...mdeh... nu tot ce e verde e crud... sau, vorba mamii, nu tot ce zboara se mananca...

da, stiam asta... de mult... stiam ca nici daca scrie pe eticheta asa, nu trebuie sa cred asta, pt ca nu e 100% asa; da, stiam; si totusi... de atat de multe ori am ignorat asta! si, dupa fiecare inevitabila dezamagire (!), stau si ma intreb: "cum a fost posibil din nou?!"... evident, niciodata n-am un raspuns... asta sunt... ma pun cu sufletul deschis pe tava... si cred fara ezitare ca toti suntem si facem la fel... si nu-i asa; niciodata; sau aproape niciodata...

da, sufletul pereche nu e chiar pereche, prietenii nu sunt chiar atat de prieteni, familia nu e intotdeauna familie...
suna putin a telenovela, da... dar asa este...

si, desi nu e pereche, nici prieten, nici familie, nici nimic... desi tot ce-a facut a fost sa raneasca si sa lase in urma pustiu si sange si mizerie si minciuna... desi toate astea... isi aroga 'dreptul' de a reveni din cand in cand in peisaj... poate la o seara de betie... poate intr-un moment de 'borcan'... poate (dar nu cred) intr-un moment de nostalgie... revine, cum spuneam, brusc si brutal, in peisaj... rasuceste putin cutitul in mai vechea rana... arunca putin foc peste ceea ce poate se anesteziase cate putin in timp... si spune cu seninatate ceea ce poate alta data ai fi dat ani sa auzi... de ce? ca sa ce?! nu stie si nici nu-i pasa... asa... 'de amorul artei', vorba mamii...
(asta ca sa inchei cum am inceput, cu mama)...

[n-am pretentii de literatura, cititorule... desi trebuie sa recunosc ca un comentariu care spunea "prea multe puncte de suspensie" m-a urmarit acum, in timp ce scriam... nu, nu am pretentii de literatura... scriu ce simt in momentul asta, asa cum am si inregistrat textul, si anume "ganduri / personale"... ]

cam atat, pt acum...

(22 aprilie 2005, undeva prin europa)