agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-06 | |
închipuiți-vă un copil care în momentul în care a fost destul de mare încât să fie trimis după ziare citea deja "sportul".. nu cursiv, nu tot, ignora mărețele realizări ale partidului care pângăreau prima pagină și nu numai.. citea ce i se părea lui interesant și accesibil.. începuse cu titlurile, clasamentele, casetele tehnice nu erau nici ele prea mari ori complicate.. au urmat știrile, cronicile de meciuri, articolele, ziarul local.. a crescut, a ajuns la rafturile bibliotecii familiei, citea cronologiile unor cărți și se minuna cum poți afla totul despre un om din câteva pagini.. a fost dus la școală, se plictisea neînțelegând ce-i cu liniuțele și bastonașele și ce semne-o mai fi având de scris, apoi au apărut literele și s-a lămurit și el ce-i cu literele acelea ciudate care apăreau în abecedar.. știuse doar de literele de tipar și s-a simțit trădat.. i-a trecut repede, deja i se recomandau cărți, le-a citit una-două.. în fiecare an devora noile manuale de română, apoi și istorie și geografie înainte de a începe practic școala.. lista lecturilor obligatorii și recomandate peste vacanțe era bifată aproape în totalitate repede, cu micile drame generate de imposibilitatea de a găsi vreo carte.. biblioteca familiei nu mai avea atracții pentru el, doar julvern era răs-citit... că n-a reușit să citeasca trei cărți din seria cu coperți tari și albe îl mai doare și azi.. când își amintește.. biblioteca județeană a devenit destinația multora dintre deplasările lui.. nu uita de presa sportivă, îmbogățită și curățată după împușcăturile de tulbură amintire.. facultate, biblioteca universitară, librării.. într-o librărie a citit povestea interzisă a lui creangă proaspăt apărută-ntr-o ediție de lux.. ziare erau mai multe, noroc cu bibliotecile, la cursurile obligatorii citea de sub bancă, la restul nu apărea.. a descoperit internetul încet-încet.. primul site incercat a fost al prosportului.. surprinzător, nu?.. i-a intrat doar prima pagină și-a fost dezamăgit.. apoi a descoperit că sunt destule de citit pe acolo.. literatură, presă, forumuri, bloguri.. site-urile ziarelor s-au dezvoltat și profesionalizat.. a-nceput să caute sursele știrilor și marile ziare de care doar auzise.. a descoperit că-și poate aduce cărți întregi de pe internet.. și-a adus? are cineva vreo îndoială? să spună acum sau să tacă pe veci!.. ajungem la acum și aici.. el este eu, timpul e azi.. aș vrea să citesc tot ce mă interesează, dar mi-e imposibil.. nici măcar site-urile pe care le știu nu le pot vizita și lectura la fiecare actualizare, ziarele sportive le citesc pe sărite, celelalte mai mult din titluri, ca demult... am dat-o deja-n mintea copiilor?.. mai degrabă-s copleșit.. clasicii pe care nu am apucat să-i lecturez vor rămâne necitiți de mine.. și-mi pare rău.. literatura actuală o citesc foarte aleator.. sigur pierd destule, poate că-mi pierd timpul cu texte slabe sau neesențiale.. am câteva cd'uri cu cărți pe care poate nu le voi citi niciodată.. zilnic îmi salvez u.r.l.'uri pentru a citi ce scrie acolo cândva.. un cândva care tinde spre un infinit viitor.. în loc să citesc ceva pe deplin sar de ici-colo și caut, caut, caut, mereu altceva, încă ceva, și de dincolo un pic, da' linku' ăsta unde duce? ce interesant, hai să mai caut ceva de ăsta sau despre asta.. biblia n-am reușit s-o citesc în întregime.. de fapt i-am citit doar părțile extreme, facerea și apocalipsa.. coranul îl am pe un cd, mein kampf-ul pe ceva raft pe undeva.. sau e invers? cât de important e, nu?.. nu am timp să citesc, nu am timp să scriu, nu am timp să citesc ce scriu deseori.. aș vrea să fiu online mereu.. să-mi conectez creierul la internet.. așa mi-aș umple din clipele irosite cu informație.. dar plăcerea lecturii ar mai fi?.. care plăcere, acum e mai degrabă o sursă de stres, să termin pentru că urmează altceva.. aș vrea să citesc multe, dar nici măcar pentru cartea tehnică la ultima mea jucărie n-am lecturat-o, deși e important.. "EgoPHobia" nu e pariul meu.. nici nu știu dac-o s-o citesc.. (oare se taie asta la "montaj"?).. ce-i doresc e să mă determine să o.. concurența e accerbă.. de exemplu "dilema" nu reușesc s-o citesc decât când și când, the sun chiar și mai rar, ceva de umberto eco mă așteaptă lângă pat sub alte trei cărți, deci scapă de praf, de prin iarnă, iar prin forumurile unde combat n-am dat de săptămâni.. povestea ar putea continua.. dar timpul nostru e limitat.. iar ca final mi-aș dori să experimentez, la propriu, senzația de "îngropat în cărți"..
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate