Ady e născută la 28 august, 2003 iar Dory e născut la 21 ianuarie, 2004, amândoi în Israel.
Mi-am propus să consemnez cîte ceva din viața lor, eu fiind bunica(safta în ebraică), deci o evoluție cam deformată, prin ochii poetei, să încep deci cu noutățile :




Ady, fetița, e copia fiicei mele cele mari, Zinette.O viitoare fâșneață, cu gene lungi și păr ondulat, față smeadă, ochi căprui, ochii mari și expresivi, cam slăbuță,mignionă, mănâncă cu mănuțele și, mai tot cade pe alături, pe scăunelul special, pe jos...se mozolește splendid, picturile abstracte sunt nimic! Ieri s-a suit pe un scăunel, pus lângă aragaz și a încercat să-i aprindă ochiurile cu un chibrit ars.Cred că trebuie să ne facem abonament la pompieri! A zis primul cuvânt:ABA...adică, în ivrit înseamnă :tata!
E foarte ageră, activă, îi plac cărție cu poze, deja face anologii între real și abstract, urmărește emisiunile pentru copii,imită, e circumspectă cu noii veniți, nu acceptă să fie luată in brațe ușor, e teribil de "mămoasă", mai ales la boală! Aici virușii mișună. 40 de grade Celsius e ceva curent la copii. Mie mi-a fost greu să accept boala la nepoți, cu temperatură mare, zile și nopți, la care nu se intră în panică, se așteaptă, pastile cât mai puțin, să se lupte cu virușii, să fie exterminați de natură! Se face baie copilului și se așteaptă ca virusul să cadă lat! Ady, la grădiniță s-a apărat când a fost atăcată de un băiețel. L-a mușcat de mână! N-a fost nici o reclamație! Cunoaște bine drumul spre casă și cere să fie dusă la plimbare îndreptându-se spre ușă, foarte hotărâtă să înduplece pe oricine e în apropiere!
Asta-mi amintește că și eu m-am apărat de un băiețel, prin clasa întâi, care mă trăgea de codițe până la durere. L-am expediat în tablă și, și-a rupt degetul mare. A stat în ghips o lună!




Dory, băiețelui, e copia fiicei mele mici, Noemy și a tatălui meu (Z"L). Asta se vede după forma piciorului, degetul mare e puțin distanțat de celelalte degete. Lucru văzut prin ecografie, încă de cînd avea 13 m"m.
E blond spre ginigi, pielea albă, rotunjel,râde tot timpul, e lipicios, năsuc cârn, mâini de pianist ca și Noemy!

(tocmai citesc "pianista" de Elfride Jelinek", personajul Erika mă intrigă, mă uluiește, mă contorsonează stilul ei direct, atât de muzicală și atât de scandaloasă în gândirea intimă)

Ieri puștiul a zis "bagge",adică numel de chiftea din carne cu pătrunjel, cuvânt irakian. Dory are o atracție deosebită spre mare. Zic că-mi seamănă și la gusturi! Toate drumurile duc la mare, pentru el.Ieri am umblat după "popândău", în spatele lui, ținîndu-l de glugă, prin nisip, peste stânci, indiferent de înălțime, își dă drumul în gol, numai să ajungă să pună piciorul în apă, cu tot cu săndăluțe. E un titirez care merge exact ca Chaplin, sau ca tatal său, Moshe, are personalitate de mic, dictează direcția, se învârte pe un picior și te îndrumă unde dorește! Apusul a fost superb. Soarele a schițat un Maghen David, ultima apariție pe ziua de ieri... și s-a aruncat în mare!

Sa fac o paranteză:în nepoții mei s-au adunat rădăcinile unui neam evreiesc rar, europeano-asiatic,doua continente vechi, așa că, bunicii vor persevera să-și învețe nepoții cuvinte : românești, în ebraică, indiene, irakiene, asta amalgam! Există și o străbunică indiană în viață.A dansat la cei 85 de ani împreună cu noi, la nunta fetei cele mici, asta acum doi ani, tocmai în ziua cănd, se zicea că, " a căzut capul lui Saddam"! (Nuntă cu emoții! Musafirii puteau să nu vină. Starea de război și frica de atentatele teroriste era în noi! Fiecare familie își pregătea "camera etanșă" ca pe vremea Razboiului din Golf .La televizor ,la știri, vedeam cozile la măștile de gaze și la provizii în cutii metalice.)




Cum vor reține nepoții mei din ce limbă face parte "mămăligă" ...(ieri au măncat alivancă făcută de mine), nu prea știu !?

Cert e că rușii-și învață copii să vorbească, de la început, numai rusește. Tot ieri o fetiță, din părinți ruși m-a întrebat în rusește : câinele meu mușcă? (vroia să-l mângâie).I-am răspuns că, nu înțeleg rusește, doar puțin! Într-o secundă mi-a tradus în ebraică întrebarea: câinele meu mușcă? La numai 3 ani, deja se descurca în două limbi! Și, când te gândești că, poți auzi pe stradă, sau oriunde, atâtea limbi diferite, vacarm, Turnul lui Babel,aproape 70 de limbi!

Las natura-mamă să decidă ce vor învăța nepoții mei!
Deocamdată insist pe românește. Dar, și eu trebuie să trec Dincolo... la ebraică, adică să prind rădăcini! E timpul! E prea tîrziu pentru mine? Am venit prea tîrziu ca să-mi mut comutatorul memoriei ,adică să zic că m-am născut din nou, cu un transplant, ca un dinte transplantat în memorie, pe ivrit, adică la 4o de ani, alt cap...altă ființă, altă mentalitate, altă istorie, să uit ,deci, să-mi șterg memoria trecută ,timp de 40 de ani, să mănânc kasher și să-mi amintesc că am participat, pentru prima dată, la un "Pydion" (naterea primului nepot într-o familie, Dory a fost actorul, și la circumcizie eu l-am predat rabinului, operația a reușit, nici o urmă derutantă, sexul e un trandafir îmbobocit). S-ar putea printr-o operație plastică reface creerul meu de bunică începătoare?! Dar încă nu a fost nici un caz sau, poate, cerere exclusivă de schimbarea limbii în centrul imaginației?!
Mâine mă scol israeliancă 100%!
Cît optimism în mine. Precum dieta începută acum câțiva ani! Cred că am luat cam multe kilograme din cauza sedentarismului și a laptopului mâncâtor de timp, energie și aer curat.L-aș mânca și pe el, cu o bucată de pâine proaspătă, caldă, scoasă din cuptor, un sandviș excelent, cu viruși naturali și, mai ales cu umplutură cu costiță! Bulemică ...Bulemică, n-o să mai pot intra pe ușa poemului!



28.mai.2005 ©Bianca Marcovici