agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-30 | |
Despre îngeri
Andrei Pleșu Motto:” Cine știe dacă a trăi nu înseamnă a muri Si dacă a muri nu înseamnă a trăi” Platon Înainte de a face referire la cartea mai sus menționată, voi face o foarte, foarte scurtă incursiune în peisajul Edenic. ÎNGER, îngeri, s.m. Ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. (Dicționar) Cuvântul „înger" (malak în ebraică; angelos în greacă) înseamnă „mesager", îngerii sunt mesagerii sau slujitorii cerești ai lui Dumnezeu creați după chipul și asemănarea sa înainte ca pământul să fi fost întemeiat și locuiesc în Sferele Cerești. Aceste sfere cuprind mai multe împărății 7-9, printre care și Paradisul. Acesta „are forma” unui dreptunghi în care se afla pomul vieții, pomul cunoașterii binelui si răului, ale cărui laturi sunt apărate de o sabie de foc. Martori ai începutului lumii, muzica îngerilor este „muzica sferelor” imn dedicat perfecțiunii universale, Creatorului însuși. Îngerii sunt ubicui, au o natură necorporală (duhuri), și au căderea de a hotărî, chiar dacă sunt supușii Creatorului. Datorită acestei putințe de a deciziona, unii s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, pierzându-și locul lor în cer și au urmat calea lui Satan. Pe acești răzvrătiți, Arhanghelul Gavril i-a alungat din cer la poruncă Divină. Ei „bântuiesc” pământul și apele sau sunt suspendați undeva în aer. Filiera biblică vorbește de un mare număr de îngeri, ființe spirituale, hieratice împărțiți pe grupe fiecare cu misiunea sa specifică. Există arhangheli = conducători(Mihail) serafimi, heruvimi, etc. Ca și oamenii ei pot progresa sau nu, în bine sau rău, pot lua înfățișare umană, călătoresc, sunt superiori oamenilor, nu se căsătoresc, sunt asexuați, aduc mesaje de la Dumnezeu, duc răspunsuri la rugăciuni, etc. Există spirite-mentor care supraveghează evoluția sufletelor, ajutându-le să evolueze. Îngerii vor fi prezenți și la Judecata de Apoi a întregii omeniri Angelicele făpturi se divulgă prin însăși tăcerea lor (stele care sclipesc, lumini străfulgerate, gânduri care ne parvin brusc, etc). Aceste lumi invizibile pătrund deci în lumea vizibilă influențând-o. In eter mai există și alte „ființe” invizibile create de om, căci vibrațiile gândurilor și dorințelor sale determină forme de materie subtilă care se mențin datorită acestor vibrații, care nu sunt îngeri și care „trăiesc” atât timp cât omul le susține existența. Revenind la îngeri, spirite superioare, corpuri subtile astrale, etc. se pare că fiecare om primește la botez câte un înger pentru a-l veghea în drumul vieții. Mai târziu omului i se vor atașa și alți îngeri fiecare având rolul său la un moment dat. M-am folosit puțin de recuzita lexicală religioasă ca să fac o mică trecere spre cartea lui Pleșu „Despre îngeri” pe care am citit-o de curând și care mi s-a părut o carte „sățioasă” că să folosesc cuvintele autorului, care păstrează „tonul discursului didactic, adică al unui discurs marcat de oralitate și de cuminți strategii divulgative”. Autorul se autodefinește ca fiind genul pedant care a combinat erudiția cu concepte eseistice în această carte, ce este o însumare a multor ore de studiu și are la bază o bună documentație. Scriitorul invocă pe parcursul paginilor sale păreri ale unor filozofi, teologi, mistici, face apel la literatura consacrată, muzică, pictură, texte sacre. Aceste selecții din cursurile și conferințele sale, adunate în carte, se vor a fi un „antidot la incultură”. Cartea este structurată în două părți: introducere în Angeologie și a doua parte Experiențe, tatonări, lecturi, care aprofundează noțiunile din prima parte. Autorul adună despre ființa angelică mai multe definiții, derivate din diverse surse inclusiv cele proprii chintesența fiind că, îngerul este o prelungire a eu-lui, un fel de coajă a identității noastre, care față de om are în plus ”minusurile”, dar care la rândul său din anumite puncte de vedere este imperfect. Acest model astral, dublura noastră în Eter în variantă îmbunătățită induce pioșenie așa cum diavolul seduce . Ingeniozitatea Creatorului a fost se pare mai mare la om decât la îngeri, pentru că omul în limitarea sa accede la experiențe reale pe care îngerul nu le poate avea, Perfecțiunea, paradoxal este imperfectă. Spre exemplu, dacă îngerul ar fi avut înveliș de carne ca și omul, dacă s-ar fi bucurat de anumite limite, n-ar fi căzut atât de jos, devenind demon. Prin revers, omul poate să decadă, se comportă demonic, dar nu se transformă în demon. Scriitorul acceptă ideea intermediarului în spațiul existent din perspectiva analitică studiind precaut influența îngerilor asupra omului și invers. Respectă ierarhizările propuse privind planurile cerești în diverse surse și le comentează didactic evitând capcana frivolității Văzut în decursul timpului în diverse moduri și sub diferite forme, îngerul există ca „un articol de credință” în sufletul creștinului a cărui limite sunt sensibil încercate în timpul vieții. O lume o induce pe cealaltă fără a se putea face o distincție netă între inefabil și reversul său. In fapt, oglinda este cea mai bună metaforă, cel mai bun plan de reflexie între lumea reală și cea spirituală, la nivelul ei cele două lumi se întrepătrund, fără a se contopi însă. Lumea îngerească, oarecum festivă, devine o extrapolare a idealurilor, scopurilor și exigențelor noastre. O percepere imaginativă fără să se poată localiza „unde” se desfășoară ea cu exactitate. In alfabetul ceresc, îngerii sunt literele care susțin diafragma spirituală a lumii. Este o lume care incită, suscită, lasă loc de interpretare și aplecare filozofică, dogmatică, metafizică, etc. Pleșu amintește de „fabricanții de utopii” care au tendința de a născoci variante îmbunătățite ale istoriei lumii spirituale, profitând de pioșenia excesivă a unora, inducând confuzii și nelămuriri și mai mari. Cartea abundă în idei, este stufoasă, și citind-o (nu lecturând-o!) reușește să stârnească somnolența spirituală din noi, sugerând o glisare între considerația mistică și pragmatismul ateic. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate