În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: "mândria", "invidia", "iubirea de arginți", "desfrânarea", "lăcomia", "lenea" și "mânia".

"Cu penele altuia te poți împodobi dar nu poți zbura "
Lucian Blaga

Invidia definește obscuritatea din noi. Evidentă îndeobște la cei pătimași, invidia ne remarcă între cei mai puțin robuști mental și afectiv. Cuprinși de cel de-al doilea păcat capital ne dorim să fim peste tot în același timp, să fim în centrul atenției. Considerați de sine centrul Universului vom depune eforturi depline pentru a domina orice asistență. Personajul inteligent pus să aleagă între “a fi” sau “a nu fi” cu certitudine nu va alege nici una dintre variante. Noi, cei măcinați de invidie vom fi incapabili să părăsim extremele. Bine înfipți în extrema care ne convine pasibilizăm fraternizarea invidiei cu mândria.

"A invidia înseamnă a te recunoaște inferior"
Pliniu

Când ești invidios profitul altuia devine pierderea ta și pierderea lui e profitul tău. Recunoașterea pierderii este primul semn al îndreptării în timp ce persistența în greșeală te vrednicește în consecvență dar te condamnă la prostia eternă. Incapabili de iertare, veșnici în suferință și nemulțumiți de statutul de etern perdant acceptăm și căutăm provocările propriilor riscuri. Căderea în ridicol ne este aproape, iar forma sublimă și pură a singurătății ne va certifica existența în inutil. Iluzia derizorie a atingerii unui apogeu prolific va amplifica necunoașterea și neputințele noastre.

"Cine nu este invidiat, nu e vrednic de a trai"
Eschil

Instinctele trebuiesc educate. Dar, lipsa acestora ne conferă statutul de victimă sigură. Instinctualii vor fi primii expuși riscului dar și succesului. Invidia ca și instinct poate fi o calitate favorabilă evoluției direcționate. În parte. Adiacenta acestei evoluții este ignoranța. Pentru că orice defect tranformat în calitate suprimă totalitatea calităților. Merită oare să fi invidiat pentru ceea ce ai devenit? Merită să fi invidiat pentru ceea ce nu ești? De ce trebuie să găsim în ceilalți certificarea noastră? Există garantul a ceea ce suntem? Incertitudinile primează când verificăm prin cauzele noastre expirarea garanției noastre și efectele din contemporani.

"Numai dupa invidia altora iți dai seama de propria ta valoare"
Tudor Mușatescu

Avem atitudine. Suntem o enciclopedie a trăirilor. Suntem ceea ce suntem. Nimic nu ne poate schimba în ansamblu. Suferim modificări la periferia afectului și mentalului. Dar fondul genetic va deturna ceea ce nu ne reprezintă. Victoria donațiilor genetice este o certitudine. La fel și invidia. Ne naștem cu ea. Se cultivă. Se educă. Cine se naște fără invidie se poate declara infirm. Cine nu va cunoaște invidia va fi fericit cu puținul pe care și-l poate oferi. Va confunda mereu fericirea cu împlinirea, îndestularea cu mulțumirea de sine, invidia cu neputința. Care preferință ne definește, ce educăm primordial: invidia sau fericirea?

"Nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine"
Emil Cioran