Directia omului este biplanara. Era o singura directie imediat dupa nasterea omului dar Dumnezeu a lasat noua si povara constiintei de sine, altfel spus logica umana, tot ceea ce facem in mod constient, puterea de a interpreta, de a gandi, de a nascoci axe, de a creea un bine si un rau, viata in sine asa cum o vedem azi, cotidianul, incercarile, dorintele si visele noastre.
Prima directie insa e directia spre descoperirea individuala si astfel spre constientizarea divinitatii din noi. Cand simtim divinul din insine, el se manifesta in tot apoi, el este puterea si sensul el este adevarul in lipsa altor elemente lumesti care pot avea eticheta de adevar. Drumul este unul greu, nici un maestru, nici un iluminat, nici un mesaj nu ne invata ce sa facem efectiv pentru acest drum, se dau doar eventual indicatii, pretioase indicatii. Exista meditatii, metode de stimul alternative, de autoconvingere, adunate toate indeamna in esenta tot spre noi insine, spre ceea ce se poate numi parte spirituala, suflet, inima sau constiinta interioara, sacrul, mostenirea noastra neschimbata nici acum 10.000 ani nici in urmatorii 100.000. A ramas si ramane la fel, a determinat lucruri si fapte care au ramas si raman la fel de-a lungul istoriei indiferent de gradul de dezvoltare a unei culturi de educatia unei civilizatii, spiritul ramane in picioare si isi urmeaza directia verticala prin sine insusi catre divin.
Calea este dragostea, iubirea intalnita in toate mesajele. Cand ne aporpiem de noi, ne apropiem de iubire. Cand gasim iubirea din noi, o vom scoate la iveala. Cand o vom scoate la iveala o vom oferi neconditionata, fara deosebire cum ne iubim pe noi insine, pentru ca nu o putem disocia, eticheta, este insasi esenta divinului. Iubirea impartasita unei alte entitaati nu face decat sa completeze cercul, sa definitiveze integrarea, pentru ca iubirea impartasita deja de aceste doua entitati face ca iubirea lor si a fiecaruia in parte sa fie egala pentru toata lumea, oferita tuturor. Aici, la acest nivel, se „simte” pentru ca nu se poate spune ca „se constientizeaza” egalitatea, uniformitatea energiei in univers. Vedem cerul plin de stele, galaxii si ne miram de infimitatea noastra, de cat de putin insemnam si suntem in comparatie cu infinitul. La nivelul impartasirii iubirii, energia universala o descoperim in noi, ne integram in ea, nici ea nu este mai mult decat noi nici noi mai mult decat ea, nu putem exista unii fara ceilalti, suntem fiecare o parte din intreg si intregul este divin.
Deseori in cautarea divinului omul s-a retras din cotidian, a preferat ascetismul si s-a izolat in rugaciune, in meditatie, mai aproape de el mai aproape de dragoste, pentru a-si usura drumul catre acel divin pentru a usura asadar cautarea. Nu blamez dar nici nu laud aceasta metoda, fiecare isi simte drumul si asta deja inseamna foarte mult, mi se pare insa o retragere insa din fata directiei biplanare, din fata vietii normale, desi conceptul de viata normala este discutabil. Cum spunea Rasputin insa sufletul este al lui Dumnezeu, corpul este al nostru, viata inseamna bucurie de viata, drumul spre divin trece prin viata pentru ca asa a vrut divinul, divinul inseamna viata insasi, bine sau rau, mult sau putin, bucurie sau necaz, extreme sau liniaritate. Dualitatea universala dovedita se regaseste deci in existenta acestor doua planuri, omul insusi fiind cel in care se contopesc, noi decidem mijlocul prin care le dezvoltam amandoua, noi decidem cat de mult il intelegem pe unul si cat il simtim pe celalat.
Mesajul e simplu si e acelasi: directia e spre noi, prin viata. Te nasti, bucura-te, incearca, descopera, fa, invata, uita, plangi, cresti, ofera, fa ce vrei, ce simti.
Mesajul nu a fost unul de restriste niciodata, de cenzura, s-a limitat la a fi un sfat pentru a usura drumul spiritual, nu cel prin viata. Facand lucruri rele –asa cum ne-am obisnuit sa spunem- nu facem decat sa batem pasul pe loc in dezvoltarea noastra, nicidecum sa ajungem in iad. Directia e una singura, e verticala, catre divin. Trebuie impartasita si iubirea, divinitatea, traita si viata si descoperita, iubita la randul ei. Aplicatiile spiritualului in viata de zi cu zi au fost luate intotdeauna ca dovezi ale unei credinte, fapte mari si finalitati foarte frumoase.
Sfarsitul nostru nu numai ca nu se apropie ci este foarte departe. Pentru a auzi cuvantul lui Dumnezeu, omul trebuie sa Il gaseasca pe Dumnezeu in el, trebuie sa implineasca directia spirituala cat si bucuria vietii. Nimeni nu poate schimba singur umanitatea pentru ca drumul in sine este personal, el nu poate fi decat aplicat de fiecare in parte, in aceasta viata cate un pic, in urmatoarea poaate mai mult, in altele poate batem pasul pe loc sau incepem cu o pauza, mai completam un pic, mai curge un pic de nisip din clepsidra timpului ramas pana cand se va deschide usa. A ne intreba ce e dincolo de usa nu face decat sa ne ia din timpul pe care il putem folosi la a ne intreba ce este dincolo de intrebarile noastre, ce este dincolo de judecata si de sinapse, ce este dincolo de imagine, de ce simtim cand nu simtim nimic, de ce asteptam cand oferim.
Aceste cuvinte nu sunt mai mult decat ceea ce sunt, lucrurile sunt simple de obicei dar le complicam varnd sa facem viata mai interesanta decat pare. Daca judecat acest mesaj, imbunatatiti-l, poate vedem astfel pe unde ne aflam fiecare in drumul spre noi