agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-01-20 | |
Am fost astazi pe strada...prin lume....ce urata mi s-a parut...Cand am plecat dimineata de acasa eram tare increzatoare...M-am trezit rapid...am sorbit in graba cateva guri din cafeaua care fiersese in timp ce eu tot staruiam in fata oglinzii....pregatindu-ma pentru...Lume...si am iesit in graba...Mi-am vazut de gandurile mele...aveam niste proiecte tare indraznete in cap si ele imi tot vajaiau ca un mugur de aripi pe langa urechi... Tarziu...urletele sfasietoareale unei femei m-au scos din visarea mea......era o situatie total neobisnuita...\"atunci cand suntem in public nu ne permitem orice...\", nu?! Parca asa am fost invatati acasa...\"pe strada n-avem voie sa ne exteriorizam sintamintele....ne vede lumea...ce naibii...(!?)...\" Femeia asta \"incalca regulile\"...De fapt...chiar am auzit un \"domn\" la vreo 30 de ani..., altfel...foarte bine imbracat...si cu o geanta diplomat in mana(semn ca \"omu\'\"...nu era...asa...un oarecare...) exclamand ca pentru sine...:\"Ba...da\' numai ciudati peste tot!\" Era indignat...cum sa ii tulbure linistea \"ciudata\" asta?! Ce drept avea ea sa incalce regula?! Ce drept sa-si urle disperarea?! Am privit-o atent...Era o femeie in jur de 30 de ani...frumoasa...desi...saracacios si nu foarte ingrijit imbracata...Avea cu ea si niste pungi...cu haine...dupa cate se vedea...Nu se intelegea ce spunea...tot ce exterioriza era un urlet...si lacrimi care-i siroiau nestavilite pe obraz...Primul impuls a fost sa alerg spre ea...numai...ceva m-a oprit...\"Probabil ca \"domnul\" de 30 de ani avea cu adevarat dreptate...Sa urli asa intr-o statie de metrou...chiar e ciudat...Oare ce i s-a intamplat? Oare de unde atata neputere de afi conform \"regulilor\"?...Oare ce s-a intamplat? Trebuie sa fie ceva serios...Femeia nu pare nebuna...Cu siguranta i s-a intamplat ceva foarte grav...De ce nimeni nu face nimic? Ce i s-a intamplat?!\"...Tot ratacindu-ma prin ganduri..m-am trezit asezandu-ma langa ea pe scaun si intreband-o ce i s-a intamplat...ma miram si eu de unde atata...\"curaj\"...Asteptam raspunsul in ochii indignati ai \"viitorilor calatori cu metroul\"...tolaniti pe cate vreun scaun or spijinind stalpii de beton ai statiei...Acum eu eram ...\"ciudata\"...Rapid..nu i-am mai vazut...Femeia astepta cu ardoare intrebarea cuiva...
ca un calator care umblase zile intregi prin desert intins dupa prima picatura de apa ce-o zarise in cale...asa se agatase in raspuns...Nu aveam cu ce o ajuta...Tocmai ii murise mama...se intorcea de la Spitalul Municipal...acolo se intamplase nenorocirea...Ea ajunsese prea tarziu...venita de undeva de departe...din nu stiu care colt al tarii...ajunsese prea tarziu...Mama ei se stinsese inainte ca fiica ei sa-i mai poata oglindi pentru ultima oara ochii...Ochii mamei ei inchisi...asa cum ii gasise femeia...nu luasera cu ei in eternitate si imaginea ficei...Venise prea tarziu...mult prea tarziu...era tarziul acela definitiv...tarziul neputntei absolute....asta-si urla femeia...- neputinta de-a pleca in ochii mamei ei spre eternitate...
Era oare \"ciudata\"?! Cu siguranta nu...Cu siguranta fiecare dintre ...\'viitorii calatori cu metroul\"...tolaniti pe vreun scaun...ori sprijinind stalpii de beton ai statiei....ar fi facut la fel... M-am simtit tare rau...n-am putut-o ajuta cu nimic...tot ce-am putut face...a fost sa-i ascult durerea ...s-o mangai usor pe cap...si sa-i dau cativa banuti...Ma doare tendinta asta a noastra...a oamenilor de a incerca sa \"stergem\" totul cu bani...insa ea chiar avea nevoie de ei...ramasese si fara casa...ramasese a nimanui...pe drumuri...N-am putut s-o ajut cu nimic....Curand a venit metroul si...fiecare si-a vazut de drum...Cand am coborat...am cautat-o din priviri...n-am mai gasit-o...simteam ca n-am facut tot ce-a trebuit sa fac...nu stiam si nici acum nu stiu ce ar fi trebuit sa fac....numai...stiu ca n-am ajutat-o cu nimic....Oare ce ar fi trebuit sa fac?! ...Nu stiu...si oricum....acum e deja tarziu...cine mai stie prin ce colt de parc isi doarme durerea o...\"ciudata\"?! Cine mai stie cati asemenea \"ciudati\" dorm prin toate parcurile pamantului si uneori chiar prin case?! Cine?! Daca atat de bine am fost invatati sa ne ascundem durerea...sa ne-o indesam in cate un colt de perna?! M-am tot gandit azi la nepasarea noastra...Se spune ca atunci cand unui om ii e mila de cineva...ii e mila de fapt de el in respectiva situatie...de el in posibilitatea de afi in rolul celuilalt...ca un fel de proiectie...Si atunci...vin si ma intreb: oare stie cineva cat de firava-i granita aia dintre \"ciudatenie\" si normalitate?!...oare... viitorilor calatori cu metroul... care stateau tolaniti pe vreun scaun ori spijineau stalpii de ciment ai statiei...nu le mai era mila nici de ei insisi?! Oare asta-i lumea pentru care staruim atat timp dimineata in fata oglinzii...spre a i ne infatisa..."asa cum trebuie"?! Oare...lupta pentru supravietuire-i atat de cruda incat ne-am pierdut si ultimul dram de omenie?! Unde-i oare sfarsitul si unde a inceput aceasta "salbaticire" a noastra?! Care-i drumul inapoi ?! Vom sti sa-l gasim...sau... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate