Nimeni nu vede ce văd eu. Nimeni nu aude ce aud eu. Nu știe nimeni ce știu eu sau nu înțelege nimeni ce înțeleg eu! Tresar la fiecare pas pe care îl fac înainte, tresar la zgomotul pe care îl face inima când, obosită, mă ceartă și-mi cere să mă opresc o clipă și să-mi odihnesc durerile. Tresar când văd chipuri triste și ochii goi ce mă privesc parcă din alt timp. Nu vede nimeni ce văd eu! Vine peste mine coșmarul care se repetă noapte de noapte, și visele pe care le visez eu nu le visează nimeni! Nimeni nu împarte cu nimeni nimic, și nu înțeleg de ce nimeni nu înțelege ce ințeleg eu!
Nu știe nimeni cine sau ce sunt eu...
Sunt numai un strop din întreaga mea viață!
Sunt numai câteva rânduri dintr-un poem.
Sunt un fragment dintr-un vis și dintr-un coșmar!
Sunt atât de singură în singurul univers pe care nimeni nu-l știe, nimeni nu-l vede, nimeni nu-l "aude"...
Sunt doar eu... sunt o mie de suflete, pentru ca cineva , cândva să aleagă. Dar... nimeni...