Imi duceam viata intr-un mod auster,imi creasem si ma refugiasem in propriu acvariu.Am tras patura peste tot si vietuiam asa,in intuneric.Ma amageam ca tot ceea ce nu vad e frumos,imi intorceam ochii de la toate mizerile lumii.Credeam ca asta e viata,dar tot ce faceam era sa hibernez in barlogul meu.Eram atat de limitata,credeam ca tot ce nu vad nu ma poate atinge...
In tot intunericul intr-o zi mi s-a aratat lumina,iarna s-a incheiat si a rasarit vara.Odata cu lumina mi s-au aratat si toate gunoaiele lumii,dar ,de asemenea,mi s-a deschis sufletul.odata cu vara am cunoscut si canicula ,dar si-o caldura dulce ce-mi mangaia sufletul.
Descoperea treptat ca viata inseamna altceva.nu-mi pasa ca sufletu-mi era ranit,cunosteam viata.Ma hraneam cu niste amarate de cuvinte,care prindeau si ele viata pentru prima oara.Viata lor in viata mea nu formau doua vieti,erau o viata mai buna,o iata adevarata.Si-o voce minunata,un timbru atat de cald,si-o inima curata,toate imi faceau sufletul sa zambeasca.ma pierdeam in iubire,respiram iubire si imprastiam iubire prin toti porii.
Erai ca un puisor iesit din ou,si tu fusesi procreat sa simti nedreptatile lumii.Te simteam ca pe puisorul meu ,fructul pe care caldura mea l-a creat.Nu eram completa fara tine,caci un om nu poate trai fara caldura si caldura mea era la tine.Nimic nu ma facea mai fericta decat sa vad cum cresti sub ochii mei.Fiecare piedica din viata ta imi frangea inima.Cresteai alaturi de mine ,la fel cum eu descopeream lumea alaturi de tine.Scoteai din mine tot ce era mai bun.Mi-ai aratat cum sa visez,mi-ai demonstrat ca ne putem hrani cu vise.M-ai facut sa simt puterea unor amarate de cuvinte care reuseau sa mentina seva iubirii in venele mele.Dar eu,in loc sa ma bucur de toate,am invatat sa fiu egoista,eu te invatasem pe tine atat de putine,ti-am refuzat dreptul de a inbvata sa zbori.intr-o zi ti=-ai deschis totusi aripile,ai vaut ca poti zbura si ai plecat sa cunosti lumea.Ma lasai in urma ta pe mine...un suflet pustiit,o inima care acum stia sa iubesca si niste ochi care acum invatau sa planga.
Ma gandeam sa te spal cu lacrimile care imi curgeau siroaie de toate nedreptatile lumii,sa-ti creez un loc in inima mea unde rautatile sa nu te atinga,dar tu erai de-acum hoinar,pierdut intr-o lume cruda,refuzanda tot ce inima mea tanjea sa-ti ofere.Te simteam atat de departe de mine si stiam ca era vina mea.
Acum,fara tine sunt bolnava, piciorele nu mai pot sustine acest trup lipsit de iubire.Mi-ai luat viata si-acum traiesc fara ea.Nu-mi ramane decat sa trag iar patura si sa-nchid acvariul.Niciodata nu voi mai putea avea starea aceea indiferenta.Niciodata nu voi regreta nimic,cand iubesti regretle nu-si au rostul.