Ca pe oricare om normal care a a avut o copilărie fericită, mă fascinează anumite lucruri. De exemplu scamatoriile magicianului, care reușește să scoată din pălărie un iepure deși mi-a arătat clar că de fapt nu era nimic în joben. Sau trucurile care fac să dispară și mai ales să apară diverse persoane din neant. Asta numai în aparență, pentru că de fapt o întreagă panoplie de iluzii optice, discret ajutate de o serie de mecanisme ingenioase și de asistenți ascunși, sunt puse la bătaie pentru a pune în mișcare cele câteva minute de magie pe care le trăiesc de fiecare dată în companie lor.

Fiindcă se apropie sfintele sărbători de Paști, am iarăși senzația aceea de deja vu care revine în fiecare an, în ciuda faptului că (în conformitate cu forul meu intern) continui să mă maturizez. Senzația se apropie cu repeziciune, odată cu zilele care acum curg invers până spre Vinerea mare. Nu e vorba de faptul că primăvara triumfă din nou, în ciuda frigului care domnește dimineața în ultimele zile. Sau poate e chiar datorită acestui frig, trimis să-mi atragă atenția, cine știe... Nu, mă refer la senzația că ceva extraordinar este pe cale să se întâmple din nou, ceva ieșit din comun, că Dumnezeu își va repeta unul din numerele de magie pe care le-a executat acum două mii de ani cu măiestrie. Simt ca EL este pe cale să facă ceva, asta de fiecare dată, și aceeași bucurie ignorantă mă încearcă în fiecare an, în ciuda faptului că Paștele este totuși una dintre cele mai triste șî mai serioase sărbători creștine.

Așadar, numere de magie în aer liber. Se pare că ele au o denumire specială, dată pe de o parte de atributele celui care le instrumentează, și pe de altă parte de seriozitatea intențiilor acestuia. Cine le pune în scenă știu deja. Cum arată El, nu știu, îmi place doar să urmăresc cum oamenii își imaginează și țin lungi și sterile dezbateri pe această temă. Care sunt intențiile Sale, aici îmi permit să cred că pot să adaug ceva la aceste dezbateri. Căci magia aceasta specială se numește de fapt miracol (sau serie de miracole), iar scopul lor este precis: acela de a ne atrage atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru El și nu pentru noi.

Să luăm de exemplu miracolul de la nunta din Galileea. Voi rememora pe scurt povestea: pe vremea când rătăcea pe acest pământ îndeplinind poruncile Lui, Isus a ajuns la un moment dat în mijlocul multor discipoli care au venit să îi asculte cuvintele. Din nefericire, nevoile trupului nu așteaptă, așa ca după ce oamenii îî ascultă fericițî predicile, încep să simtă nevoia firească a foamei. Cum Isus și discipolii lui idealiști nu-și făcuseră nici-un fel de planuri, cum era și firesc dealtfel pentru treburile mult mai importante pe care le aveau ei de făcut, desigur că nu se gândiseră la problema aceasta minoră. Care tindea să se agraveze, deoarece mulțimea era numeroasă și, lucru bine știut, o mulțime înfometată și mânată de idealuri poate ajunge ușor la excese care pot dăuna cauzei lor. Ce era de făcut? Exista totuși ceva mâncare, câteva pâini și câteva pești, pe care Isus le cere discipolilor să le împartă tuturor. Ceea ce ei au și făcut, îndoindu-se de posibilitatrea de a-i hrăni pe toți, dar dând totuși urmare cerereii. Ceea ce urmează este bine știut: mâncarea a ajuns pentru toți, părând să vină dintr-un fund ascuns al desagelor. Până când ultimul om a fost hrănit, până când ultimul prezent a fost sătul. Un miracol în adevăratul sens al cuvântului, de care mulți dintre cei prezenți nu au fost nici măcar conștienți. Isus a salvat astfel obrazul discipolilor săi, iar oamenii care l-au urmat au putut să trăiască lucuruile pentru care l-au urmat acolo, adică predicile și învățăturile lui.

Miracol? Fără îndoială, după cele mai stricte definiții canonice. Aș spune chiar că a fost un miracol colateral, menit nu să distragă atenția, ca la magicienii de circ pe care îi vedem astăzi pe diversele scene, de divertisment sau politice. Nu, el a fost creat cu scopul de a-i menține pe oameni concentrați asupra lucrurilor esențiale, nepământești, și nu asupra puterilor lui Isus, pe care el le-a folosit doar când a fost nevoie. Magia are drept scop obținerea bucuriei spontane a spectatorilor, și atât. Miracolul acesta disimulează altceva, mult mai profund, care ar trebui să fie adânc imprimat în sufletul meu. E vorba nu de faptul că retrăiesc acum clipele de acum două mii de ani, ci de faptul că voi retrăi în curând cuvintele spuse în acele clipe. Sunt adevăruri fundamentale pe care, în goana mea zilnică, nu le rememorez decât o dată pe an. Atunci însă prefer să o fac cu pioșenie și cu inima deschisă.

Ceea ce ignoră magicianul în spectacolul său este faptul că oamenii nu sunt poate interesați de efectele trucurilor sale. Poate doar copiii. Oamenii maturi se întreabă cum a făcut el asta, și de ce a făcut-o, și de ce continuă să o facă, și așa mai departe. Ceea ce privitorii uită este în egală măsură esențial și de luat în considerare: faptul că nu spectacolul în sine sau scopurile lui sunt importante. Nu asta contează în lumina reflectoarelor, și nimic nu e pe gratis. Importante nu sunt nici măcar mijloacele cu care spectacolul este pus în practică.

Esențiale sunt doar concluziile pe care trebuie să le tragem și să le urmăm la sfârșit, când cortina a căzut și ne trezim iarăși singuri în fața unei noi zile.