Arta primitivilor secolului al XX-lea,cum a fost denumita arta naivă,se dezvoltă pe linia unei vechi tradiții artizanale ce îl are ca reprezentant de bază pe Henri Rousseanu.Pictura naivă româneasca se detașează net de modalitatea de abordare rousseauistă care a consacrat stilul"naiv"prelucrat si tratat de români ca o stare de suflet"ipostopată".
Expoziția naționala de artă naivă organizată in luna mai la Palatul Culturii din Iași si prezentată de criticul de artă Valentin Ciucă a demonstrat pe deplin acest lucru.Pictori reprezentând diferite zone geografice ale țării au arătat că prin artă se deschide accesul la fondurile arhetipale,la un suplet comun,românesc,lipsit de contradicții si adecvat de superficialitate unei culturi tinere.
Totuși pictura naivă este caracterizată de stângăcii și inabilități,provenind atât din lipsa de experiență cât,mai ales,din ingenuitatea privirii și spiritului.Integrată de Lucian Blaga unei "culturii minore",arta naivă,asemeni literaturii populare,este"creată sub constrângerea structurilor proprii copilăriei,în înțeles dea creatorilor".
întoarcerea într-un timp mitic oferă creatorului,cât si celui care recepteaza arta,un confort estetic determinata de o pictură relaxată,care preferă temele comune și culorile tari.Muncile câmpului,motivele vegetale,sărbătorile de iarnă,subiectele fantastice sunt teme preferate de pictori precum Gheorghe Boancă care a reusit sa umple prin talent"forma fără talent"a specificului național.
în plan internațional,România este mai puțin citată prin fenomenul cultural și cu atât mai puțin pentru pictura naivă.Faptul în sine nici nu este dificil deoarece acum asimilarea este acum importantă și necesară,ci analiza unui fond deja existent,descoperirea acelui"inconștient colectiv".în comparație cu arta postmodernă atât de distorsionată și contradictorie,ar fi posibil ca pictura naivă să poată reprezenta puntea de legătură între gând și culoare,formă și fond,om și destin.