agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-04 | |
SALVAREA DELTEI DUNÃRII înseamnă SALVAREA OAMENILOR DELTEI
Să scrii un articol despre salvarea Deltei Dunarii nu este de ici, de colo, mi-am zis. Trebuie să fii de specialitate inginer constructor, sau botanist, sau zoolog. Să enumeri operațiile de dragare necesare îndepărtării aluviunilor aduse de Dunăre, speciile de păsări, pești și animale în pericol, sau varietățile de plante pe cale de dispariție. Nefiind nici inginer constructor de profesie, nici botanist, nici zoolog, eram pe punctul de a renunța să scriu ceva pe această temă de strictă specialitate. În acel moment mi-am adus aminte de discuțiile avute cu bunul meu prieten, scriitorul craiovean Tudor Negoescu. El are obiceiul să își petreacă câteva zile din concediul de odihnă în Deltă. “Cum este acolo?” l-am întrebat, acum câțiva ani. “Bine, oameni primitori, pescari din tată în fiu. Case mici, în care câte unii au amenajat câte o cameră-două pentru oaspeți. Se plătesc 40-50 de pâini pe zi pentru cazare și trei mese pe zi, de persoană. Peștele este hrana locului.” În acest an, Tudor era trist. Venise din concediu din Delta, unde aflase că, în jurul satului în care era găzduit, un particular luase în proprietate câțiva kilometri din Dunăre. Fiecare familie abia mai avea dreptul la câte un kilogram de pește pescuit în fiecare zi. Pentru alții, sau pentru nevoile lor zilnice, nimic. Ori, în Deltă, peștele este moneda de schimb a locului. De unde să aibă dunăreanul bani pentru medicamente, școala copiilor, îmbrăcăminte, schimbarea sau înlocuirea unui acoperiș deasupra capului, pâine, necesitățile zilnice, dacă îi este restricționat la rația unui lagăr dreptul la pește? Așa am ajuns la concluzia că în Delta Dunării, înainte de pământurile Deltei, înainte de speciile de pești, păsări și animale rare, în pericol sunt oamenii. Oamenii locului. Fără dreptul la pește, ei sunt condamnați la o viață de deținuți ai locurilor, de condamnați ai Deltei Dunării, care este încet, încet, confiscată de patroni fără scrupule care, în numele profitului, interzic peștilor mici ai Deltei, sărmanilor pești cu răsuflare umană, dreptul la o viață civilizată, și accesul la toate drepturile omului, enumerate sau nu, în cartea apariției vieții și omeniei pe pământ. În visele mele poeticești, văd întreaga populație a Deltei angajată. Un primar în fiecare sat sau comună, consiliul popular, preotul, un grup de oameni de ordine, medici, asistenți, un învățător, un pîlc de profesori în școlile mai mari, muncitori calificați, și restul, restul populației, pescari din tată în fiu, angajați agenți ecologici policalificați. Ei, pescarii, sunt primii proprietari și apărători ai bogățiilor Deltei. Peștele, și fauna și flora Deltei sunt viitorul lor, și al familiilor lor. Fără ei, încet, încet, viața se va retrage în Delta în colibe de chirpici, și de acolo, se va băjeni pe pământuri nealunecătoare. Nu văd Delta salvată de nici un sistem de poteri superaccesorizate. Pentru că natura, ca să nu se usuce, cere inima omului la temelia ei. Drag trebuie să îi fi fost lui Dumnezeu, la încheierea creației, natura creată. Dragă trebuie să îi fi fost dintotdeauna și Delta Dunării, cu apele, pământurile, flora și fauna ei. Dar mai dragi cred că i-au fost creația lui de inimă, după chipul și asemănarea Lui: oamenii. Se poate trai și altfel: interesele proprietarilor vremelnici se pot conjuga cu viața de fiecare zi a oamenilor Deltei, proprietarii de drept ai Deltei, pentru salvarea oamenilor, și armonia dintre oameni. Încă mai cred, și mai sper, că un zâmbet, o bătaie de inimă, o mână întinsă, nu și-au găsit nicăieri în lume, cu atât mai puțin, în Delta Dunării, acoperirea în aur. Am recitit ce am scris și m-am bucurat că eu, un nespecialist, am avut ceva de scris despre salvarea Deltei Dunării. Poate nu va fi în zadar. Bunicul meu a fost pescar. Și el a rămas într-o zi fără balta care dădea de viață la o întreagă vale a Dunării, între Bechet și Corabia. 5 octombrie 2004 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate