agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-10 | |
Am fost interesat de filmul „The Fall” (2006) (prezentat de David Fincher!) încă de când am aflat că este proiectul regizorului Tarsem Singh, care a orchestrat „The Cell”, un film cu subiect original și o imagerie impresionantă. Mă așteptam la o adevărată delectare pentru ochi, o panoramare a peisajelor exotice și revelatoare ale planetei, și nu m-am înșelat. „The Fall” a fost turnat în 26 de locații din 18 țări, iar fundalurile și decorurile sunt din acelea care-ți rănesc retina și te bântuie peste ani.
Unele fac trimitere la „Baraka” sau „Ashes & Snow”, altele îți lasă un gust de „1001 de nopți” sau „Poveste fără sfârșit”. Aluziile la Dali nu sunt mascate, însuși afișul e un colaj inspirat de „Face of Mae West Which May Be Used as an Apartment". Cu tot specificul declarat suprarealist, regizorul pretinde că nu au fost folosite efecte speciale pentru a potența exotismul imaginilor, frumusețea locurilor fiind îndeajuns. Subiectul este o întrepătrundere de fantazări și realitate, în care oamenii obișnuiți din jur pot fi inserați ca personaje într-o poveste ce capată amploare, își depășește cadrele pentru a se prăbuși în real, până la identificare și confuzie. Un bolnav imobilizat pe patul de spital (Lee Pace) își trece timpul inventând povești uluitoare pentru o micuță imigrantă, Alexandria (interpretată destul de convingător de româncuța Catinca Untaru). Dacă developarea relației adult-copil ca fond al unor incursiuni în adevărurile imuabile ale vieții nu este un motiv ultraoriginal (amintiți-vă de „Munchausen” sau „Tideland”, r. Terry Gilliam, ori „Dreamkeeper”), filmul capată credibilitate în explorarea traumelor și obsesiilor ce afectează viața de zi cu zi, în ceea ce avem universal și de neeludat. Problema plotului constă în simplismul poveștii inventate de protagonist, care e accesibilă unor copii, dar uneori nesatisfăcătoare pentru spectatorii cu pretenții. Fantasmele derulate de protagonist în fața fetiței cu urechile ciulite sunt răpitoare d.p.d.v. vizual, dar nu întotdeauna se leagă într-o istorie multifațetată, par o succesiune de cadre semnificative, și ai impresia că scenariștii au abandonat piste importante, cum ar fi adâncirea conflictelor femeii-lalea (Justine Waddell), sau hermeneutica de basm modern pe care o aduce personajul Darwin (Leo Bill). Filmul își ia revanșa în final, când pricepi că poate fi o excelentă introducere pentru copilul tău în realitatea morții, exorcizată prin transformarea în personaje simbolice (ca la Michael Ende), o eficientă psihoterapie cinematică prin storytelling. Memorabil este și omagiul adus cascadorilor, un grupaj de scene vechi ce te introduce în lumea neglijată a celor ce au riscat pentru ca tu, spectatorul uluit, să ai acel moment de respirație uitată când ieși din strivitorul banal pentru a accede la miraculos. Alte obiecții sunt legate de jocul anemic al actorilor secundari, de simplismul opoziției buni-răi (poncif de care nu vom scăpa prea repede, câtă vreme Hollywoodul ne domină imaginarul colectiv), ciudățeniile inexplicabile precum blănurile purtate de Darwin pe căldură, predictibilitatea tramei fantastice, sau scenele storcătoare de lacrimi din final. Sunt consistente în schimb rapelurile în istorie, viziunea ecologică a planetei vii, ca organism în pericol de moarte (raportare la ipoteza Gaia a lui Lovelock), sau prezentarea umanității ca unitară prin inserturile cu valoare de mesaj, regizorul fiind un maestru al zigzagurilor în civilizațiile de pretutindeni. Cel mai important lucru pe care-l putem învăța de la Tarsem Singh este originalitatea și fluența cu care se poate construi un basm modern, o poveste cu valențe de mit prin care se face apel la arhetipurile purtătoare de semnificații profunde pentru orice locuitor al planetei, dacă te joci cu uchronii sau realități alternative. Ai impresia că filmul s-ar putea lipsi de dialoguri, ori ar fi înțeles de orice om, chiar dacă ar fi proiectat în savane sau prerii, în jungle sau temple budhiste. Însă dacă vreți să petreceți două ore cu copilul sau nepotul vostru, urmărind fiecare câte o istorie subtil intricată, cufundați pe rând în realitate vs. magic, dacă vreți să fiți uimiți de costume și decoruri rafinate, de pasaje ca dansul sufit, ruinele prin care meditează Alexandru cel Mare sau singurătatea Taj Mahal-ului, acesta este un film pentru voi. Cu adevărat un film liric, un colaj de poezii cinematice, de urmărit – dacă se poate – pe ecran mare. I-ar fi stat bine o muzică de Vangelis, dar nici așa nu-ți va părea rău că l-ai văzut. Sper ca Tarsem Singh să regizeze cândva „Harun și Marea de Povești” a lui Rushdie. Imagini: http://www.imdb.com/title/tt0460791/mediaindex |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate