Cu volumul acesta, fiind al 574-lea debutant de după 1989 la capitolul poeziilor postmoderne, vă anunț că gata, s-a tăiat filmu’, s-a luat gazu’ la capitolul cărților scrise în era "limbii române de până la Pruteanu”, pentru că am intrat în adevărata epocă a “limbii române după Pruteanu”. Eu unul nu vă voi servi pe tavă iluzia că veți fi primul poet “neo-pruteanuic”. Vă sfătuiesc să vă adresați ălora de la secțiunea “voix de ville”, și am să vă explic mai jos de ce:
- păi se poate domnule Liviu Nanu să tratați poezia cu gimnastică aerobică?;
- se poate domnule să beți vin ca domnul Dinescu, sau să vă purtați în stilul lui Sorescu, făcându-vă de tot livrescul cu niște calități înnăscute dar prost administrate, păi se poate?;
- credeți că mă veți ameți pe mine, criticul și gustătorul de poezie și estetică poetică, numărându-vă cârligele de rufe și defilând prin fața mea cu tot inventarul garderobei soției dumneavoastră, scriind cu ușurință poezie, în loc să scrieți un tratat de estetică în versuri?
Vă înșelați! Eu nu sunt concesiv.
Vă rog să reveniți la normal, procedând așa cum se procedează cu lansarea pe piață a pastei de dinți. Nu este treaba comercianților să afișeze sclipiceala dinților, asta este treaba "reclamagioaicelor", sau cum s-or chema ele, fetele alea de prin clip-urile televizate.
Pe de altă parte e cazul să nu mai umblați brambura prin trenuri vânzând false bilete, că de-aia a crescut indicele de șomaj la nași. Și să vă cam țineți de treburile casei, între altele. În rest, vă recomand să deveniți și dumneavoastră un bun plătitor de bilete de tren, precum sunt prietenii dumneavoastră de la www.poezie.ro.

București, 20. 10. 2002