agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 875 .



La morminte
personale [ Gânduri ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2005-01-26  |     | 




In starea de veghe am doua feluri de a fi: cel al evenimentelor din ziua precedenta, si cel al zilei care incepe din nou. In acest sistem niciodata nu stiu cand e timpul potrivit pentru Cina si habar n-am sa ascult de toti cei care ma indeamna ca seara sa nu mananc. Totul pare prea mult si cum diminetile sunt un semn de punctualitate al zilei care incepe din nou, m-am gandit ca aceasta dimineata sa o incep altfel, “activ”, privind crucile din cimitirul ortodox al orasului. Celalalt e atat de departe si nu spun tot. Ma simt uneori prea departe chiar si de mine insumi.
Cat de multe ne spun cimitirele! Legile cosmice ne duc la aceeasi finalitate: unii ajung mai devreme, altii mai tarziu. Ma apasa aceasta dimineata a lumii, ma dor crucile de piatra cu nume sterse si vreau sa scriu pe ele cu bucati de idei. Simt o nevoie de a scrie, o nevoie de dur, de vertical. Trebuie sa fac cumva sa intind sensul in sus, nimic sa nu cada.
Nu mai simt nevoia popasului pe vreo banca, totul se-nchide, sunt incomunicabil. Ce voi scrie va fi greu de inteles: “cand esti pe pamant ai avantajul ca poti sa stai pe loc sau sa inaintezi, cand zbori insa, nu poti decat sa inaintezi”. Si atunci, filosofia iederei: numai tarandu-te te poti inalta- nu se regaseste in real. Acum vreau sa ma salveze Dante, cu dulcele-i stil nou!
Am ramas acelasi amestec de Don Quijote si Ulise, si ma intreb de ce sa existe invizibilii, cum sa ii iubesc, cum sa ii duc pe umeri? Fiecaruia ii soptesc altfel, in parte. Dintre ei oare cati s-au ridicat deasupra vulgului? Pe unele cruci se mai intrevede, in fata numelor celor ce au fost, cate un termen generic referitor la functia sau profesia din lumescul pe care au pasit: “Profesor...”, “Ministru...”. Raceala crucilor pare sa-mi spuna ca le par un bastard pripasit printre ele, un miracol netrebnic ivit fara veste. Ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si ce se intampla cu aceste lucruri din jurul meu, ca numai asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles. Dar nu cred ca pot patrunde acestor secrete ale lumii, neputinta mea e mare.
Trecand pe aleile cimitirului imi dau seama ca ne limitam la vecinatatile noastre. Asemeni gaurilor negre ale lui Hocking, suntem singularitati, iar longevitatea constituie o povara. Ba, mai mult, printre crapaturile criptelor unii zaresc prapastii, respectiv cauzele banalitatii si ale monotoniei sunt numai in noi si le ducem cu noi mai departe.
Dimineata s-a sfarsit, iar la amiaza mi-am trezit privirea pe activitatea repetata a un gropar. Cred ca atunci cand te uiti la un om care sapa ceva e bine sa nu il vezi ca sapa, ci sa iti creezi precum un mare pictor astfel de abateri de la realitate, un fel de prelucrari intamplatoare. Nu e nevoie sa coboram in gropile ce stau deschise ca un sex si ne asteapta, ci sa ne consolidam pe adancuri, pe fundamente.
Ne-am legat vreodata asfintit cu cei de dincolo? Se insereaza si luna e sceptica ca-i mai pot fi visatul dansator melancolic. Pe alte alei, mai incolo, cineva adulmeca stelele, altul e singur, altul si-a adus iubita aici ca e bine, e liniste, dar fiecare stie ca-si va da duhul undeva, pe limba lui.
Misteriosul noptii in cimitir devine natural cand te obisnuiesti cu el, adica toti vor aici ceva, toti vor ce nu pot sa fie, viata. Alerg spre nicaieri, din flacara in flacara, flamand de inca o vapaie si realizez ca navigatia cronologica e egala si fatala pentru fiecare dintre noi. Si totusi, in cimitir imi sunt asa strain; nu stiu de ce, si nici n-as vrea sa stiu.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!