ati calatorit vreodata cu trenul pe-ntai ianuarie sau in alte zile de genul asta [paste, craciun, 30 februarie]? nu va sfatuiesc, mai ales daca e sa plecati de unde va e bine. drumul pana la gara e oribil, fiecare metru de strada are parca o groapa sau chiar doua, bonus de
sarbatori, iar taximetristul, oricat de binevoitor ar fi e enervant si parca le cauta. gara e mahmura si oribila, indiferent de oras, trenul

n-are cum sa nu intarzie, plecarea nu e deloc placuta, totusi am sarit in tren...

am loc la geam, mare bucurie pe pacatosul care va scrie, am o carte, un prosport si "idei in dialog". bineinteles ca preafericitul bec din compartiment e prea chior ca sa-mi ofere vreun moment placut. suntem patru calatori, eu imi amintesc tot felul de cuvinte pentru cand imi voi intalni soarta fata in fata, asta daca n-o sa apelez la pumni, ceilalti se bucura in tacere de posibilitatea de a calatori pe caile ferate romane intr-o astfel de zi linistita.

langa usa sta o tanti cu aspect de gospodina, cat n-a deranjat-o controlorul a citit din bilie si a dormit. vizavi de ea sede personajul feminin al povestirii, o totalmente irelevanta blonda cantarind cam cat mine. [n-am comis nici o eroare in propozitia precedenta.] pe celalalt loc de la geam sta un personaj cu moaca si alura de functionar. ce-o fi cautand toti astia acum si aici?

imi scot castile din geanta si le instalez unde le e locul. detalii asupra playlistului nu ofer, ca iar imi aud povesti cum c-as fi satanist. incep cu prosportul, e iarna, ziarul e de ieri, a fost plin de evenimente interesante, dar dintr-o data devine gol.

nici nu-mi amintesc daca scria de vreun gol prin el. cand sa trec spre i_i_d incep sa-mi pun intrebari de genul ce dracu' ar putea crede cetatenii astia despre mine. s-o fi gandind careva ca ascult manele sau nimeni nu-si bate capul cu asa ceva? de fapt daca eu nu-mi bat capul cu ei ei de ce si l-ar bate cu mine? oare a auzit careva de individul despre care-i cartea mea? sau de revista care-si asteapta randul. dar oamenii din jurul meu se uita pe geam sau la pereti si mira-m-as sa nu stie deja ce citesc.

trec la revista, dar paginile se rasfoiesc parca singure, una cate una si nu dau de nimic interesant, se intuneca deja, functionarul imi cere prosportul, ii spun ca-i de ieri, dar omul se plictiseste asa ca il primeste cu bucurie, se chioraste ca sa-si omoare timpul...

mie nu reuseste sa mi-l bucata de hartie tiparita din care incerc sa gust, asa c-o las balta si trec la carte... e aproape noapte, nu mai vad nimic si oricum aproape am adormit... se chiar intampla, trenul franeaza brusc, e intai ianuarie, ce naiba cauta toti astia pe aici, n-au casa unde sa-si petreaca prima zi din an?

atipesc iar, ma trezesc cam cand intram in orasul meu mahmurizat, e mai devreme decat trebuia, dar poate mi se pare, e o zi care a inceput foarte bine si s-a stricat pe parcurs... tata ma asteapta in gara, se saluta cu functionarul, cobor si eu, imi zice de ani multi, de parca
de-astea-mi arde mie... gata calatoria. concluzia e evidenta, dar trebuie trasa, macar de urechi: nu plecati de unde vi-i bine. o fi lectura importanta, dar sunt zile si becuri care vin cu alte pareri si strica totul.