Pleaca! Nu va mai fi loc in inima mea pentru tine. O sa trec eu peste asta, cum am mai facut-o si pana acum.
Atat…sa renunt la fericire, sa fug ca de fiecare data in fata lumii manipulate, constranse de acelasi ideal.
M-am gandit mult la ce e de facut…Eram convinsa ca trebuie sa-i impartasesc din ganduri, si astfel, sa afle ce simt. Caci ce e lumea fara ispasirea secretului adanc intiparit in suflet? Secventa apocaliptica, el arde, spulbera o data cu el pacatul faustian: nu-l puteam avea pe Alex, pacatul dintai care a declansat toata mascarada asta nu ma lasa sa-l primesc inapoi! De aceea, fiecare pas inainte si fiecare noua realizare ma indeparteaza de el, spre o prapastie fara margini. El nu mai era de mult al meu…nu indrazneam insa sa-mi plec ochii spre alte stele. Trebuia sa fie inca doar un vis. Un vis amestecat de durere si dezamagire, in tandem cu suita unor versuri frantuzesti.

Nu spune nimic acum, iubitul meu, cand o lume-ntreaga ne desparte, si timpul e petala de sidef a gandurilor mele, inscrise intre aceeasi patru pereti.
Nu-mi spune ce nu-mi doresc inca sa aud, si ratacesc in vis si in inchipuire, intre fantasmele trecutului meu. In ochii tai, vad inca marea, insa coroana ambitiei m-a detronat din vina mea.
Te-as intreba daca mai stii ca inainte am fost doar doi ratacitori, hoinari, doar tu si eu, mereu noi doi.
Pe chipul tau se arata vina, se reflecta zborul lumii. Desfa-ti aripile si zbori naluca! Ma ineci in ganduri, ma cutremuri, ma tem de tine! Ma tem acum mai mult decat atunci, demult.

Ma temeam de faptul ca nu-l voi putea da vreodata uitarii. Si cine mi-l scosese in cale de cand nu ma mai regaseam dinaintea propriilor franturi de asemanare? Ancora e inca grea, si ma sufoca. Barbatul, intuieste femeia accesibila, ii cutreiera gandurile, o stapaneste...trece timpul, trece si secunda, se spala si pacatul trecutului, insa rana, de ce cicatricea ramane intotdeauna, edificiul imbolnavirii premature. Sau poate ca sunt bolnava doar, bolnava de vina imaginara. Nu e insa cale de regret, e ferecata poarta spre calea intoarcerii.

Crucea pe care o port e prea mare, peste puterile mele. Nu stiu cum gasesc puterea sa privesc lumea, pe tine…Tu nu mai esti aici, dar tot te simt langa mine. Acum stiu ca tu nu m-ai parasit vreodata. Ai fost langa mine cand aveam cea mai mare nevoie de tine.
E suficient doar sa inchid ochii, si distanta dintre noi devine o bataie de aripa. Esti prezent aici, prezent in lacrima sarata, e doar pentru tine. Lacrima care cheama cu sine zambetul tau etern.