agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11574 .



LIMBAJUL CORPORAL, DE LA REALITATEA IMEDIATÃ LA ARTÃ
eseu [ ]
text "in lucru"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2004-09-13  |     | 



LIMBAJUL CORPORAL, DE LA REALITATEA IMEDIATÃ LA ARTÃ



1. Imagine, gest, simbol. Simbol, cod, motivație. Comunicare, gest, expresie.
1. a. Imaginea corporală ca simbol în arta. (capitol "in lucru")
1. b. Imaginea corporală ca simbol în literatură. (capitol "in lucru")
1. c. Imaginea corporală ca simbol în teatru. (capitol "in lucru")

2. Distanțele proximității gestuale.
2. a. Dimensiunea proxemica in arta. (capitol "in lucru")
2. b. Gestualitatea si dimensiunile proxemice în literatură.(capitol "in lucru")




1. Imagine, gest, simbol. Simbol, cod, motivație. Comunicare, gest, expresie

Limbajul coproral poate substitui, însoți sau prescurta varianta unui limbaj de tip verbal - sau cel scris - prin reprezentări simple sau picturale, (chiar prin îmbrăcăminte sau accesoriile purtate de individul emițător) prin semne, dar și prin actul comunicării gestuale, într-un context social. Așadar, gesturile capata valențe de simbol, întocmai ca și semnele grafice sau picturale și elemente ale corpului uman - prin stilizare devin simboluri, având menirea de a indica sau de a sugera un anume sens, în contextul dat.
Fără a ne îndepărta din sfera limbajului corporal, putem observa că distanța de la imagine - la gest, poate fi mare în cazul în care gestul corporal, fizic sau cel insinuat ca reprezentare, lipsește, este inexpresiv ori imperceptibil ca semnificație într-o atare imagine sau situație dată. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu lipsa de semnificație, din punct de vedere simbolic, a acelei imagini ori gestualități. (Aici nu vor intra în discuție gradele diferite de cultură, respectiv de socializare1, care pot interveni ca piedici în calea actanților sau ale receptorilor, ci vom vorbi doar despre simbolul ca gest și imagine, cel posibil, transmis sau izbutit ca realizare a lui). Aceeași distanță dintre imagine și gest poate fi adeseori atât de mică, încât cele două concepte, pur și simplu se pot confunda. De pildă, gestul poate fi incorporat în imagine și astfel, câștigându-și valența sa de simbol. Sau de cod, conform definiției date de Umberto Eco – care ne spune că într-un sistem de simboluri care, printr-o convenție prealabilă, un obiect, fenomen, gest, etc. este destinat să reprezinte și să transmită o informație, de la o sursă la un punct de destinație, avem de-a face cu un cod (emis și în funcție de caz, acesta fiind decodat de către receptor).
Imaginile de tip simbol s-au încetățenit de-a lungul anilor în spațiile sociale, expuse printr-un soi de limbaj iconic, urmând ca acesta să-și transmită codul, chiar la un nivel de comunicare metatextual, internațional - nu putem ignora semnele convenționale în știintă, tehnică și în special cele având utilități sociale, funcționând ca și ghiduri internaționale, reprezentându-și codul (printr-un semn simbolic foarte bine determinat și fără loc pentru de alte interpretări - în diferitele contexte sociale.) (ex:♂☺♫©@)
Pe de altă parte, nu putem ignora existența imaginii corporale de gen simbol – de cele mai multe ori având un caracter publicitar, cum ar fi imaginea unei firme reprezentată de o personalitate contemporană sau dimpotrivă, din sport, știință-tehnică, artă, ș. a., ori imagini de tip portret, menite să dea expresivitate, sens, valoare și credibilitate, unor produse, firme sau chiar, unor ideologii. (exemplul poate fi valorificat de diferite persoane având performanțe valoroase în domeniul pe care îl reprezintă și care, prin talent, muncă și/sau inteligență, devin un simbol al domeniului pe care îl reprezintă, iar imaginea acestora e utilizată adeseori ca simbol publicitar.)
Imaginea non-verbală coroporală ca simbol artistic, în plan fizic sau în realitatea imediată poate fi statică, (de tip portret, în pictură, sculptură, grafică, fotografie, publicitate, benzi desenate) – însă poate fi reprezentată și prin imagini ale mișcării sau ale unui gest sugerat, (exemplele fiind date de instantaneele sau imaginea mișcată a filmului, reprezentațiile teatrale – ori diferite alte manifestări artistice). Există și un alt tip de imagine care transcende realitatea imediată în sfera spirituală a comunicării interumane, și anume imaginea sugerată în artă și literatură, imaginea „scrisă” respectiv „citită” în texte ficționale sau dimpotrivă, în teatrul radiofonic și în ultimul rând în religie sau multe alte domenii de activitate.
Intorcându-ne la imaginile de tip simbol – și nu cele reprezentate prin simplul portret al unei personalități marcante, mai precis, la semne - observăm că acestea au o imediată raportare la individ, că sunt menite să transmită coduri sau să descrie o însușire, un complex de împrejurări, să indice sau să definească un concept, dincolo de limbajul curent sau de cuvinte. Iar semantica imaginilor de tip simbol, atrage motivația, pentru că dincolo de orice schemă saussuriană a comunicării, trebuie să existe o motivație intrinsecă a fiecărui impuls intern pentru ca acesta sa fie dus până la stadiul de „gest”.
Comunicările non-verbale există încă de la începutul organizărilor sociale si au functionat întru o coerență a comunicării între indivizi de aceeași specie superioară - în timp aceste forme primitive ale comunicării au dobândit un sens și o semnificație aparte. Comunicarea se bazează pe un sistem de canale multiple și este posibilă doar într-un context social.*(2) Orice comunicare non verbală este un fenomen complex și funcționează potrivit unui model retroactiv de interacțiuni permanente. Un număr mare de mesaje non verbale scapă controlului conștiinței, nefiind supuse unei codificări convenționale. *(3)
În Evul Mediu preocuparea codificării gesturilor ca și reflecțiile legate de manifestarea lor, constituia problema Bisericii și în acest sens Felicia Dumas realizeaza un studiu amplu al gestului în liturghia ortodoxă de astăzi.
Corraze găsește trei suporturi ale comunicării non verbale; vorbește despre corpul și calitățile fizice și fiziologice ale sale, cu mișcările ca suport privilegiat al circulației sensului. Și, evident, nu putem ignora gesticulația de tip fiziologic, ea există și se manifestă ca o inserție a necesară a fiziologicului, în sistemul comunicării - apare involuntar și scapă de sub controlul conștiinței. Un al doilea suport ar putea fi: afectele manifestate în comunicarea indirectă - prin veșmintele pe care le poartă emițătorii, accesoriile lor, tatuajele sau mutilările ritualice. Și un al treilea suport s-ar baza pe dispunerea în spațiu a indivizilor – indiferent de natura acestuia, suportul teritorial și personal, care înconjoară corpul fiecărui individ. *(4)
Vestimentația este importantă în semiologie ca participare la fenomenul social, Roland Barthes realizează un studiu al modei ca psihologie socială a fenomenului menționat, în cartea sa „Sistemul modei”, unde stabilește că există o cale de comunicare cu ajutorul veșmântului, propunând chiar și un inventar al genurilor vestimentare. Raportându-se la modelul saussurian, Barthes stabilește o distincție dintre veșmântului ca imagine plastică și veșmântul scris, ceea ce ține de tehnologia fabricării și nu are funcție practică sau estetică de semnificare. Marc-Alain Deschamps încearcă să clasifice moda după mai multe coordonate - ca limbaj curent (prin răspândirea imediată a unui obiect sau a unui obicei) - moda care ține de arbitrar sau de fantezie spre exemplu, diferitele colecții de timbre, monede, cutii de chibrituri, etc. - moda ca răspândire a unui obiect sau obicei, cum ar fi pantalonii evazați, tocurile înalte, definită ca fiind o „admirație exagerată” a unui stil de îmbrăcăminte impus de casele de modă - moda lentă, ca un șir neîntrerupt și lent al răspândirii imediate, efemere și fără un motiv (vestimentară sau nevestimentară). În sistemul modei, semnul vestimentar este relativ arbitrar, cu alte cuvinte, se sustrage timpului, moda fiind stabilită prin decret, an de an și fiind efemeră.



1. a. Imaginea corporală ca simbol în artă. Conceptul feminității sau al masculinității au fost substituite încă din antichitate, cu imagini ale trupului, adeseori, nuduri. În istorie, cultură și religie descoperim numeroase repere ale lucrărilor de artă prin imagini corporale de tip simbol. Pictura, sculptura, grafica sau fotografia surprind uneori imagini corporale de tip simbol, exploatate și redate ca repere culturale. De pildă gesticulația mâinilor apropiate sau însemnul rugăciunii, îngenunchierea, mâinile la tâmple ale gânditorului, indexul ca semn arătător, mâna întinsă, capul plecat și multe alte repere, pornind de la conceptul verticalității poziției bipede, în semantica gestuală atrag motivațiile intrinseci. În artă, imaginația are o forță dinamică ce modifică și deformează copiile pragmatice, furnizate de percepție. Motivațiile nu trebuie decodificate în funcție de simboluri, rămânând stict la denotația precisă și înlănțuind o suită de motivații, pentru că astfel nu vom ajunge la nici un fel de rezultat. Fenomenul decodificării simbolice e mult mai larg si complex - în artă, în special, fenomenele perceptive sunt pretexte pentru o reverie imaginară.*(5)
În arhitectură, simbolul gestual pare, după Umberto Eco a fi inexpresiv, fără a avea o funcție comunicativă ci doar una funcțională. Ne vorbește doar despre codurile arhitecturale sintactice și semantice (pătrat, triunghi, elipsă). Desigur, arhitectura este destul de puțin expresivă din punct de vedere semantic, dar întorcându-ne la baza culturii noastre, folclorul, găsim extrem de multe semne arhitecturale de tip simbol (alegerea locului pentru ctitorirea unei biserici, vatra satului, în gospodării, gardurile cu formele stilizate de străjeri sau duhuri protectoare ale casei, felul sau locul în care sunt construite spațiile gospodăriilor, etc.). Nu putem ignora chiar și arhitectura orașelor medievale, în interiorul cetăților, plasarea locașurilor sfinte, a clădirilor importante, etc., iar ornamentele care aparțin clădirilor vechi, vin să ne vorbească din nou, la modul simbolic, despre vechii locuitori ai acestor clădiri. Așadar, întorcându-ne la istorie sau cultura populară, găsim câteva repere de cult ale vechii arhitecturi.

1. b. Imaginea corporală ca simbol în literatură.
.......................................................................

1. c. Imaginea corporală ca simbol în teatru.
......................................................................



2. Distanțele proximității gestuale.

Pentru că orice gest se raportează la individ și în principal la cel care îl emite, nu putem să ignorăm „distanța” ca semn proxemic și vom fi de acord cu Hall*(6) că există câteva nivele ale distanței comportamentului – infracultural, determinând comportamentul venit din trecutul biologic al omului – cel precultural, venind dintr-un prezent fiziologic și - microcultural, al majorității observațiilor proxemice cu o organizare rigidă, semirigidă sau informală. Tot Hall ne propune și cele trei dimensiuni proxemice în funcție de care omul comunică realizand contactele cu ceilalți sau cu divinitatea în experiența spațiului.
Dimensiunile proxemice stabilesc distanțele în funcție de care se produce gestul: distanța intimă care poate fi apropiată, respectiv îndepărtată – distanța personală, apropiată sau îndepărtată – distanța socială, apropiată sau îndepărtată – distanța publică – apropiată sau îndepărtată, în funcție de liberul arbitru al emițătorului unui gest.
Distanțele actualizate din timpul interacțiunilor nu reprezintă simple prelungiri ale corpului, și aici intervine o întreagă filosofie a “eului” pentru că raportarea distanțelor în comunicare se face întotdeauna revenind la același punct de reper “eu”/ „ceilalți”. Îmaginile spațiale se reprezintă astfel ca aparținând unei filosofii a cărei actualizare, controlată de imaginarul colectiv - prindr-o adevarata filosofie a eului - se realizează în funcție de diferite coordonate de ordin social, psihologic, psihanalitic.
Trăsăturile limbajului proxemic ar fi bazaze pe "static" și "dinamic" ca și concepte. Iată ce ne spune Hall, vorbind despre proxemică: „La om, sentimentul spațiului este legat de sentimentul eului, cu care se află într-o strânsă legătură cu mediul care îl înconjoară” . Astfel, distanțele gestuale, într-o convorbire se stabilesc în funcție de „aici – acolo”.
Staticul, în cazul limbajului proxemic se reprezintă ca semn al prezenței vitruale a sistemului în imaginea eului și imaginea corpului pe care și-o construiește (de la o cultură la alta). Dimensiunea de proprietate definește spațiul ca o prelungire a organismului. Pentru că în funcție de instinctul de proprietate, lucrurile par a defini și contura personalitatea fiecărui om. Și tot în funcție de distanțe sau de proxemică, observăm că liberul arbitru și personalitatea își spune cuvândul în alegerea ținutei, a accesoriilor, a lucrurilor și a ambientului apartamentului în care locuim, a curții și a tot ceea ce ne aparține, iar spiritual și artistic, prin ceea ce creăm, ca simț al proprietății - la mod simbolic și această prelungire a noastră vine să ne definească prezența/reprezentarea, în timp sau personalitatea/individualitatea fiecaruia. Spațiul și obiectele pe care le folosim zi de zi, devin o prelungire firească a noastră. (Marcel Mureșeanu: „Toată viața mi se adună între patru pereți. Miraculos e că încape.”)
Dinamicul, dimensiunea interacțională, comunicațională și preocuparea emiterii permanente a imaginii „eului” în producerea spațiului se actualizează în funcție de normele proxemice. Astfel, corpul este propus celorlalți.
Birdwhistell face o analiză gestuală sau o kinezică*(7) a mișcărilor corporale. În studiul determinantelor fiziologice ale gesturilor intervine starea "prekinezică". De analiza gesturilor în cele mai mici unități semnificative se ocupă "microkinezica" - iar studiul variațiilor culturale ale gesturilor îl face "sociokinetica". Kinele sunt cele mai mici unități ale gesului ce pot fi delimitate și deosebite de alte mișcări. Variante de manifestări ale kinelor sunt alokinele sau clasele de kine (kineme).*(8)
Marc-Alain Deschamps ne vorbește despre taxionomia gestuală exprimând forme diferite de comunicare a corpului uman. Marcel Mauss împarte tehnicile corpului în funcție de sex și vârstă, iar Pierre Guiraud propune o taxionomie a codurilor corporale printr-o reinterpretare a principalelor analize gestuale.
Literatura propune limbajul verbal, ca fiind singurul sistem semiotic cu ajutorul căruia putem vorbi despre alte sisteme semiotice și despre el însuși – Tsvetan Todorov

2. a. În artă se stabilesc distanțele în funcție de coduri stabilite dinainte sau se sugerează de către autorul unei opere, în funcție de normele însușite dar și de talentul său de a reda la modul expresiv, elementele de contrast, cele ale primului plan, cele din fundal și cele din umbră. Astfel, sugestia umbrelor joacă un rol important în artă, precum și decuparea sau contopirea actanților principali ai gestului, cu decorul în care sunt prezentați. În pictură, grafică, desen, privirea în perspectivă e deosebit de importantă, la fel cum, în teatru sau film, distanțele se reglează în funcție de ochiul privitorilor – printr-un cadru fix, dat de imaginea prezentata in scena de regizor (în cazul peliculei) sau situația dată într-o scenă, unde totul se reduce la cadrul fix pe care îl privim. În dans, balet, imaginea gestuală e însoțită de armonia muzicală, aceeași bucată urmărind să transmită la mod simbolic tot un cod, emis de artist, îm momentul în care își oferă opera publicului său.
Față gestualitatea din realitatea imediată, arta își permite să emită simboluri multiple, iar decodificarea lor ține de reperele culturale sau civice asimilate în special de către receptor, dar nu se restrânge la o normă de definiții stricte, ci arta lasă loc de interpretări simbolice ale fanteziei si a imaginarului individual.

2. b. Gestualitatea în literatură.
.........................................


___________________________________________________

NOTE: *()

1 Anumite gesturi pot rămâne necodificate într-o situație socială, datorită incongruenței gradului cultural, social, civic, educațional sau empiric al receptorului față de emițătorul gestului.

2 Conform lui Goffman, o situație socială se creează în momentul în care un individ se află în prezența altui individ.

3 Roman Jakobson stabilea schema comunicării în funcție de cod-context-canal-emițător-destinatar, iar Wilson găsește 20 de funcții ale comunicării.

4 Motivațiile gestualității se formează pe principiul, egoului, ca raportare permanentă la “eu” sau “sine, iar determinările gestuale ale depărtării și apropierii, în funcție de “aici” și “acolo”, respectiv “dincolo”. S. Frey face o analiză secvențială a activității corporale.

5 Bachelard susține că sensibilitatea noastră este un mediator între lumea obiectelor și cea a viselor pentru că orice element este bivalent, iar motivațiile lui nu sunt cosmice ci ar trebui căutate în sfera sociologică și fiziologică.

6 Proxemica este în opinia lui Hall, “ansamblul observațiilor și teoriilor referitoare la utilizarea de către om a spațiului în calitatea sa de produs cultural”.


7 Kinezica este analiza gestuală sau studierea mișcărilor corporale manifestate în timpul unei conversații verbale

8 Kinemele corespund fonemelor, ca unități minimale ale kinelor. Kinemorfologia grupează kinemorfemele în construcții corespunzătoare cuvintelor din limbajul verbal.





____________________________________________________

BIBLIOGRAFIE:

- Thomas Laqueur, "Corpul și sexul de la Greci la Freud"
- Felicia Dumas, "Gest și expresie în liturghia ortodoxă"
- Steve Duck, "Relațiile interpersonale"
- Durand Gilbert, "Structurile antropologice ale imaginarului"












.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!