer din descifrarea unor plăcuțe de lut aflate în muzeul de Antichități din Istanbul și personajul biblic Iov atât de cunoscut, dar greu de integrat în context [206,59].


HAMMURABI - rege babilonian, și-a pus codul de legi pe care le-a primit din mâna zeului, pe o stelă funerară [206,131]. La fel și Moise a fost prezentat ca primind cele zece porunci din mâna zeului YHWH.

Legile date de UTU/ȘAMAȘ prefigurează recomandările din Predica de pe Munte din Noul Testament, dar mare păcat că nu se indică și sursa documentară:

[206,131] "Să nu faci rău potrivnicului tău-

La rău tu să răspunzi cu bine.

Și lasă zeii să pedepsească pe dușmanul tău...

Să nu-ți lași inima la rău să se deschidă...

Și celui care o mână îți întinde

Mâncare să mănânce și vin să bea tu dă-i...

Ajută pe oricine și numai bine fă."

Arta reutilizării textelor culminează cu episodul dat uitării al nașterii lui Sargon, regele mesopotamian ce a trăit la anul 2400 î.Ch., episod reatribuit prin Biblie lui Moise, cu beneficiul unei intense mediatizări evanghelice:

[183,320] "Un text cunoscut ca legenda lui Sargon îi consemnează, cu propriile lui cuvinte, straniul trecut personal:

Sargon, viteaz rege din Agade, sunt.

Mama mea a fost mare preoteasă; tatăl nu mi l-am cunoscut(...).

Mama mea, mare preoteasă, care m-a procreat,

în secret m-a adus pe lume.

M-a pus în coș de papură, cu catran a lipit capacul.

M-a aruncat în râu; nu m-am scufundat.

Râul m-a purtat pe ape, m-a dus la Akki, cel ce irigă,

Akki, cel ce irigă, m-a ridicat când a scos apă;

Akki, cel ce irigă, ca pe fiul lui m-a luat și m-a crescut.

Akki, cel ce irigă, grădinar al său m-a numit.

Această poveste, asemănătoare cu cea a lui Moise (scrisă cu peste o mie de ani înaintea vremurilor lui Moise!) răspunde în continuare la întrebarea cea mai evidentă: cum a putut un om cu tată necunoscut, un simplu grădinar, să devină un mare rege?"

Cred că pe noi trebuie să ne preocupe mai puțin reușita lui Sargon, care indiferent de originea lui socială, nu a trecut prin istorie neobservat, ci mai mult cum s-a transformat această legendă într-un pasaj biblic, atribuit lui Moise:

EXOD (2,1) "Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. Femeia aceasta a rămas însărcinată, și a născut un fiu. A văzut că este frumos, și l-a ascuns trei luni. Ne mai putând să-l ascundă, a luat un coșuleț de papură, pe care l-a uns cu lut și cu smoală; a pus copilul în el, și l-a așezat între trestii, pe malul râului. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple. Fata lui Faraon s-a pogorît la râu, să se scalde; și fetele cari o însoțeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit coșulețul în mijlocul trestiilor, și a trimes pe roaba ei să-l ia. L-a deschis și a văzut copilul: era un băietaș care plângea. I-a fost milă de el, și a zis: Este un copil de al evreilor! Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: Să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ți alăpteze copilul? Du-te, i-a răspuns fata lui Faraon. Și fata s-a dus și a chemat pe mama copilului. Fata lui Faraon i-a zis: Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îti voi plăti. Femeia a luat copilul, și l-a alăptat. Copilul a crescut, și ea l-a adus fetei lui Faraon; și el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos); căci, a zis ea, l-am scos din ape."

Să fie oare un plagiat irezistibil sau pur și simplu o rețetă sigură de succes?

De ce nu sunt date cunoașterii manuscrisele de la Marea Moartă [150,(28)]? De ce nu este dată cunoașterii cronica dacică apocrifă pe plăci de aur și apoi de plumb găsită la Sinaia [190,(211)]? Avem încă nevoie de cunoaștere și de multă recunoaștere.

Marele zeu ANU, șeful suprem al geneticienilor-îngeri, minte supremă și generoasă, conștient de forța echipei sale, nu contenea să o laude și să o respecte. Nu vorbea niciodată la singular, folosea doar pluralul, pluralul de autor. În ebraică, sumerianul ANU se traduce tot prin NOI [247,153]. Biblia, dar mai ales Coranul, uzează abundent de divinul plural de autor NOI.

(Geneza 3,22) "Domnul Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el, și să trăiască în veci."

(4,LXXVII, 16) "Oare nu i-am nimicit Noi pe cei dinainte? Acum lăsăm să urmeze pe cei de apoi. Așa facem Noi cu păcătoșii. Vai în ziua aceea de cei ce învinuiesc de minciună! Oare nu v-am făcut Noi din apă lepădată și am adus-o într-un statornic până la un termen anumit? Și Noi putem, frumos putem!"

Obiceiul pluralului de autor, derivat din modestia supremului în fața înfimului, a dăinuit autoritar până mai ieri, când un autor de geniu autohton s-a trezit din beția succesului, cu maneta în persoana întâia singular.



O emisiune de excepție anunță o descoperire epocală. Un manuscris senzațional, descoperit din întâmplate în inepuizabilul Egipt, stă să răstoarne lumea creștină și să redea boilor locul cuvenit, înaintea carului. Un egiptean inițiat în valoarea inestimabilă a vechilor manuscrise, descoperă unul într-o peșteră, bine protejat într-o casetă de piatră. Într-o stare foarte bună, îl întoarce pe toate parțile, îl răsfoiește, apoi îl scoate la piață.


Oricât ar fi de subtil și bine gândit un demers, dacă prin natura lui este o uneltire, o forță și mai mare îl înfrânge și îl anihilează. Așa s-a întâmplat și cu acestă mare descoperire. Mediatizată cu tam tam, pe un canal de televiziune care până nu de mult se ocupa cu geografia, întâmplător își dezvăluie astfel aspirația. Visând la geografia de perspectivă a planetei autorii vor să și-o apropie dizolvând-o în istorie, istoria în religie și religia în simțăminte. Oamenii au rămas și sunt dependenți de sentimentele lor, deci pot fi mult mai convenabil manipulați pe această cale. Dar forța aceea misterioasă care întotdeauna produce efectele nescontate de nici o minte omenească sau diavolească, a ieșit din nou în evidență. Consecințele au fost exact contrarii.

Anunțată pe toate canalele de media, emisiunea își trădează înalta menire. Nici un eveniment omenesc nu beneficiază de o așa propagandă decât dacă are o înaltă menire. Numai că factori ce rămân întotdeauna subtili în atare situații, găsesc forța să răstoarne socoteala de acasă. Târgul are regulile lui scrise, dar are și reguli nescrise încă de nimeni. Bine gândită, ora de difuzare aleasă este ora la care subconștientul înghite pe nemestecate tot ce i se servește, ora la care bunicii își scriu basmele în mințile virgine ale nepotilor, adică ora culcării. Povestea este însă complicată, cu prea multe detalii, se dorește irefutabilă, doar că perfecțiunea nu se construiește de autori, ea există sau nu. Mintea încețoșată de oboseală o simte amestecată, cere detalii, vrea clarificări. Clarificările se caută pe altă lungime de undă la alte ore, când oamenii sunt prinși în turbionul vieții, se găsesc și mai mult încurcă. Cine vede seara nu prinde reluarea de dimineață, și invers. Mintea cere înainte detalii și clarificări și atunci cărți care până la eveniment nu fuseseră luate în seamă, sunt acum căutate cu înfrigurare și luate cu asediu. Efectul de biliard se manifestă în toată măreția.

Aceste cărți, nemediatizate de nimeni, nu au fost scrise cu gândul la marele efect planetar, sunt lucrări modeste, sincere, fără avantajul gândit și subtil al lecturii la ora de culcare. Ele se pot citi și reciti oriunde și de oricâte ori dorește cititorul, nu își schimbă nici culoarea, nici învelișul, nici sensurile. Ele cuprind povestea așa cum a fost scrisă dinainte de a i se descoperi veleitățile geografice. În plus cartea nu te întrerupe din opt în opt minute pentru plictisitoarea cortină publicitară de care nimeni nu mai poate scăpa, fiindcă reprezintă tributul cuvenit sponsorului, care trebuie acum purtat pe umeri, de vreme ce are bani să arunce cu ei în sus. Apropo, care sponsor? Nimeni nu își mai pune această întrebare fiindcă dacă ar scăpa-o cineva, răspunsurile l-ar umple de ridicol. Cum care sponsor, băcanul, pantofarul, frizerul, măcelarul - deci aproapele nostru.

[248,80] " Eu îl rugai pe Petru să ceară iertare pentru mine pe lângă Iisus, având de vorbit cu unul, cu altul și trebuind să veghez la întreținerea tuturor. Iisus , care se afla în spatele lui Petru îmi răspunse el însuși: Ceea ce ai de făcut Iuda, fă repede. Și plecai liniștit. Eram mâhnit că Iisus se împotrivise să pună mâna pe tot ce se putea pune mâna și să-l fi detronat pe Irod, ceea ce ne-ar fi adus noi aliați și ar fi micșorat mult ostilitatea celorlalți. Iisus nu se pricepea la arme, la puterea lor și la posibilitățile unei trupe bine instruite. Se credea atat de persecutat că predica neîncetat despre moartea lui foarte apropiată."

Povestea telegenizată are toate luminile și umbrele necesare. Are o prefață preambul clarificator-încurcătoare, are actori documentariști care îți turuie o noapte fără să bâlbâie o silabă. Are acțiunea modulată, la secundă, să înghită calupurile de flașnetă ale publicității aducătoare de cumpărători. Are antiplictisul bine gândit al alternanței, de la anostul maculaturii mototolite, ca să devină mai interesantă, la zvâcnirea tainicelor limuzinelor de vis. Povestea curge, te împresoară, dar îți lasă și răgazurile să te dezmeticești, să te speli pe dinți, să-ți faci dușul de seară, cu care trimiți la rigolă mizeriile zilei, pe care le vei reprimi mâine, fiindcă și mâine urmează o zi.

Gândită să clarifice într-o oră, tot ce omenirea nu a înțeles în două milenii povestea reabilitării lui Iuda este toarsă pentru orice minte mai mult sau mai puțin deprinsă cu speculația și cu subtilul. Uite, s-a întâmplat așa și așa, din cauza asta au urmat niște consecințe nedorite, pentru a rade consecințele și a reconcilia vă spunem adevărata poveste, iar voi veți renunța la ce ați aflat până acum. Ați avut niște surse false, adevăratele surse au fost descoperite abia acum. Textele sunt abia acum titrate corect și în cunoștință de cauză, pentru că abia acum știința s-a copt, și noi doi fără falsă modestie și fără infatuare, suntem cei mai buni cunoscători de coptă, în viață. Nimeni nu ne poate contrazice.

Unde sunt sursele acestea aducătoare de confuzie și nedreptate? Unde să fie în Biblie! Biblia prezintă personalitatea lui Iuda în 18 locuri. Dar sunt multe și însemnate inadvertențele depistate, de ce nu l-ar privi și pe Iuda unele dintre ele?

(Matei 10,1) "Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, și le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, și să tămăduiască orice fel de boală și orice fel de neputință. Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vamesul; Iacov, fiul lui Alfeu, și Levi, zis și Tadeu; Simon Cananitul, și Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus."

(Matei 26,14) "Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoții cei mai de seamă, și le-a zis: Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mânile voastre? Ei i-au cântărit treizeci de arginți. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mânile lor."

(Matei 26,48) "Vânzătorul le dăduse semnul acesta: Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneți mâna pe el! Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus, și I-a zis: Plecăciune, Învățătorule!" Și L-a sărutat."

(Matei 27,3) " Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i-a dat preoților celor mai de seamă și bătrânilor, și a zis: Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat." Ce ne pasă nouă?" i-au răspuns ei. Treaba ta. Iuda a aruncat arginții în Templu, și s-a dus de s-a spânzurat (nu înainte de a scrie mai multe texte lămuritoare n.a.). Preoții cei mai de seamă au strâns arginții, și au zis: Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preț de sânge. Și după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia țarina olarului, ca loc pentru îngroparea străinilor."

Dar Biblia e documentul sacru, de referință, miliarde de oameni o țin la căpătâi! Nu mai contează, nimeni nu e perfect oriunde se poate cuibări un por de minciună prin care să pătrundă filonul denaturării. Sursele folosite în reabilitarea lui Iuda sunt infailibile, au o istorie de două milenii din care ultimii treizeci de ani, sunt prezentați minut cu minut. Oricine poate să calculeze câte minute sunt în treizeci de ani. Dacă veți întreba de ce doar treizeci de ani din două mii, răspunsul e încorporat chiar în legendă. Pentru că Iuda a primit treizeci de arginți. Dacă ar fi fost plătit, cum merita, cu două mii de arginți, s-ar fi prezentat detalii pentru două mii de ani. Dar așa, cât s-a plătit, atât s-a prezentat!

Pe bună dreptate nimeni nu poate contesta. Asta este Biblia, un tezaur, o carte de autori necunoscuți care nu pot fi făcuți răspunzători, nici pentru ce au scris, nici pentru ce nu au scris, nici de ce nu au comunicat sursele folosite. Un adevărat tezaur, dar un tezaur fără bibliografie. Acest criteriu ar trebui atunci aplicat tuturor textelor sacre. Un episod încă recent a vizat dintr-un unghi caricatural personalitatea lui Mahomed. Evident că vor urma și altele, acum e rândul lui Isus. Când se vor găsi suficiente sponsorizări se va continua. Există traducători pentru toate limbile. Mai puțin pentru sumeriană.

[160,(75)] "Deveniți în trei săptămâni stăpâni peste Bagdad, soldații americani l-au alungat pe Saddam care disperat și dispărut a abandonat atunci singura armă de nimicire în masă pe care o avea: populația. Bine instruită, ca un nor de lăcuste, în câteva zile arma și-a dovedit pe deplin eficacitatea. Totul a fost devastat, tranșat și furat: magazine, școli, spitale, ambasade, muzee, biblioteci, hoteluri, autoturisme, palate. O singură excepție: Ministerul Petrolului și al tuturor derivatelor acestuia, care era securizat cu vigilență de aceeași soldați, altfel complet necunoscători în ale vidului de putere ce apăruse ca din senin. Faimosul Muzeu Național de Istorie al Iraqului era de mult pe lista indezirabililor [150,(28)]. Aici erau păstrate colecții de artă aparținând culturilor babiloniene, asiriene, sumeriene, mesopotamiene, texte islamice, obiecte de cult. Într-un cuvânt o civilizație de peste 7000 de ani, trebuia să piară fiindcă YHWH a făcut lumea abia acum 6000 de ani [129,99]. Cât despre neprețuitele exponate, cele ce au scăpat întregi, vor putea fi cumpărate de colecționari profesioniști, la prețul de relicve contra hrană."



"Cine a fost Iuda Iscarioteanul? Conform Bibliei el este apostolul care l-a trădat pe Isus. Fără el răstignirea ar fi putut să nu aibe loc. (Ca și cum odată identificat și prins, nimic nu ar mai fi fost de hotarît. Isus, ca un bun fiu al lui Dumnezeu, a avut însă grijă să le indice și celorlalte personaje din casting ce are fiecare de făcut. Mai greu a fost cu loteria Barabas contra Isus, care ar trebui la rândul ei, dovedită ca prima manipulare în masă, a rezultatului adevărat în alegerile libere desfășurate prin vot gălăgios - n.a.) Deși detaliile vieții sale (referitor la Iuda n.a.) sunt neclare, rolul sau în istorie este clar. Lumea se gândește astazi la Iuda ca la trădătorul lui Isus, ca la un trădător al cauzei. (Este considerat avar și hoț pentru că se ocupa cu intendența grupului, în contextul în care era unanim acceptat, că oricine umblă cu miere se murdărește până la coate, pentru a se putea apoi linge liniștit:

(1,Corinteni 9,7) " Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie, și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă, și nu mănâncă din laptele turmei? Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea? În adevăr, în Legea lui Moise este scris: Să nu legi gura boului care treieră grâul! Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, și cine treieră grâul, trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el." - n.a.)

Pentru că și-a trădat învățătorul Iuda a fost damnat pe vecie. (Lucru absolut nedrept numai dacă omitem martiriul și răstignirea lui Isus. Și de ce am lua în considerație un lucru devenit notoriu, mult mai atrăgătoare și aducătoare de profit s-ar putea dovedi ipoteza inedită contrară - n.a.)

"Isus Cristos și apostolii lui au fost evrei practicanți. Din acest motiv, în timp, faptele lui Iuda au devenit un pretext pentru antisemitism. În mod tradițional pentru creștini Iuda a fost asociat cu evreii nu doar din cauza numelui și a caracteristicilor lui devenite stereotipuri pentru evreii din Evul Mediu. Aceștia erau priviți ca trădători, avari, ucigași. Această ilustrare a lui Iuda (pe fundal apare portretul lui Hitler și coloane de detinuți evrei în lagărele de exterminare naziste) a condus la groaznice acte de antisemitism. "

"Numărul oamenilor cunoscători de coptă care ar putea crea un asemenea document nu este mai mare de 4-5. Noi suntem doi dintre ei (Asistența râde din off ca o coloana gingle de serial). Cine ar putea crea un asemenea document ar trebui să cunoască copta mai bine decât noi. Nu-i așa? Și nu există nimeni care să știe copta mai bine decât noi. (Râde numai vorbitorul!)


Inutil efort, inutilă tevatură. Cine ar putea susține că nu Domnul, sau în numele său, Fiul Domnului sau în absența sa, Diavolul, ar conduce viața și faptele oamenilor? Sau dacă susține cineva acest lucru, nu se poate califica decât ca o rătăcire subiectivă, de o clipă, neînsemnată și repede îndreptată la prima rugăciune prilejuită de un necaz, o boală, un eșec. Fiecare ființă omenească căutătoare a adevărului suprem are unghiul său de incidență prin care își primește rația. Absolutul nu există decât în sursă, noi trebuie să ne mulțumim cu unda sa care ne atinge și ne pune în rezonanță.

Și pentru că nimic omenesc nu ne e străin și toți am auzit de libertatea arbitrariului fiecare rezonează cu ce crede de cuvință.

O vorbă străveche insuficient cercetată atribuie conjuncturii rolul decisiv: "Nu e pentru cine se pregătește ci pentru cine se nimerește." Un detaliu în plus găsim în:

(1Corinteni 9,10) "Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, și cine treieră grâul, trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos."

Pledoaria pentru Iuda este admirabilă, este întocmită după toate regulile jocului. Documentată, echilibrată, concisă, într-un cuvânt realizată în maniera cea mai profesionistă. Conține toate sugestiile necesare și o concluzie care vine cu sinceritate: atitudinea popoarelor față de actul lui Iuda a adus grave prejudicii evreilor. Reabilitarea lui Iuda ar modifica situația existentă. Riscurile infime: reputația lui Iuda contra reputației specialiștilor implicați!

Miza asumată este însă mult prea mare pentru niște muritori aspiranți la nemurire. Reabilitarea lui Iuda vizează compromiterea lui Isus. Trudă în vânt. Fără contexul complet viciat de precedentele și prea abundentele încercări de dezbinare religioasă și blasfemie, ar fi fost o simplă discuție, pe când așa grație contextului, ni se dezvăluie ca un aranjament minuțios cântărit. Învăluitori și dezvăluitori, înodători și deznodători, încărcători și descărcători, legători și dezlegători, încurcători și descurcători, toți într-o suflarea își dau mâna într-o uneltire amplă menită să-i mântuiască pe fiecare în parte și pe toți în ansamblu [170,193]. Pentru că Universul asigură tuturor loc să trudească.

Acolo unde sugestia nu străpunge, cuvântul este a doua șansă. Ca orice regizor iscusit Isus Hristos și-a condus întreaga echipă, cu gândul, cu vorba, cu pilda, cu tămăduiri miraculoase, cu previziunile înțelese și neînțelese. Dar și El acționa pentru împlinirea scripturilor, executând o partitură program care îi fusese prezentată la primirea misiunii.

[4,III,48] "Dumnezeu zise: o, Isuse, voi sa te las să mori și să te ridic la mine și să te mântuiesc de cei necredincioși, iar pe cei ce ți-au urmat voi să-i pun peste cei necredincioși până la ziua învierii, atunci vă veți întoarce la Mine, iar eu voi judeca certele între voi."

Transmisă generație după generație, misiunea lui Isus fusese deci de domeniul public, de vreme ce răzbate prin timpuri până la detalii. Doar vânturile și uitarea o puteau fărâmița sau șterge.

(Zaharia 11,12) "Eu le-am zis: Dacă găsiți cu cale, dați-Mi plata; dacă nu, nu. Mi-o dați! Și Mi-au cântărit, ca plată, trei zeci de arginți. Dar Domnul Mi-a zis: Aruncă olarului prețul acesta scump, cu care M-au prețuit! Și am luat cei treizeci de arginți, și i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar. Apoi Mi-am rupt la doilea toiag Legământ, ca să rup frăția dintre Iuda și Israel. Domnul mi-a zis: Ia și uneltele unui păstor nebun!"
După 10 secole primim o sinteză de un paragraf:

(Matei 27,1) "Când s-a făcut ziuă, toți preoții cei mai de seamă și bătrânii norodului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare. După ce L-au legat, L-au dus și L-au dat în mâna dregătorului Pilat din Pont. Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i-a dat preoților celor mai de seamă și bătrânilor, și a zis: Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat. Ce ne pasă nouă? i-au răspuns ei. Treaba ta. Iuda a aruncat arginții în Templu, și s-a dus de s-a spânzurat. Preoții cei mai de seamă au strâns arginții, și au zis: Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preț de sânge. Și după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia țarina olarului, ca loc pentru îngroparea străinilor. Iată de ce țarina aceea a fost numită până în ziua de azi: țarina sângelui. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: Au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit unii din fiii lui Israel; și i-au dat pe țarina olarului, după cum îmi poruncise Domnul."

Iuda avea să devină un personaj hulit, controversa e de dată recentă. Orice amănunt poate deveni prilej de dispută. Un alt Iuda, rob al lui Isus Hristos și frate al apostolului Iacov formulează din start un avertisment:

(Epistola lui Iuda 4) "Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn Isus Hristos."

Apoi detaliază:

(Epistola lui Iuda 14) "Și pentru ei a proorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi ca să facă o judecată împotriva tuturor, și să încredințeze pe toti cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite, pe cari le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe cari le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți. Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufașe, și slăvesc pe oameni pentru câștig. Dar voi, prea iubitilor, aduceți-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, cari vor trăi după poftele lor nelegiuite. Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, cari n-au Duhul."



Uneori, ajunși la temelia lucrurilor, ne cuprinde îndoiala. Și principiul cel mai înalt atât de necesar spiritului întreprinzător, liberul arbitru, ne pune în fața unei dileme neașteptate. Mai ținem cont de sfintele scripturi adunate între coperțile Bibliei sau purcedem la remanierea lor?

Isus a înviat după trei zile, nimeni nu îi poate nega și lui Iuda dreptul la inviere. Dacă invierea sa are loc după două milenii nu înseamnaă decât că a păcătuit grav, dar și el are dreptul la iertare, ca orice păcătos. Un analist român a întrezărit desfășurarea evenimentelor, într-un ansamblu religios politico-social extins, exact la două mii de ani de la nașterea lui Isus Cristos:

[249. INVIEREA LUI IUDA, Radu Theodoru, Ed. Miracol, București, 2000].

Alt cunoscut cercetător român, Constantin N. Bărbulescu, a găsit pe plăcuțele presumeriene de la Tărtăria, o interpretare de toți căutată a sfintei treimi:

ANU, ENKI, ENLIL.
[http://www.nouaromanie.ro/redescoperirea%20romaniei_files/TARTARIA prima%20resedinta.htm]

Cercul se strânge. In numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, amin.