agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4188 .



Omagiu
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ada ]

2006-11-15  |     | 



Omagiu avântului creator, frumosului, iubirii, cuvântului, omagiu pentru a vă împărtăși din plăcerea mea, pentru a face ca spiritul și inima să zboare!

La începu a fost Roma și Polonia, apoi Parisul, iubirea și războiul.

Calligrammes e una dintre cele mai emoționante și răsunătoare culegeri de poezie de la începutul secolului XX și din toate secolele trecute și viitoare…Rod al unei imaginații fertile, al unei erudiții misterioase, al dragostei și al războiului… E opera unui poet ștrengar și original. Un om a cărui biografie pare zămislită de imaginația lui Dumas. Culegerea, departe de a fi o obscură reprezentare a dorinței de a citi câteva versuri, ne invită să ne amintim de Guillaume Apollinaire de Kostrowitzky… Un nume creat pentru vise…
Un om născut la Roma, dintr-o mamă poloneză și un ofițer italian, nerecunoscut de către părinți. Tinerețea îl găsește la Paris, unde se întâlnește cu Picasso și cu Max Jacob; scrie poeme, nuvele, romane și texte erotico-pornografice revoltătoare. Nu putem să ne gândim la el decât ca la un om a cărui delicatețe nu avea drept egal, fără îndoială, decât lipsa de măsură.
Amorez înflăcărat, îndrăgostit îndeosebi de o frumoasă englezoiacă întâlnită în Allemagne, de Marie Laurencin, de Lou, de Madeleine și de Jacqueline cu care se și căsătorește înainte de a muri la 38 de ani, in zorii armistițiului. Apollinaire e un poet scânteietor.
Rămânând clasic în Alcools, unde suprimă totuși punctuația (o inovație), se desfășoară din plin pe suprafața paginii in ,,Calligrammes’’, prin eliminarea entravelor tipografice, dar mai ales prin inventarea desenului ce reflectă versurile unor poeme. Calligrammes e o flacără care arde… Culegerea este alcătuită din șase părți, fiecare de o altă culoare și însoțește plecarea sa pe front (1915), bucuriile sale, durerile, revelațiile, rănile…
Apollinaire scrie într-un spațiu-timp unde arta pictografică câștigă din ce în ce mai multă libertate, unde prinde aripi. Poet al timpurilor sale, întreține relații privilegiate cu pictorii moderni, în special cu cei cubiști (să ne amintim că Marie Laurencin e și ea pictor); ideogramele sale, cuvintele dialectale, întrepătrunderea sensului și a versului vin să se plaseze în această optică a căutării limitei artistice, o limită care nu există.
,,Et moi aussi je suis peintre…’’
În prima parte, în cele 16 poeme - din care șase sunt caligrame - poetul imaginează desene corespunzătoare cuvintelor scrise. Atras de cuvântul rar, de legende, de mituri, Apollinaire e din când în când un poet ermetic. Toate aceste poeme nu seamănă cu Au Pont Mirabeau. Deseori deranjează, ne obligă să părăsim potecile bătătorite ale simetriei, ale metricului, ale formei canonice și ne invită să le descifrăm toate sensurile; să ne situăm, fără a fi deasupra, în substratul poemului, pentru a mărturisi, în final, că profunzimea sensului ne scapă.
Les fenêtres poate fi citit ca o descriere a unei picturi cubiste și trebuie luat ca atare. Este, în același timp, reflexia imaginarului poetic, un text ce nu se ocupă de logică, pentru a se impregna de logică… pentru a se impregna de culoarea pe care o degajă…de bizareria visului trezit la realitate…
Ondes debutează cu un poem intitulat Liens și se încheie cu Il pleut, poem-caligramă ce redă finele picături de apă coborând pe pământ.
Poemele din Ondes vorbesc despre sensuri, despre uitare de sine, despre artă, despre liantul dintre prezent, trecut și viitor. Din imaginarul poetului, imagini fulgerătoare țâșnesc într-un puternic accent liric. Ondes alunecă asemenea apei, fiind poate un fel de reflexie înainte de a aluneca în oroarea războiului.
Guillaume amestecă corpuri, temeri și dorințe și ne poartă cu el, ca în poemul de mare întindere Les Collines, poem care pare a alerga la fel ca apa vie, care atinge punctele sensibile ale ființei, care amestecă dragoste și moarte, viziune și senzație…
Și poetul reia mai departe izbucniri de conversație, reminiscențe, schițează portrete, porțiuni de frază, ca în Lundi rue Christine. Ne duce pe terasa unei cafenele, lăsându-se purtat de vânt pentru a nu se prăbuși în labirintul frazei…labirintul limbii și al cuvântului.
Apoi, trecând peste câteva texte, suflul se oprește la Lettre-Océan, caligramă ermetică, mistică și mirifică.
Etendards conține nouă poeme, din care cinci caligrame și mai ales un fascinant poem de dragoste : C’est Lou qu’on la nommait… Etendards spune adio lipsei de griji, descrie plecarea pe front, dar și nașterea unei noi iubiri, speranța renașterii…melancolie, moarte, transfigurate în poezie, sensurile, imaginarul…
Etendards concentrează toată ambiguitatea culegerii în caligrama La colombe poignardée et le jet d’eau…desene și cuvinte, asociind viața și sângele…fauna și flora însetate de viață, și cei plecați pe front care deja se luptă, cu siguranță, undeva…care se sfârșesc într-o mare însângerată, la căderea serii.
În Etendards îl găsim pe Guillaume, soldat în Marele Război, în lungul său palton gri…infanteriștii, ofițerii, caii, ambulanțele…Frumosul care se prăbușește în afluxul sângelui, mocirla…
Și totuși umbra învinge lumina, când un surâs al Madeleinei, întâlnită într-un tren, îl luminează pe poet și îl ucide în același timp.
Case d’Armons este cea mai stufoasă parte din Calligrammes, conținând 21 de poeme. Două iubiri diferite îi dau aripi poetului…Lou și Madeleine, două femei pe care le confundă, ajungând uneori să le dedice aceleași texte (Reconnaissances).
Caligrame și poeme de formă canonică se amestecă în Case d’Armons pentru a froma un întreg omogen și heterogen care ne poartă tot mai departe în imaginarul poetului, prins între război și femeile pe care le iubește, la care se gândește și pe care le vede. Imagini surprinse pe viu, dezordonate, cu reminiscențe, cu voci, cu frânturi de frază…cu desene…
Versurile, chiar și atunci când Apollinaire nu crează caligrame, se regăsesc deseori în toate sensurile, ocupă întreaga pagină, ca și cum războiul ar întoarce totul pe dos, ca și cum ar schimba toate determinările…ca și cum versurile ar urma această teribilă perturbație…(Echelon).
Și totuși, deasupra tuturor, iubirea continuă să dăinuie…întotdeauna iubirea, cea care face ca trandafirii să renască sub pana poetului, ca oroarea războiului să moară și ca melancolia să renască.
Însă moartea continuă să roadă : ,,Toujours Nous irons plus loin sans avancer jamais...’’
Teama de ,,neantizare’’, de a fi înghițit de limbile infernului, aceste tranșee ale războiului din 1914, pline de mocirlă și de sânge…și camarazii care cad pe ,,Champ d’Honneur’’, pe câmpul groazei sunt transfigurate în poezie. E timpul câtorva cuvinte pe o pagină…câtorva mărgăritare de frumos, libere, vehiculate de imaginarul colorat al poetului-vizionar.
Să ne amintim de scrisorile primite de la femeile iubite, de cuvintele scrise de Lou sau de Madeleine, transformate in Calligrammes, unde un astru luminează noaptea ființei; o ființă singură, cu amintirea sa, în mijlocul zgomotelor și focurilor de război, în mijlocul celor care zac…
Lueurs de tirs reunește 15 poeme de pe front, din care multe pentru Lou sau pentru Madeleine.
Apollinaire trece în infanterie. Oripilitatea războiului nu îl împiedică să scrie, însă îl face să resimtă încă și mai acut licăririle nopții, speranței, amorului, licăriri care-l împresoară, acolo, în locul în care se află.
Pentru început avem 7 poeme, nu foarte lungi, fleșuri de amintiri, imagini… Mai întâi apare ființa iubită, apoi o parte de pânză unduitoare, o buclă de păr, și mereu, ca o obsesie, un leitmotiv răsărind : sângele, moartea, non-sensul acestui masacru…
În continuare avem poeme mai lungi, ca o rememorare. Pentru început o fotografie contemplată, apoi Inscription anglaise sădită în inima poetului. O viziune a Celuilalt într-un loc la fel de sordid ca și l’Abri-caverne, iluminează prin forța spiritului.
Luminat de rachete și obuze care transformă cerul în înșelătoare focuri de artificii, Guillaume se gândește la trupul iubitei sale… La început de noapte, într-o călătorie fără întoarcere pentru mulți dintre camarazii neșansei, poetului i se perindă prin față frânturi de amintiri : părul negru și mătăsos, nurii blajini și puri, linia unduitoare a șoldului, impresia unui surâs…
Scânteieri de tiruri se desăvârșesc în Océan de terre, poem ermetic, un scut în imaginarul autorului. Nimic nu e solid, logic, solul mișcător se deschide sub ochii cititorului care are de ales între a accepta să se lase purtat spre absolut sau să rămâna la ușa cuvântului poetic.
Obus couleur de lune e un melanj de candid și erotic, de forță și oniric, de contraste, relevând viziunea incredibilă născută din groaza războiului, viziunea unui iluminat ; iluminat al cuvântului și al iubirilor trecătoare, ridicând mereu capul spre un cer înstelat…
Apollinaire scrie Madeleinei, ciudată creatură ambiguă care amestecă totul cu nimicul, confundă imaginarul cu realitatea; dragoste amară, nesăbuință, invizibilitate se întrepătrund în ființa ei.
Obus couleur de lune se încheie cu caligrama ploii ce cade, răspunzând celei de la începutul culegerii. Vedem și auzim împreună cu poetul zgomotul blând al ploii ce dezmiardă : ,, écoute s´il pleut écoute s´il pleut’’.
Rănit grav la cap de o schijă de obuz, Guillaume e trepanat, ,,la tête étoilée’’. Prin metode chirurgicale i-au fost extrase rămășițele războiului. Dar cu siguranță pulberea de stele a ieșit la iveală.
Ultima parte a culegerii conține 13 poeme, număr probabil malefic sau oniric. 13 poeme, un ultim refugiu al fascinantei limbi a lui Guillaume. Întors de pe front, rupe logodna cu Madeleine și se căsătorește cu Jacquelin într-o splendidă lună de mai a anului 1918. Moare de gripă spaniolă în același an, în zorii armistițiului, la 38 de ani.
Liniște acum! Să închidem poarta durerilor și a timpului care trece inexorabil…Liniște ! Să lăsăm cuvintele de dragoste ale poetului pentru muza sa, să trăim pentru noi, scrutând spațiul și timpul…
Apare și ultimul poem al culegerii, îndreptat spre viitor, spre drăguța roșcovană, ca o sfidare a morții care a venit, totuși, atât de repede…Dar dragostea și cuvintele poetului sunt eterne.

,,Călătorie plăcută’’ poetului și iubirilor sale care au atins eternitatea !





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!