La începutul lunii martie s-au împlinit trei decenii de la catastrofalul cutremur ce a zguduit România în 1977, care a lăsat în urmă 1391 de morți, mai bine de 7000 de răniți și alte mii de familii îndoliate. Așa cum remarca scriitorul Geo Bogza, „Necrologul pe care Uniunea Scriitorilor l-a publicat în urma cutremurului din 4 martie va rămâne unul dintre cele mai zguduitoare documente din istoria literaturii române.” Și asta întrucât, în acea seară fatidică, nimicitorul cataclism provocase moartea a nu mai puțin de nouă scriitori: A.E. Baconsky, Savin Bratu, Daniela Caurea, Mihai Gafița, Virgil Gheorghiu, Alexandru Ivasiuc, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu și Nicolae Ștefănescu.
Dintre toți, Daniela Ecaterina Caurea era cea mai tânără și, firesc, opera ei abia începuse să se contureze. Născută la Târgu Ocna, în 7 iunie 1951, fiica Mariei (n. Butnaru) și a lui Nicolae Caurea, ofițer de carieră, a fost o fire iscoditoare și isteață încă din primii ani de viață, uimind cu inteligența și sensibilitatea sa atât pe cei din jur, cât și pe dascălii ce i-au călăuzit pașii. Elevă eminentă încă din clasa I, a urmat cursurile Școlilor Generale Nr. 1 și Nr. 2 din orașul natal, după absolvirea celor opt clase fiind admisă printre elevii Liceului Teoretic „Costache Negri”. Aici, se evidențiază prin aceeași sârguință, obținând note foate bune și câștigând an de an toate olimpiadele ori concursurile școlare la care a participat. Cochetând cu poezia destul de timpuriu, a avut posibilitatea să o facă știută și colegilor, frecventând, sub coordonarea profesorilor Georgeta Angheluță, Dumitru Zgăvârdici și Eugen Salahoru, cenaclul literar „Incertitudini școlare”, alături de poeții Dan Sandu și Sanda Moise, prozatorul și istoricul de azi Corneliu Stoica, Ion Boboc, acum doctor în sociologie, Liviu Benea, arhitect ș.a. Se numără, de asemenea, printre colaboratorii revistei liceului, „Trotușul”, unde și debutează, în 1966. După ce, mai întâi, fusese remarcată de poetul Victor Eftimiu, care o sfătuise, într-o întrunire ce a avut loc la Târgu Ocna, să-și cultive talentul, vine rândul poetului Horia Zilieru să o stimuleze, publicând-o în același an în revista ieșeană „Cronica”.
Spre Iași, de altfel, avea să-și îndrepte pașii tânăra șefă de promoție la absolvirea liceului, optând pentru secția latină-greacă a Facultății de Filologie din cadrul Universității „Al.I. Cuza”, unde va fi apreciată elogios, între alții, de criticul și profesorul său, academicianul Constantin Ciopraga. Intră și aici în viața culturală, participă la cenaclurile studențești și la cele ale scriitorilor, însă deși era îndrăgostită de Copou și de poezia eminesciană, în anul al III-lea se transferă la Universitatea București, la secția română-engleză a Facultății de Filologie, urmându-și alesul inimii, poetul Ion Crânguleanu, cu care se și căsătorește.
De data aceasta numele său nu mai era o necunoscută, întrucât după debutul ieșean din „Cronica” a urmat un altul bucureștean, mai consistent, în revista „Amfiteatru” (1971), precedat, la rându-i, de unul editorial, în antologia „Tinerii poeți”, prefațată de criticul Eugen Simion și apărută, în 1969, la Editura Albatros. Cu 11 poezii apăruse, de asemenea, într-o carte similară – „Antologia debutanților” –, alcătuită de prozatorul Gheorghe Drăgan la Editura Junimea (1970), casă editorială ce-i va înlesni apoi și adevăratul debut în volum, publicându-i, doi ani mai târziu, manuscrisul "Primejdii lirice", prezentat cu căldură de Constantin Ciopraga și recomandat spre publicare de însuși directorul acesteia, dramaturgul Mircea Radu Iacoban.
Fără să neglijeze studiul, a integrat deplin în boema culturală bucureșteană, frecventând cenaclurile și instituțiile de spectacol, publicând din ce în ce mai des în principalele reviste din Capitală – Albina, Luceafărul, România literară, Viața românească –, dar și în altele din țară, cum ar fi Ateneu, Astra, Convorbiri literare, Ramuri, Tomis ori la Radio și Televiziune, unde frumusețea și gingășia fizică și a versurilor sale nu puteau trece neobservate.
Studentă strălucită, a absolvit, în 1974, tot ca șefă de promoție, distinsa și exigenta profesoară Zoe Dumitrescu-Bușulenga acordându-i nota maximă pentru teza de licență cu tema „Motive acvatice în gândirea lui Eminescu”. Grație acestor rezultate, a fost repartizată la secția de relații externe a Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”, continuându-și preocupările literare și încredințând editurilor alte trei volume, din care doar cel de versuri pentru copii, "Cartea anotimpurilor", apărând antum, în 1976, la Editura „Ion Creangă”.
În seara de tristă amintire, destinul a îndreptat-o spre blocul „Continental”, unde în apartamentul actorului Toma Caragiu se discuta aprins pe seama veștilor aduse de regizorul Alexandru Bocăneț, înghițiți, la rândul lor, sub dărâmături, deși, paradoxal, încăperea din care tocmai ieșiseră toți trei a rămas aproape intactă. După 6 zile de căutări, încercatul ei trup și-a găsit odihna definitivă în cimitirul din Târgu Ocna, consilierii locali omagiind-o, peste decenii, prin acordarea Titlului de Cetățean de Onoare, post-mortem, și prin schimbarea denumirii unei străzi în cel al poetei. La fel au procedat și cadrele didactice din liceu, care o consideră a fi printre cei mai buni elevi din învățământul preuniversitar din orașul de pe Trotuș din ultima jumătate de secol și care au sporit faima bibliotecii, atribuindu-i numele.
Postum, i-au apărut volumele "Adalbert ignotus" și "Văzduhul de cuvinte", ambele la Editura Eminescu, în 1977 și, respectiv, 1979. Tot în 1977, Asociația Scriitorilor din București a inclus-o în volumul omagial "9 pentru eternitate", iar mai târziu alți antologatori au procedat la fel, oferindu-i locul ce i se cuvine în antologiile "Nu ucideți pasărea albă" (Editura Eminescu, 1985), "Poeți români de dincolo de Styx" (Editura Timpul, Iași, 1998), "Poezia pădurii" (Editura Orion, București, 1998-1999) și "Icoana mamei" (Editura Amurg sentimental, București, 1999).
Deși numele și creația nu i-au fost date complet uitării, se cuvine ca în acest nu mai puțin trist an comemorativ ele să fie readuse în actualitate, prin publicarea unei ediții definitive a întregii creații ori prin reeditarea volumelor antume și postume, pentru a se putea bucura de fiorul versurilor sale și noile generații.